Surzii din Alba Iulia „aud“ cuvântul lui Dumnezeu
0Cei aproape 30 de credincioşi ortodocşi care se exprimă în limbajul semnelor din Alba Iulia se gândesc să organizeaze un spectacol de colinde.
La Capela de la Centrul pentru persoane cu dizabilităţi din Alba Iulia se oficiază liturghia în limbaj mimico-gestual, pentru cei aproiape 25-30 de credincioşi cu deficienţe de auz care iau parte constant la acestă slujbă. Preotul Petru Haşegan slujeşte prin semne pentru comunitatea surzilor din 2004, oficiază Sfînta Liturghie, cununii sau înmormântări pentru aceşti credincioşi.
Credincioşii surzi se bucură de taina spovedaniei
Mai ales în această perioadă, în postul Crăciunului, credincioşii spun că vin cu bucurie la slujbă. Pentru noi slujba este o bucurie, faptul că ne putem spovedi şi că putem să simţim liniştea şi pacea împărtăşaniei, este foarte mult pentru noi. La fel simţim şi atunci când colindăm, o mare linişte şi bucurie“, a spus Elena Sângeorzan, de 57 de ani din Alba Iulia. Preotul Petru Haşegan care din 2004 slujeşte pentru enoriaşii din comunitatea surzilor spune că la slujbe vin de obicei şi alţi credincioşi din judeţ. „Cei mai mulţi credincioşi sunt din Alba Iulia, dar sunt şi alte persoane din Aiud, Cugir sau Sebeş care vin la slujbă aproape în fiecare săptămână“, a spus preotul albaiulian. „Noi participam şi la slujbele oficiate pentru cei care aud, dar nu înţelegeam totul. Mie îmi place toată slujba este foarte frumos când înţelegi cu totul“, a spus Monica Călin, de 55 de ani. Albaiulianca este de altfel şi un „cântăreţ tăcut“. „La fel ca în orice slujbă preotului îi răspunde un cântăreţ din strană. Şi la slujba noastră lucrurile se petrec la fel. Cântăreţul răspunde prin gesturi celui care slujeşte“, a explicat preotul Petru Haşegan.
Spectacol de colinde
Credincioşii cu deficienţe de auz doresc în apropierea sărbătorilor să se bucure şi ei de obiceiul sărbătorilor şi se gândesc să organizeze în acest an chiar şi un spectacol de colinde. Am învăţat cântece de Crăciun şi am mai colindat şi în alţi ani. Acum ne gândim să organizăm chiar şi un mini-concert, la care poate vor lua parte şi persoane cu handicap şi de alt fel“, a spus preotul albaiulian. Colindul surzilor este cel puţin la fel de frumos şi de emoţionant ca şi cel al unui grup de colindătoiri care nu au probleme de auz. Pe fundal se aude o înregistrare a unui cor, iar în faţă persoanele cu defivienţe de auz se exprimă tăcut prin gesturi care exprimă poveştile străvechi despre Naşterea Domnului.