Cum au apărut focurile de artificii. Procesele chimice prin care se obţin culorile spectaculoase
0Focurile de artificii au fost descoperite accidental în urmă cu mai bine de 1,000 de ani de un călugăr chinez, care a vrut să sperie fantomele.
Călugărul chinez a luat o bucată de bambus, l-a umplut cu praf de puşcă şi l-a aruncat în foc, producând un zgomot puternic pentru a speria fantomele.Ceea ce s-a întâmplat atunci nu diferă cu mult nici focurile de artificii din prezent: un înveliş, un exploziv şi un declanşator.
Culorile au fost incorporate în focurile de artificii în timpul Renaşterii italiene, când s-a adăugat oţel şi cărbune pentru a produce culoarea galben şi portocaliu. Treptat, pirotehnicienii au experimentat cu diferite metale care absorb energia de explozii şi emit culoare. Pentru a obţine focuri de artificii, pirotehnicieni se bazează pe un lanţ de două explozii . Ei încărca artificiile într-un ”mortier“, un tub care este în esenţa un tun. Având grijă să nu se aprindă artificiile una de la cealaltă, ele asigură o siguranţă în acţiunea de ardere care aprinde praful de puşcă, ambalat într-un compartiment separat, în partea de jos a artificiilor.
În interiorul învelişului este praf de puşcă, iar incorporat în acest praf de puşcă sunt sfere explozive numite ”stele“, care devin punctul de lumina pe cer într-un foc de artificii. Aceste “stele” pot fi acoperite cu straturi de diferite metale pentru colorit, astfel încât lumina îşi schimbă culoarea la fiecare explozie. Un alt component este fitilul, care trece prin artificie. Acest fitil poate fi “fitil cu ardere lentă”, care se aprinde în acelaşi timp cu “fitilul de ardere rapida”, dar este nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la praful de puşcă şi la stelele din interiorul artificiilor. Lungimea fitilului cu ardere lentă se calculează cu atenţie, astfel încât artificiile nu se aprind pană când nu au ajuns la o anumită altitudine.
Culorile în care explodează artificiile sunt galben, roşu, verde, alb sau ablastru. Ceea ce vedem în aer în forma stelelor care strălucesc câteva secunde sunt grupuri ca de argilă din interiorul artificiilor, de aproximativ doi centimetri în diametru. Aceste bile conţin patru ingrediente principale: oxidanţi, reductoare, coloranţi şi lianţi. Când artificiile sunt aprinse, oxidanţii eliberează oxigenul care se combină cu agenţii de reducere, asigurând energia din spatele exploziei. Oxigenul este „carburantul” care asigură intensitatea exploziei şi spectacolul de culorilor.
Culorile din stelele proiectate în aer sunt săruri metalice. Roşul se obţine din utilizarea carbonatului de litiu şi săruri de stronţiu. Stronţiul este un metal alb-argintiu, maleabil şi ductil, iar sărurile acestui element chimic sunt folosite în pirotehnie, dar şi în fizică nucleară şi în medicină. Litiul, metal alcalin moale şi foarte uşor, are şi el tot culoarea argintie. Combinaţia elementelor având la bază aceste două metale însă creează artificiile roşii. Pentru a produce un efect luminos argintiu, artificiile au în compoziţie magneziu, aluminiu sau titan. Lianţii au rolul de a menţine stelele grupate, făcând artificiile mai stabile şi reducând probabilitatea ca acestea să explodeze când nu este cazul.
Tehnologia artificiilor continuă să evolueze. Unii designeri de focuri de artificii au început să utilizeze aer comprimat în loc de praf de puşcă, care este considerat mai sigur şi permite o mai mare precizie. Prin cercetările în curs se încearcă realizarea procesului mai ecologic prin utilizarea diferitiilor ingredienţi naturali.
Se încarcă comentariile...
