VIDEO Taximetria, o meserie "de suflet" pentru puţine femei

Când vine vorba de „femei în trafic”, există foarte mulţi cârcotaşi. Zicale precum „E femeie, trebuie sa ai grijă”, „Nu ştie să ţină volanul bine”, sau „Sunt un pericol în trafic” sunt auzite destul de des printre şoferii „cu experienţă” atunci când îşi exprimă nemulţumirea faţă de colegele lor participante la traficul rutier.

Nu s-a demonstrat încă dacă femeile sunt mai puţin pricepute decât bărbaţii la condus, însă se poate spune că există o categorie aparte a şoferiţelor, taximetristele.

adevarul.es: Taximetrist la Madrid cu 2.000 de euro pe lună

Femei taximetrist în România sunt foarte puţine. În urma unei scurte verificări la câteva companii mari de taxi care operează în Capitală, am constat că numărul lor nu depăşeşte 10–12 femei la o firmă, în cele mai bune cazuri. Prin comparaţie, sunt minimum câteva sute de bărbaţi la o singură companie de taxi. De asemenea, există şi firme de taxi care au numai bărbaţi.

Femeile taximetrist, mai conştiincioase decât bărbaţii

Directorul general al firmei Cobălcescu, Nicolae Truşcă, afirmă că în prezent are circa 5 femei şi vreo 800 de bărbaţi pe taxi. "Înainte şi imediat după 1989 au fost şi 20 de femei pe taxi, însă au ieşit la pensie". Despre femeile taximetrist, domnul Truşcă spune că "sunt un caz aparte. Sunt mai serioase, mai atente cu clienţii şi muncesc mai mult decât bărbaţii. Ele conduc mai bine, mai atent. Solicitări de angajare avem, însă femeile nu prea să înghesiue la taximetrie. Riscul este mare, în special seara. Sunt clienţi care nu plătesc cursa sau care le agresează verbal. În plus, este o muncă obositoare. Să stai 8 - 10 ore la volan şi să fii atent încontinuu, pentru femei este mult mai greu".

Elena a trecut din dispecerat la volan

Pe Elena Petre (foto principală) am găsit-o într-una din parcările de taxi de la Piaţa Unirii. Tocmai se întorsese dintr-o cursă şi se aşezase pentru a aştepta noi clienţi.

Elena Petre, 38 de ani, lucrează în taximetrie de 14 ani, dintre care ultimii 9 a fost şoferiţă. A început la vârsta de 24 de ani ca dispecer la o companie de taxi. După ce firma a falimentat, în urmă cu 9 ani, s-a angajat la o alta, dar ca taximetrist. Timp de 7 ani a lucrat ca salariat la mai multe firme, „la plan”, cum se spune în taximetrie. Pentru că a obţinut licenţă de taximetrist, în ultimii doi ani a fost colaborator.

Odată ce ai licenţă, nu mai poţi renunţa, însă viaţa ta depinde de clienţi

Elena spune că este mult mai avantajos să lucrezi cu licenţă, pe de o parte, dar pe de alta e mai greu pentru că sunt multe taxe. „Clienţii s-au înjumătăţit, şomajul este în floare. Eu am făcut credit de nevoi persoanle pentru a lua maşina, iar rata la bancă se resimte destul de mult în ultimul timp”.  În taximetrie se lucrează foarte multe ore. „Au fost zile în care am lucrat şi câte 24 de ore, atunci când am avut ceva urgent de plătit. Sunt foarte multe taxe şi de multe ori nu rămânem cu nimic”, ne spune amărâtă Elena. În ziua în care am întâlnit-o noi, ea îşi  începuse programul la ora 5.30 dimineaţa şi urma să lucreze până seara târziu.

"Odată ce ai ajuns la nivelul de a avea licenţă, nu te mai poţi lăsa de taximetrie. Viaţa noastră depinde însă de clienţi, dacă ei nu au bani, nici noi nu avem", afirmă taximetrista în vârstă de 38 de ani.Până la ora 16 ea avusese circa 6 clienţi. "Criza ne-a distrus efectiv", se plânge Elena, adăugând că înainte erau zile când nu avea timp nici să mănânce sau să bea.

Nu se consideră un şofer profesionist

Taximetrista mărturiseşte că s-a apucat "de meseria asta din dragoste pentru condus", şi a învăţat "foarte repede". Spune că are experienţă, a mers mult, dar nu se consideră un şofer profesionist. Totuşi adaugă că în 4 luni de taximetrie a învăţat cât nu au învăţat alţii în 2 ani. În ceea ce priveşte străduţele laterale, recunoaşte că mai foloseşte şi GPS pentru că „este indicat”.

