Prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, dat în judecată de Primăria condusă de fratele său, Mirel Hălălai. Pretenţiile financiare solicitate de instituţia publică
0Primăria oraşului Teiuş l-a dat în judecată pe prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, pentru o restanţă finanicară de circa 24.000 de lei pe care ar fi descoperit-o după 8 ani. Până aici nimic spectaculos dacă primarul nu ar fi frate cu actualul prefect al judeţului.
Procesul s-a derulat anul trecut la Judecătoria Aiud şi s-a finalizat, în august 2018, cu respingerea acţiunii Primăriei pe motiv că a fost depusă mult prea târziu faţă de prevederile legale. Motivarea sentinţei definitive a fost publicată recent pe site-ul rolii.ro.
Astfel, prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Aiud, Primăria Teiuş şi Consiliul local Teiuş au solicitat ca pârâţii Hălălai Dănuţ Emil şi soţia acesuia să fie obligaţi ”la plata în solidar a sumei de 24.082,27 lei, reprezentând ratele neachitate pentru apartamentul achiziţionat în 1999, a dobânzii legale, începând cu data depunerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului”. Reprezentanţii administraţiei locale au susţinut în acţiune că, ”datorită unei erori de calcul a ratelor lunare şi a dobânzii de 5%/an, cumpărătorii au încetat plata ratelor începând cu luna noiembrie 2010, eliberându-se în mod greşit adeverinţa nr... de achitare integrală a contravalorii apartamentului”.
”În urma unor verificări interne din cadrul Serviciului Impozite şi Taxe în cursul anului 2017, s-a constatat conform fişei de calcul întocmite la 25 septembrie 2017, că pârâţii nu au achitat integral preţul locuinţei, existând o diferenţă de 24.082,27 lei neachitată. Prin notificarea nr. xxxxx/16.10.2017, pârâţii au fost invitaţi la Casa de Cultură a oraşului Teiuş pentru clarificarea situaţiei şi achitarea diferenţei de preţ. Având în vedere că nu s-a dat curs acestei solicitări, s-a formulat prezenta acţiune”, se precizează în documentul înaintat în instanţa de judecată.
De celalată parte, familia prefectului de Alba a afirmat că Primăria Teiuş a eliberat în octombrie 2010 o adeverinţă prin care recunoaşte faptul că preţul imobilului care a făcut obiectul contractului a fost achitat în totalitate şi s-a procedat la întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate. ”De la acel moment şi până la momentul formulării prezentei acţiuni de chemare în judecată, nu a mai fost efectuat vreun act întrerupător al prescripţiei, sens în care eventuala obligaţie restantă nu mai poate fi executată, devenind o obligaţie naturală. Chiar dacă termenul stabilit iniţial s-ar fi întins pe durata a 15 ani de la data semnării, s-a arătat faptul că nu sunt în situaţia unui contract de credit, ci în situaţia unui contract de vânzare-cumpărare, care implică plata unui preţ, reclamanta neputându-şi invoca pe calea acţiunii formulate propria culpă.
Nu se poate cere după 18 ani de la încheierea unui contract, modificarea modului de calcul al dobânzii prevăzut expres în contract sub pretextul că iniţial s-a aplicat un mod de calcul al dobânzii greşit. Modul corect de calcul al dobânzii este cel prevăzut în contract şi acceptat de ambele părţi. Dacă în acest moment, instanţa ar accepta recalcularea dobânzii la credit după o altă metodă decât cea folosită în contractul de vânzare cumpărare, nu există garanţii că în viitor nu se va cer e o altă recalculare după o altă metodă, poate cu dobândă variabilă. Acceptarea rezultatului unei expertize contabile care să recalculeze valoarea dobânzii stabilită expres în Contractul de Vân zare - Cumpărare încheiat acum 18 ani, chiar dacă rezultatul este la fel cu cel din contract, ar constitui un precedent periculos”, au precizat pârâţii în întâmpinarea depusă la dosar. S-a mai solicitat respingerea acţiunii şi pe motiv că ar fi prescrisă.
În continuare, Primăria a revenit cu o nouă precizare şi a solicitat respingerea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune: ”Fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu plata în rate şi instituirea ipotecii asupra imobilului, s-a considerat că în acest caz se aplică termenul special de prescripţie de 10 ani şi nu cel general de 3 ani cum se susţine în întâmpinare”.
Ce spune instanţa de jduecată
Constatările instanţei, rezultate din actele depuse la dosar, au fost favorabile prefectului de Alba. ”Instanţa apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile reclamanţilor, care apreciază că sunt incidente dispoziţiile noului Cod civil, în speţă art. 2518 Noul Cod civil, termenul fiind cel de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul – lege nr. 167/1958. Instanţa reţine că pârâţii au achitat mai devreme creditul datorat, astfel că în luna octombrie 2010, din cuprinsul fişei de cont depuse de Serviciul de Taxe şi Impozite Locale Teiuş, rezultă că au achitat în întregime ratele datorate. Întrucât ultima plată efectuată de către pârâţi este datată octombrie 2010, dată de la care au trecut mai bine de 3 ani, instanţa apreciază că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată, fiind împlinit termenul de prescripţie în care reclamanta putea formula cererea. Faptul că reclamanţii invocă aspectul că potrivit contractului de împrumut, suma datorată ar fi alta, mult mai mare, nu prezintă relevanţă, cât timp actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare - cumpărare şi contractul de împrumut nu poartă semnătura părţilor, neputând fi concluzionat că şi le-au însuşit.
Chiar dacă a existat o eroare la calculul dobânzii datorate, eroare pe care îşi întemeiază reclamanta pretenţiile şi care poate fi cu uşurinţă calculată raportat la valoare, instanţa apreciază că reclamanta nu poate să îşi invoce propria culpă, părţile fiind ţinute de dispoziţiile art. 969 C .civ. 1864, care prevede faptul că convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante. Totodată, instanţa apreciază că această eroare de calcul descoperită de către reclamantă putea fi remediată fie pe cale amiabilă, fie pe cale de acţiune în justiţie, în sensul introducerii unei acţiuni în anularea actului juridic pentru eroare, caz în care termenul de prescripţie aplicabil era tot cel general de 3 ani, însă eroarea trebuia descoperită în condiţiile art. 9 alin. 2 din Decretul – Lege nr. 167/1958, respectiv de la data cunoaşterii cauzei anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”, se precizează în motivarea soluţiei definitive.
Soluţia instanţei, care a rămas definitivă, a fost următoarea: ”Admite ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Hălălai Dănuţ Emil şi H. L. L., prin întâmpinare. Respinge ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Teiuş şi Consiliul Local al oraşului Teiuş, în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect pretenţii. Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată şi obligă pe reclamanţi în solidar, la plata către pârâţi a sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocaţial”.