Cum se calculează factura la energie electrică şi de ce energia pură reprezintă doar o treime din costul final
0Factura de energie electrică are în prezent cel mai dificil mod de calcul dintre toate celelalte facturi de utilităţi. Preţul real al energiei într-o factură este de doar o treime, în timp ce cea mai mare parte îl reprezintă tarifele de furnizare şi distribuţie, iar restul - costul energiei produsă din surse regenerabile.
Potrivit ANRE, o factură de curent de 100 de lei (fără TVA), tarifele de furnizare şi distribuţie reprezintă 49 de lei, în vreme ce preţul în sine al energiei este mai mic de o treime, respectiv 29 de lei. Cele 8 mari companii de distribuţie sunt deţinute de: trei de Electrica SA – companie de stat, trei de grupul italian Enel, şi câte una de CEZ (Cehia), respectiv E.ON (Germania).
Prima componentă a facturii o reprezintă energia pură, produsă în centrale, iar preţul la care este cumpărată această energie este parţial controlat de stat. 30% din energia care ajunge în casele noastre este produsă de hidrocentrale şi reactoarele nucleare. Preţul este aprobat tot de autorităţi la 120, respectiv 140 de lei pentru fiecare Megawatt. Cea mai mare parte a energiei, adică 70%, este cumpărată de furnizori de pe bursă, cu aproximativ 170 de lei pentru un Megawatt oră. Asta înseamnă că, în costul total al facturii, energia pură reprezinta doar 27%, adică un sfert din total.
Taxa pentru liniile de înaltă tensiune este de aproximativ 20 de lei pentru fiecare megawatt si reprezintă 3,5% din preţul final. Reţelele de joasă tensiune care sunt în proprietatea Electrica, Enel, E.ON şi CEZ sunt însă cele mai costisitoare. Tariful de distribuţie perceput de aceste companii pentru întreţinerea infrastructurii este în medie de 120 lei/MWh, adică 20% din preţul final. La asta se adaugă pierderile din reţea, care sunt incluse tot în facturi. În total, către companiile de distribuţie pleacă peste 32% din costul final al facturii.
Furnizorii sunt cei care fac comerţul cu energie: plătesc serviciul de transport, de distribuţie, cumpără energia şi încheie contracte cu consumatorul. Tot furnizorul plăteşte oamenii care citesc contorul şi pe cei care tipăresc şi transportă factură. Cheltuielile furnizorilor reprezintă 5,5% din costul facturii. La toate se adaugă taxele: TVA, acciza, certificate verzi, taxa de cogenerare – reprezintă o treime din factura finală. În concluzie, prin calculul realizat de autoritatea care reglementează acest domeniu, de la poarta centralei până la priză, preţul energiei creşte de aproape patru ori. De la 160 la peste 590 de lei pentru un Megawatt oră.
Un calcul al unei facturi de energie electrică este oferit de blogerul Daniel Rus. Începând cu 01.01.2014, o factură de energie electrică pentru consumatorii casnici conţine următoarele componente: rezervare, consum total regularizare reglementat, consum CPC 20% regularizare, accize consum necomercial, certificate verzi, contribuţie cogenerare înaltă eficienţă, taxa radio şi taxa TV. Acesta prezintă un mod de calcul pentru un consum lunar de 180 kWh.
Consumul de energie electrică se împarte în consum reglementat şi consum CPC astfel: 144 kWh reglementat (80% din consumul total) şi 36 kWh CPC (20% din consumul total).
1. Rezervare: 31 zile * 0,17150 = 5,32 (TVA=1,28)
2. Consum 20% CPC: 36 kWh * 0,42970 = 15,47 (TVA=3,72)
3. Consum reglementat: 144 kWh * 0,35670 = 51,37 (TVA=12,33)
4. Certificate verzi: 180 kWh * 0,03571 = 6,43 (TVA=1,55)
5. Contributie cogenerare înaltă eficienţă: 180 kWh * 0,01838 = 3,31 (TVA=0,80)
6. Accize consum necomercial: 0,18 MWh * 4,7380 = 0,85 (TVA=0,21)
7. Taxa Radio: 2,50 (nu se aplică TVA)
8. Taxa TV: 4,00 (nu se aplică TVA)
Valoare totală de plată fără TVA: 89,25 lei. Total TVA: 19,89 lei.
Total de plată: 109,14 lei.
Există persoane care nu plătesc taxele radio şi TV situaţie în care sumele respective nu apar pe factură. În aceste situaţii, factura are şase componente.