VIDEO Imagini rare din Parcul Natural Apuseni. Ied de capră neagră, surprins la păscut lângă o stâncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micul animal sălbatic, filmat în mediul său natural
Micul animal sălbatic, filmat în mediul său natural

Rangerii Parcului Natural Apuseni au făcut publice noi imagini spectaculoase cu fauna sălbatică surprinsă în mediul său natural.

De această dată este vorba despre un ied de capră neagră care paşte liniştit la baza unei stânci.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafaţă de peste 76.000 de hectare, pe teritoriul judeţelor Cluj, Bihor şi Alba, din care circa 50.000 de hectare sunt păduri. 

Aici trăiesc numeroase mamifere mari, precum capra neagră, cerbul, mistreţul, căpriorul, lupul, râsul, pisica sălbatică, dihorul, vidra sau ursul. Estimările autorităţilor sunt că în România trăiesc circa 8.000 de capre negre.


Capra-neagră are o înălţime între 110 şi 130 cm, are o coadă scurtă (maximum 7 cm), având înălţimea la greabăn de 75 cm, cântărind între 30 şi 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele genuri cu două coarne inelate şi încovoiate spre înapoi.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite