Magazin Lidl amendat de Protecţia Consumatorului pentru expresia „stoc limitat”, considerată înşelătoare. De ce au anulat judecătorii sancţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre cele două magazine LIDL din Alba Iulia
Unul dintre cele două magazine LIDL din Alba Iulia

Un magazin Lidl din Alba Iulia a fost amendat de către Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului din cauza expresiei „stoc limitat” afişată la unele produse aflate la vânzare. Magistraţii au avut însă o opinie diferită faţă de comisarii ANPC şi au anulat amenda.

Procesul verbal de sancţionare cu suma de 7.000 de lei a societăţii Lidl Discont SRL a fost încheiat în 9 martie 2021. Inspectorii au dispus încetarea practicii incorecte şi scoaterea de la vânzare a produselor vizate. Societatea a contestat sancţiunea în instanţă, la Judecătoria Alba Iulia.

Inspectorii ANPC au considerat că modalitatea de afişare a menţiunii „Stoc limitat” în cadrul unei etichete portocalii, „se subsumează unei practici comerciale incorecte datorită faptului că această comunicare indică preţul într-un mod evidenţiat (cu litere îngroşate), însă nu se referă la o reducere de preţ efectiv aplicabilă, inducându-se astfel în eroare consumatorul cu privire la beneficiul efectiv oferit prin raportare la produsele cărora le corespund la raft etichetele portocalii în discuţie”. 

La momentul controlului, eticheta cu menţiunea ”stoc limitat” era afişată pe un număr de şase produse. Reprezentanţii firmei au precizat în plângere că măsura de oprire temporară de la comercializare a produselor menţionate din procesul verbal, până la remedierea pretinselor deficienţe constatate, putea fi dispusă doar de conducătorul autorităţii publice, prin ordin sau prin decizie.

„Petenta a apreciat că cei doi comisari care au efectuat controlul la data de 09.03.2021 nu aveau competenţa legală de a dispune măsura, ci doar de a propune aplicarea ei, actul administrativ contravenţional. Menţiunea «Stoc limitat» este destul de clară prin ea însăşi, prin cuvintele pe care le conţine, că se referă în mod evident la o cantitate limitată de produse existente, la un moment dat, într-un magazin/depozit/piaţă. Astfel, a arătat că orice consumator mediu se va raporta la informaţia „stoc limitat”, în considerarea cantităţii de produs ce i se poate pune la dispoziţie şi nicidecum la un eventual avantaj de preţ pentru produsele aferente”, a susţinut compania LIDL în plângerea adresată instanţei de judecată.

S-a mai precizat că afişul de raft nu constituie o omisiune înşelătoare, astfel cum a fost identificată de către agenţii constatatori, din moment ce rezultă intenţia clară a LIDL de a informa consumatorii cu privire la disponibilitatea limitată în timp a unor produse al căror stoc nu va fi reaprovizionat într-o perioadă imediat următoare. 

Reprezentanţii ANPC au susţinut, însă, că acţiunea operatorului economic de a promova oferta, produsele în forma descrisă este considerată o practică comercială incorectă, considerată ca fiind omisiune înşelătoare şi au solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de sancţionare.

Decizia instanţei de judecată

În final, Judecătoria Alba Iulia a hotărât să admită plângerea companiei şi să anuleze sancţiunea aplicată de ANPC.

”Prin modalitatea de ofertare a produselor cu stoc limitat, scopul nu este de a se promova un preţ special, ci se atrage atenţia asupra stocului limitat pe care acele produse le au, aşa cum rezultă din antetul anunţului, chiar dacă perioada pentru care este disponibil produsul este folosit un scris cu dimensiuni reduse. De asemenea, evidenţierea preţului pe 1/3 din pagină, în parte de jos, în contextul ofertei de „stoc limitat” este de natură a sugera pentru un consumator mediu disponibilitatea în magazin, într-o anumită perioadă a acelui produs, la preţul afişat şi nu un preţ mai atractiv decât preţul uzitat în restul perioadei în care acesta se comercializează”, a precizat magistratul în hotărârea din 19 octombrie 2021.

Instanţa atrage atenţia, însă, că modalitatea de afişare a ofertei privind stocul limitat, în maniera realizată de magazin, este susceptibilă şi de o altfel de interpretare de către un consumator mai puţin diligent, care ar putea considera oferta în ansamblu ca fiind una referitoare la produse oferite la un preţ redus. ”Prin raportare la un consumator informat, atent şi precaut această modalitate de afişare, nu este în măsură să atragă săvârşirea acestei fapte contravenţionale. (...) Instanţa constată că starea de fapt descrisă în procesul verbal contestat nu este una conformă realităţii”, s-a mai susţinut în hotărâre.

Vă mai recomandăm:

 

Soţ şi soţie fără să vorbească o limbă comună. De ce a fost returnată o vietnameză din România

 

Arhiepiscopul Irineu îi îndeamnă pe enoriaşi să asculte de sfatul medicilor: „Doctorului dă-i cinstirea ce i se cuvine”  

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite