Candidatura oraşului Alba Iulia, în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Alba Carolina
Cetatea Alba Carolina

Candidaturile a 14 oraşe din România, printre care şi Alba Iulia, au fost acceptate pentru obţinerea titlului de ”Capitală Europeană a Culturii 2021”, în urma analizării documentaţiei depuse, anunţă Ministerul Culturii.

„Numărul mare al oraşelor candidate demonstrează conştientizarea actului cultural ca instrument al creşterii economice şi al dezvoltării”, a transmis ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu. Potrivit Ministerului Culturii, s-a încheiat o etapă importantă în procesul de depunere şi acceptare a candidaturilor pentru obţinerea titlului de ”Capitală Europeană a Culturii 2021”. 

În urma analizării documentaţiei depuse, au fost acceptate candidaturile oraşelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş. Eligibilitatea dosarelor de candidatură ale oraşelor mai sus-amintite a fost validată de experţii Comisiei Europene.

Reuniunea de preselecţie, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a oraşelor candidate, va avea loc în perioada 7-10 decembrie.  În prima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informaţii suplimentare despre agenda reuniunii şi planificarea prezentării candidaturilor de către oraşele candidate.

Referitor la acest proces, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a făcut următoarele precizări: „Suntem plăcut surprinşi de interesul manifestat de autorităţile locale, de cetăţenii oraşelor care şi-au depus candidatura. Numărul mare al oraşelor candidate demonstrează succesul de care această iniţiativă se bucură în România, precum şi faptul că diversitatea culturală deţine un rol fundamental în crearea proiectului european. Interesul pentru cultură are şi o componentă pragmatică, de care nu putem să nu ne bucurăm: se conştientizează astfel faptul că actul cultural devine tot mai mult un instrument al creşterii economice, al dezvoltării şi generează prosperitate.

Felul în care au reacţionat cetăţenii, mobilizarea diverselor instituţii, conlucrarea lor pentru întocmirea proiectelor fiecărui oraş, toate acestea sunt un atu pentru dezvoltarea lor viitoare. Experienţa căpătată acum, ideile promovate, proiectele întocmite, pot fi folosite pentru generarea unor noi proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros să le susţină. Sunt convins că numărul mare de candidaturi va fi urmat de acţiuni practice, concrete, în susţinerea proiectelor fiecărei comunităţi în parte, care să dovedească seriozitatea lor”.

FOTO Comorile Palatului Princiar din Cetatea Alba Iulia. Cercetări arheologice pentru un proiect de restaurare de 20 milioane de euro

 

Palatul din Alba Iulia care l-a găzduit pe Mihai Viteazul în 1600 va fi transformat într-un centru cultural-administrativ

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite