Angajaţi executaţi silit pentru credite luate de fostul lor patron, cu acte false
0Zece foşti angajaţi ai fabricii de mezeluri SC Mia Carn SRL Miraslău au depus plângeri la Poliţie, după ce au aflat că sunt executaţi silit de bănci pentru credite de zeci de mii de lei luate ilegal în numele lor de administratorul firmei la care au lucrat.
„Am fost în 2007, la Banca Comercială din Aiud cu un reprezentant al firmei SC Mia Carn SRL Miraslău, la care eram angajată. Acolo am fost preluată de o funcţionară a băncii. Am fost pusă să semnez un contract, pe care nu am avut voie să-l citesc. Eu nu am dus nicio adeverinţă de salariu, am mers doar cu buletinul şi o factură de utilităţi. Am văzut când reprezentantul firmei a luat banii de la casieria băncii, dar eu nu am pus mâna nici măcar pe un leu“, aşa îşi începe povestea Maria Danciu,din Aiud, fost angajat la Mia Carn Miraslău şi unul dintre păgubiţi.
Interesant este faptul că femeia avea un salariu de 340 de lei, în momentul în care i s-a „aprobat“ împrumutul bancar. „Abia după un an, am aflat ce sumă am de plătit eu ca titular de credit, peste 60.000 de lei“, a subliniat păgubita.
O mică parte din sumă a fost achitată între timp, potrivit extrasului de cont bancar. Acum, femeia a primit somaţie de executare silită, dar şi înştiinţări de la firme specializate în recuperarea datoriilor. Suma de plătit: 59.000 de lei.
Maria Danciu a lucrat la firma de mezeluri aflată acum în insolvenţă aproape trei ani şi se ocupa de etichetarea mezelurilor. A fost trecută pe lista şomerilor la trei luni după ce a „luat în cârcă“ creditul în favoarea societăţii comerciale.
Dosarul aflat acum în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba este disjuns dintr-o cauză instrumentată de Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Click pe poză pentru FOTOGALERIE
„Până acum, vorbim de un număr de zece părţi vătămate, care susţin că au pe numele lor credite luate de la două instituţii bancare din Alba de firma la care au fost angajate, în baza unor documente false. Cercetările sunt în derulare, aşa că nu se cunoaşte valoarea exactă a prejudiciului. Vorbim de suspiciuni de abuz în serviciu contra intererselor persoanei şi de complicitate la abuz în serviciu“, a precizat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Credite luate ilegal
În dosarul instrumentat de DNA Alba Iulia, patru angajate ale MKB Romexterra Bank SA, Marinela Ramona Nichimiş, Mihaela Carmen Vîntu, Mihaela Barbu şi Stanca Şipoş, au fost trimise în judecată, în noiembrie 2010, pentru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave. Maria Ispas, administrator la SC Mia Carn SRL Miraslău, este acuzată de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Livia Damian şi Catrina Popa, contabile la aceeaşi societate, sunt acuzate de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, împrumuturile ar fi fost acordate ilegal în perioada 21 noiembrie 2006 – 14 iunie 2007, în numele a a 52 de angajaţi ai SC Mia Carn SRL . Suma în cauză: 1.835.000 lei şi 5.000 euro, bani ce au fost încasaţi de Maria Ispas. Potrivit anchetatorilor, administratorul firmei a folosit o parte din bani pentru a obţine în 2007 o finanţare în valoare de 485.258 lei, din fonduri europene prin intermediul Agenţiei Sapard.
Judecătoria Aiud a hotărât în iunie 2011, ca dosarul să fie restituit la DNA. Motivul invocat de magistrat este legat de mai multe excepţii care, în opinia sa, impun refacerea actului de sesizare.























































