Barză neagră filmată în Apuseni. Pasărea, foarte rară în România, venise la adăpătoare VIDEO

0
Publicat:

Noi imagini inedite au fost surprinse de o cameră de monitorizare a faunei instalată în Parcul Natural Apuseni, structură care gestionează o zonă pitorească din județele Alba, Cluj și Bihor. Aici a fost filmată o barză neagră.

Barză neagră la o adăpătoare din Apuseni FOTO captură video Facebook/ Romsilva
Barză neagră la o adăpătoare din Apuseni FOTO captură video Facebook/ Romsilva

Barza neagră este o apariție rară în țara noastră, potrivit specialiștilor în domeniu. Pasărea a fost filmată la o celebră adăpătoare și scăldătoare din zona Parcului Natural Apuseni, unde au mai fost surprinse animale sălbatice cum ar fi cerbi, căprioare, râși, mistreți și chiar un urs.

Barza Neagră este o pasăre migratoare de talie mare, răspândită în pădurile de amestec din zona carpatică, cu întinderi de apă în apropiere, potrivit specialiștilor de la Romsilva. Aripile, gâtul și coada sunt negre cu reflexe metalice, abdomenul este alb, iar ciocul și picioarele sunt roșii. Cuibărește rar la noi în țară și migrează în sezonul rece în Africa.

Pădurile din Parcul Natural Apuseni asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.

RNP Romsilva - Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes naţional Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munţii Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) şi 55 de arii naturale protejate de interes naţional de mici dimensiuni (rezervaţii şi monumente ale naturii) incluse în Parcul Natural Apuseni.

Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul „Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN. (Credit video: Ghiță Floca, Parcul Natural Apuseni)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite