Ce este stretchingul şi cum se realizează. Câte tipuri de exerciţii există şi motivele pentru care este necesar acest tip de sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul de “stretching” se referă la o gamă de exerciţii prin care se realizează întinderea musculaturii, mai exact mişcări de mobilitate ale corpului. Cu toate că se numără printre cele mai importante elemente ale antrenamentului, este ignorat de foarte multe persoane.

Stretchingul se realizează după o prealabilă încălzire a întregii musculaturi (prin exerciţii de aerobic sau jogging). Acesta creşte treptat tonusul muscular, alungeşte şi întăreşte fibrele musculare şi ţesuturile periaarticulare (tendoanele). 

  

Îmbunătăţirea flexibilităţii şi mobilităţii fac mişcarea mai liberă, mai uşoară, previne durerea secundară unor afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloze, anchiloze). Persoanele predispuse să dezvolte rupturi musculare, întinderi musculare sau tendinite (inflamaţia cartilajului periarticular) au că şi indicaţie folosirea regulată a stretchingului. Fiecare sesiune de stretching trebuie să înceapă cu efectuarea unor exerciţii uşoare, care să solicite musculatură şi ligamentele treptat şi nu brusc. Stretchingul este mult mai eficient dacă se efectuează după o prealabilă încălzire generală, efectele fiind doar temporare dacă se realizează pe o musculatură rece şi flască.  

 Exerciţiile de stretching se împart în cinci categorii:

- Stretching activ, în care se trage de un membru pentru a întinde muşchiul respectiv;

- Stretching pasiv, în care se lasă forţa gravitaţională să tragă de membru şi să întindă muşchiul (de exemplu: atârnatul de bară);

- Stretching dinamic, în mişcare, fiecare poziţie este ţinută pentru mai puţin de o secundă, de obicei foloseşte forţa centrifugă pentru a întinde un muşchi (de exemplu: rotirea braţelor sau atingerea piciorului cu braţul opus);

- Stretching asistat, în care un coleg sau antrenor ajuta la intrarea în poziţie şi aplică forţă pe anumite membre pentru a întinde muşchii.

   

Motive pentru este necesar stretchingul:

Musculatura se dezvoltă din cauza microleziunilor ce survin în fibra musculară, ca efect al antrenamentului intens, corpul se reface şi creşte mai puternic. Ridicarea greutăţii nu provoacă atât de multe microleziuni precum coborârea ei lentă sau întinderea muşchiului. Se pot provoca mai multe microleziuni la nivelul fibrei musculare dacă se întinde muşchiul respectiv la finalul antrenamentului decât sărind peste această etapă.

Muşchii proeminenţi sau mai reliefaţi determină, de obicei, lipsa mobilităţii. De exemplu, culturiştii profesionişti au mari dificultăţi în a se îmbrăca singuri. Practicarea stechingului, în schimb, ajută la păstrarea flexibilităţii, la executarea mişcărilor din viaţa de zi cu zi şi sla dezvoltarea musculaturii în acelaşi timp.

Stretchingul este absolut necesar dacă antrenamentul are loc în a doua parte a zilei deoarece muşchii care rămân încordaţi până la patru ore după sesiunea de antrenament pot pune mari probleme înaintea perioadei de somn. De asemenea, stretchingul relaxează şi mintea şi ajută la eliminarea stresului acumulat pe parcursul zilei.

Citiţi şi:

 

Şoferi români implicaţi într-un furt de piese auto de peste 2,4 milioane de euro, în Germania. Bărbat din Mediaş, arestat şi predat autorităţilor germane

 

Legenda strigoilor: cine se poate transforma şi cum poate fi ucis moroiul sau vârcolacul

 

Fermierii din Apuseni îşi vând vitele şi pleacă la muncă în străinătate. Cazul crescătorului de animale din Abrud

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite