Ziua internationala a celor care nu mai muncesc

Clasa muncitoare a fost in paradis. N-a stat acolo o eternitate: dupa cateva cincinale si-a dat seama ca heruvimii canta doar pentru alesi, ca ambrozia se da numai pe cartela, iar aripile

Clasa muncitoare a fost in paradis. N-a stat acolo o eternitate: dupa cateva cincinale si-a dat seama ca heruvimii canta doar pentru alesi, ca ambrozia se da numai pe cartela, iar aripile ingerilor raman fara pene o duminica din doua. Revenirea cu picioarele pe pamant n-a fost brutala. La inceputul anilor '90, muncitorimea inca plutea printre norisorii belsugului asa-zis "suedez", hranindu-si iluziile cu Topi Top si pulpe SUA. De ce si-ar fi facut griji? Fabricile erau ale noastre, ale tuturor, gata sa-si verse rulmentii in portbagaje, pe drumul Stambulului. Iliescu, Vacaroiu si Gherman aparau avutia nationala de afaceristii occidentali, iar televiziunea libera putea sa transmita, in sfarsit, Dallas necenzurat si Sclava Isaura, aproape nuda. A trebuit sa treaca mai bine de un deceniu pentru ca sindicatele care ii reprezinta pe bugetari sa fie depasite, numeric, de cele care ii reprezinta pe salariatii "de la patron". Restructurarea fortei de munca s-a facut, in Romania, la spital, nu in fabrici si uzine. In lipsa unor programe guvernamentale de recalificare si in absenta unor investitii majore in economie, cei care paraseau industriile neperformante o faceau prin pensionari, adesea pe caz de boala. Astfel, somajul a fost tinut sub control cu banii de pensii. Chiar daca angajatii de la stat sunt astazi mai putini decat aceia de la privat, salariile nu pot creste din cauza ca platim factura lipsei de reforma din deceniul trecut. Bugetarii impart un buget plapand cu pensionarii, iar impozitele dijmuiesc veniturile tuturor, pentru a acoperi cheltuielile "sociale". Din cand in cand, autoritatile ne atrag atentia ca fiecare salariat sustine doi pensionari. Cinica remarca, in masura in care nu e completata si cu asumarea raspunderii pentru aceasta stare de fapt. Pensionarii nu au de ce sa se simta vinovati pentru ca guvernele care s-au perindat in ultimii 15 ani nu au gestionat bine capitalul social, asa cum, mai nou, numeste Banca Mondiala investitiile in forta de munca. Sindicatele, care tocmai ce-au aniversat Ziua Internationala a Muncii stand acasa, au fost acuzate, ani in sir, ca blocheaza reforma, ca-si dau mana cu directorii, pe sub masa, ca sa nu dispara fabricile o data cu membrii cotizanti. Greu de crezut ca ar fi putut face sindicatele altceva daca le conduceau altii. Totusi, lider se ajunge prin alegeri, iar daca nu erau pregatiti sindicalistii pentru masuri dure de reforma, cu atat mai putin ar fi putut risca sefii lor, prinsi intre ciocan si nicovala. Astazi, presedintele ii ironizeaza pe liderii de sindicat ca au ramas in functii pe viata, ca Patriarhul Teoctist. Etichetarea in functie de vechimea in munca sindicala este incorecta. Experienta adunata de unii lideri autentici de sindicat suplineste lipsa unei culturi si traditii in bransa, asa ca numarul anilor petrecuti la sefia unei confederatii devine un atu, nu o povara. Pe de alta parte, au inceput sa apara dovezi ca mezalianta cu Puterea n-a fost chiar degeaba: multi sindicalisti au vile de patron si chiar dosare penale. Dar nu din cauza ironiilor prezidentiale au probleme activistii. Absenta unor manifestari in preajma zilei de 1 Mai, in Romania, dovedeste ca popularitatea liderilor de sindicat se leaga strict de actiunile de protest. Anul acesta, sa zicem ca a fost Pastele. Dar in nici o zi a Muncii nu s-au strans, in jurul liderilor de sindicat, atatia oameni ca in orice zi a unei greve. Din pacate, pierderea nu e doar a sefilor de sindicat, a caror putere si prestigiu par a fi in declin. O miscare sindicala slaba, compromisa de implicarea politica si scandalurile de coruptie, inseamna mai putina forta pentru toti cei care traiesc din munca. E drept ca sindicatul cel mai puternic, cu peste doua milioane de membri, nu se poate inchega din cauza distantelor prea mari dintre tarile prin care s-au risipit romanii plecati dupa o slujba. Abia cand vor reveni ei acasa, liderii sindicatelor vor afla ce-nseamna sa ai probleme, vor invata si activistii sindicali ce inseamna concurenta. Astazi, ei nu pot fi comparati decat cu fostii lideri sindicali, care scoteau lumea la Marsul Pacii. Normal ca inca se tin bine.