Cât de dură e justiţia din Italia: un tânăr din Alba, condamnat la 485 de zile de închisoare cu executare pentru că a cumpărat o bicicletă furată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biblie sala de judecata Galati

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Blaj va sta mai bine de 1 an de zile la închisoare pentru că a cumpărat o bicicletă în Italia despre care ştia că este furată. Sentinţa a fost pronunţată de justiţia italiană şi a fost recunoscută de autorităţile judiciare române.

Tânărul (V. Gheorghe) a fost ridicat de la domiciliul său din Blaj marţi, 6 august 2019. ”Tânărul are de executat o pedeapsă de 485 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, faptă săvârşită în Italia şi pentru care a fost condamnat de către autorităţile din acest stat. Prin sentinţa penală, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus  recunoaşterea sentinţei de condamnare emisă, pe numele condamnatului, de către Tribunalul Ordinar Trieste – Italia, fiind emis mandatul de executare a pedepsei”, a transmis, miercuri, IPJ Alba.

La solicitarea autorităţilor italiene, Curtea de Apel Alba Iulia  recunoscut sentinţa şi a dispus executarea într-un penitenciar din România. ”În fapt s-a reţinut că împreună cu alte persoane, cu scopul de a obţine un profit, inculpatul a achiziţionat sau a primit de la persoane necunoscute o bicicletă de provenienţă ilicită, rezultând dintr-un furt comis la Abano la data de 11.11.2014”, se susţine în decizia Curţii de Apel.

Tânărul condamnat a încercat să obţină în România o măsură alternativă, dar nu a avut succes.. ”Posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei i-a fost limitată prin faptul că nu a avut un domiciliu pe teritoriul italian şi nu s-a făcut nici un minim de verificare pentru a se constata dacă se află pe teritoriul italian ori la domiciliul consemnat în acte. Pentru aceste considerente, apărarea solicită, în principal, respingerea cererii autorităţilor italiene. În subsidiar, în măsura în care se va admite cererea şi se va recunoaşte hotărârea, apărătorul menţionează că până la urmă revocarea ordinului se datorează acestei lipse a unui domiciliu, astfel că s-a ajuns în situaţia imposibilităţii pronunţării unei soluţii alternative. 

În accepţiunea apărării, intenţia autorităţilor italiene nu a fost executarea unei pedepse în penitenciar. Aşa cum rezultă din nenumăratele ordine de suspendare, şi autorităţile din Italia au urmărit executarea pedepsei într-o formă alternativă detenţiei. Din acest punct de vedere, se poate constata existenţa unui minus al legislaţiei române care nu permite aceste măsuri alternative. La solicitarea persoanei condamnate, apărătorul solicită instanţei pronunţarea unei măsuri alternative, chiar dacă această posibilitate nu este prevăzută de legea română, având în vedere că este vorba de o infracţiune care în România poate fi pedepsită chiar şi cu o amendă, şi ale cărei urmări au constat totuşi în producerea unui prejudiciu modic”, se precizează în motivarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia.

Instanţa a constat, prin urmare, că tânărul a fost condamnat în Italia la pedeapsa de 485 de zile închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, prevăzute de art. 648 Cod penal italian, având corespondentul în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 al. 1 Cod penal român. Legislaţia românească prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amendă.

”Instanţa mai constată că a fost aplicată pedeapsa de 485 de zile închisoare, iar o astfel de pedeapsă corespunde atât ca şi natură, cât şi ca şi durată cu pedeapsa ce ar fi putut fi aplicată persoanei condamnate dacă ar fi fost judecată în România pentru această infracţiune. Astfel, nu se impune adaptarea pedepsei, potrivit art. 166 al. 8 din Legea nr. 302/2004. Solicitarea apărătorului inculpatului de respingere a cererii în considerarea nerespectării dreptului la apărare în faţa instanţei italiene nu poate face obiectul anali zei instanţei române. O astfel de cerere poate fi eventual motivată pe calea unei căi de atac ordinare sau extraordinare în faţa instanţei italiene. De altfel, a precizat că persoana condamnată a apelat la un apărător în Italia, care a formulat o cerere de anulare a condamnării, respinsă însă.

Nici solicitarea subsidiară de aplicare a unei măsuri alternative, alta decât privarea de libertate ( amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ) nu este admisibilă, atâta timp cât instanţa italiană a aplicat o pedeapsă privativă de libertate. Este adevărat că ordinul de executare a fost de două ori suspendat în 2017 şi 2018, însă decretul de suspendare a fost de fiecare dată revocat, deoarece instanţele italiene au respins solicitările de aplicare a unor măsuri alternative la detenţie”, se mai precizează în decizia instanţei din România.

Citiţi şi:

 

„Ce-ţi trebuie, mă, eşti şmecher?” Dispută între un poliţist şi un scandalagiu încheiată cu un dosar penal şi o condamnare la închisoare

 

Cum a câştigat o clientă a companiei Blue Air daune pentru întârzierea avionului. Femeia a stat patru ore în aeroportul din Cluj pentru un zbor spre Bucureşti

 

FOTO Descoperiri arheologice pe un teren din Alba Iulia unde se va construi un supermarket Lidl: cimitir romano-catolic şi reformat plus o groapă comună

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite