Controversa fabricii de formaldehidă din Sebeş. Agenţia de mediu actualizează autorizaţia companiei Kronochem şi impune noi condiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Kronochem SRL, care administrează divizia chimică de pe platforma instrială Kronospan Sebeş, îşi actualizează autorizaţia integrată de mediu emisă în noiembrie 2017 pentru fabrica de formaldehidă, aflată de mai mulţi ani în centrul unei controverse privind poluarea mediului.

Proiectul autorizaţiei actualizate a fost publicat marţi, 1 septembrie 2020, pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Alba, iar observaţiile publicului pot fi transmise în termen de 30 de zile, până la 1 octombrie.

Comunitatea locală din Sebeş şi-a exprimat de multe ori îngrijorări cu privire la pericolul de poluare a mediului, reprezentat de emisiile instalaţiei cu capacitate de 60.000 de tone de formaldehidă pe an. 

Potrivit documentului aflat în dezbatare, Kronochem SRL va fi obligată să efectueze raportări periodice, care cuprind rezultatele supravegherii emisiilor şi care vor fi puse la dispoziţia publicului.

Operatorul instalaţiei are obligaţia realizării unui audit al managementului de securitate al amplasamentului o dată la 2 ani. Auditul va fi realizat de experţi externi autorizaţi pe domeniu specific. 

De asemenea, trebuie să prezinte metodologia utilizată şi rezultatele recomandărilor auditului autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Kronochem va trebui si realizeze şi un raport lunar al emisiilor de poluanţi în vederea verificarii conformarii cu cerinţele prezentei autorizaţii integrate de mediu.

Raportul va fi prezentat autorităţilor competente pentru protecţia mediului (APM Alba si GNM – CJ Alba), Direcţiei de Sănătate Publică Alba şi Primăriei Municipiului Sebeş. O altă obligaţie a operatorului este monitorizarea concentraţiei de formaldehidă din aerul înconjurator în cele 2 puncte în care sunt amplasate echipamentele proprii de monitorizare, respectiv: la limita cartierului Mihail Kogalniceanu şi zona Râpa Roşie. În situaţia în care pentru concentraţia de formaldehidă din aerul înconjurator se va atinge pragul de alertă (70% din CMA = 0,012 mg/mc) operatorul va notifica APM Alba si GNM–CJ Alba.

Potrivit documentului, autorizaţia integrată de mediu include condiţiile necesare pentru asigurarea că sunt luate toate măsurile adecvate de prevenire a poluării, în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile şi nu va fi cauzată nicio poluare semnificativă. 

De asemenea, compania se angajează că va fi evitată generarea deşeurilor, iar acolo unde sunt produse vor fi recuperate sau în cazul în care recuperarea este imposibilă din punct de vedere tehnic şi economic, sunt eliminate evitând sau reducând orice impact asupra mediului. 

Alte condiţii se referă la luarea de măsuri necesare pentru a preveni accidentele şi a limita consecinţele lor, respectiv minimizarea impactului semnificativ de mediu produs de alte condiţii decat cele normale de funcţionare. De asemenea, auttorizaţia prevede că sunt luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se refacă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.

kronospan

Sursa Kronochem 

Producţia zilnică autorizată prin document este de 180 tone de formaldehidă, exprimat 100%, instalaţia funcţionând la capacitatea proiectată timp de 24 de ore pe zi, 333 zile pe an, în proces continuu sau 296 tone de răşină ureo-formaldehidică pre-condensată, exprimat 85%.

Instalaţia cu capacitatea de 60.000 t/an formaldehidă este amplasată în aer liber pe o platforma betonată, special amenajată în acest sens, cu o bordură din beton armat pe trei lături ale instalaţiei şi o cuva de retenţie interioară. Instalaţia este complet automatizată şi este alcătuită din 2 linii de fabricaţie identice ce au capacitatea de 30.000 to/anfiecare, ce pot funcţiona independent.

”Conform O.U.G nr. 195/2005, privind protectia mediului, autorizaţia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă pentru nerespectarea prevederilor acesteia, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de şase luni.

Pe perioada suspendării, desfaşurarea activităţii este interzisă. În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului   dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea autorizaţiei. Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării activităţii sunt executorii de drept”, se precizează în decizia APM Alba privind actualizarea autorizaţiei integrate de mediu.

Vă mai recomandăm şi:

 

Licitaţie pentru noul domeniu schiabil din Apuseni, de la Feneş - Zlatna. În prima etapă va avea două pârtii, bandă rulantă şi telescaun

 

Amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă au ajuns la judecată. Instanţele anulează mii de procese verbale. Poliţia cere din start ştergerea sancţiunilor

 

Disputa impozitelor de milioane de lei pentru fabrica de formaldehidă de la Kronospan Sebeş. De ce nu vrea compania austriacă să plătească banii

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite