Vot fast cu gândul la food | adevarul.ro

Vot fast cu gândul la food

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Lege. Produsele de tip fast-food nu vor mai putea fi distribuite, preparate sau comercializate în şcoli şi licee. Ura! Camera Deputaţilor a votat, a făcut-o şi Senatul înainte şi se mai

Lege. Produsele de tip fast-food nu vor mai putea fi distribuite, preparate sau comercializate în şcoli şi licee. Ura! Camera Deputaţilor a votat, a făcut-o şi Senatul înainte şi se mai aşteaptă ca preşedintele să promulge legea. După toate acestea, actul normativ va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, începând cu următorul an şcolar meniurile cu pricina trebuie să aibă avizul personalului medical, dar şi al conducătorului unităţii de învăţământ. Şi gata, zic ei că au rezolvat problema! Adio, obezitate, diabet şi boli cardiovasculare la vârste precoce.

Fals! Copiii vor mânca tot ce le place, asta dacă au şi bani de fast-food. Fără o campanie de lungă durată şi deştept concepută, junii patriei nu vor lăsa hamburgerul din mână. Şi ar mai fi ceva. Necorelarea acestei măsuri cu reintroducerea pe bune a orelor de sport, pentru care scutirile să se dea la sânge, este ca o frecţie la un picior de lemn.

Ofertă. 1 euro pentru un metru pătrat, asta face 10.000 de euro pentru un hectar. Este ultimul şlagăr care a cam luat minţile fericiţilor din Sohatu-Călăraşi. Interpret e un investitor spaniol, Jesus Menchero, iar baking vocals face primarul liberal care a văzut ce minuni a făcut "toreadorul" la el acasă. Frenezie totală, chef monstru pentru toată suflarea satului la lansarea ofertei şi foc de artificii cum n-a văzut neam de neamul sohatenilor. Spaniolul vrea să construiască un oraş în toată regula şi pune la bătaie 28 milioane de euro pentru teren.

Nu ştiu cum se va termina toată povestea, dar e impresionant să vezi ţărani în vârstă - care pentru pământ şi-ar fi dat şi viaţa cândva - gândindu-se să accepte oferta, spunând că s-au săturat de atâta muncă şi mizerie. Vor şi ei, dacă o să mai apuce, să trăiască la oraş.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite