Ziduri şi riduri

Daniela Crăsnarupoet

zidului care despărţea cele două lumi s-a lucrat foarte puţin. La dărâmarea lui s-a trudit decenii. Lumea părea că răsuflă uşurată, războiul rece devenea doar obiect de studiu prin universităţi. Teamă îmi este însă că mare parte din cei care au lucrat ani de zile la căderea Zidului Berlinului azi se jenează să recunoască, făţiş, că o umbră de regret le încreţeşte frunţile. Le provoacă riduri. Coşmaruri. Probleme de care nu aveau nevoie.
Festivismului de la început îi ia încet, încet locul îngrijorarea. Vin barbarii peste noi! Vin să muncească în locul alor noştri. Să-i oprim cumva, să facem ceva, prin parlamente, prin sedii de decizie, dacă nu putem înălţa alt zid. Să-i ţinem în carantină 2-3 ani!
Zi după zi, alte şi alte ţări democrate care sărbătoriseră dărâmarea zidului se încruntă către Răsărit, îşi "protejează" cetăţenii, piaţa muncii, bunăstarea, libertatea, cea atât de des invocată acum 16 ani. şi ca să pună capac situaţiunii, ca să nu mai umble cu jumătăţi de măsură, pe ici, pe colo se înalţă alte ziduri.
Nu vorbesc de cele abstracte şi, oarecum politicoase, iţindu-se prin declaraţii, ci concrete de-a binelea. Unul dintre aceste ziduri poate fi admirat la Padova. Separa localnicii de venetici. Altul stă să se ridice între Mexic şi Statele Unite. Concret şi el. Or da şi ăştia diplome de participare? Va fi vizitabil de către turişti? Tot la Padova au săpat şi şanţuri de apărare. Ca în evul mediu. Un ev mediu neîntâmplător, ca să-l parafrazez pe Romulus Guga. Un ev mediu adus la zi, de care nu ne îndurăm să ne mai despărţim o dată!