Singulară şi timidă, printre atâţia bărbaţi

Cum se simte printre atâţia bărbaţi? La întrebarea asta, ea spune că se înţelege bine cu colegii de la firmă, dar totuşi se simte "singulară şi mai timidă, printre foarte mulţi bărbaţi". Ea spune că mulţi generalizează că femeile nu conduc bine, chiar şi cele taximetrist, însă acest lucru nu este bine. „Trebuie să ne gândim cât timp stăm noi şoferii de taxi în trafic şi cât timp stau ei care se duc la serviciu sau la cumpărături. Acolo trebuie să facem diferenţa. Ei trebuie să se gândească la ore, câte ore lucrează în trafic". Elena mărturiseşte că s-a simţit discriminată în momentul în care a fost ocolită pentru că este femeie. "Au venit din spate, au văzut că sunt femeie şi au ales apoi un alt coleg bărbat ca să îi ducă".

Munceşte pentru fetiţa ei

Întrebată despre viaţa personală, Elena ne-a mărturisit că a absolvit Liceul Economic „A.D. Xenopol” (înainte se numea Liceul Economic Nr. 5) din Capitală, a dat admitere la o facultate, însă nu a intrat şi apoi a renunţat la această idee. În momentul în care s-a angajat la o firmă de taxi, familia nu a  fost de acord, dar pe parcurs, "văzând încăpăţânarea" ei, au cedat. Elena este mămica unei fetiţe de 2 ani pentru care munceşte ca "să ajungă mare". Ea lucrează doar ziua pentru că fetiţa ei nu poate să adoarmă seara fără ea, însă în weekenduri, „când ies tinerii la distracţie seara”, iese şi ea cu maşina în trafic.

A învăţat psihologia omului

Ca taximnetrist trebuie să îţi recunoşti clienţii de cum îi vezi, este de părere Elena. "Eu am învăţat psihologia omului şi îi cunosc de cum urcă în maşină". La întrebarea ce amintiri frumoase are din această meserie, Elena spune că au fost cazuri în care a primit flori, ciocolată sau un bacşis mai consistent de la clienţii care au fost mulţumiţi de cum i-a adus la destinaţie. „Te simţi foarte bine atunci când cineva este bucuros de realizarea ta”, conchide taximetrista.

Între amintirile urâte, Elena rememorează o întâmplare cu o fată care i-a spus că trebuie să meargă la farmacie să îi cumpere tatălui ei medicamente. „M-a impresionat foarte mult. Am dus-o la farmacie, am aşteptat-o, când s-a întors mi-a spus că trebuie să mergem înapoi acasă ca să ia buletinul. Am adus-o şi a intrat în bloc şi dusă a fost. Am aflat ulterior că pentru ea cumpărase ceva, nu pentru tatăl ei, Nu mi-a fost de bani, ci mi-a părut rău de ea că s-a murdărit în felul ăsta”.

În timp ce stăteam de vorbă cu ea au venit trei invivizi, doi bărbaţi şi o femeie pentru o comandă. „Vrem să mergem la Piaţa Rosetti. Putem să punem nişte bagaje în spate? Plătim bine”, au spus ei. Cei trei nu au luat până la urmă taxiul Elenei pentru că aveau bagaje foarte mari care nu încăpeau în portbagaj.

Doamna Florica, o taximetrisă îndrăgostită de 37 de ani de meserie

La câteva ore după ce ne-am întâlnit cu Elena, am cunoscut-o pe doamna Florica Mihaiu (foto), 60 de ani, care iese cu maşina în special seara, sătulă de aglomeraţia de peste zi. Doamna Florica afirmă că s-a apucat de taximetrie la vârsta de 22 de ani, când,  probabil, „nu avea minte”. Ea afirmă cu tărie că a iubit însă de la bun început această meserie şi i-a plăcut să conducă dintotdeauna.

„Am văzut atunci, în 1972, o femeie taximetrist pe stradă şi am spus: ‘O, dar cu ce este asta mai capabilă decât mine?’ Aşa m-am hotărât să mă fac taximetristă pentru că am iubit şofatul de cum am luat permisul”, îşi aminteşte doamna Florica, care are 37 de ani experienţă în taximetrie. Ea a făcut parte din a doua serie de femei taximetrist. “Până în 1971 Ceauşescu nu a dat voie femeilor să facă taximetrie, iar eu am fost în cea de-a două serie”. Pentru a obţine atestatul a făcut timp de şase luni şcoala la Întreprinderea Regională de Transporturi Auto ( IRTA), ce a cuprins teorie şi practică, după care alte trei luni de practică.

„Am rămas la acceaşi firmă timp de 37 de ani pentru că sunt prea obişnuită cu asta şi nicăieri nu este mai bine.  Acum sunt pensionară, dar din cauza pensiei foarte mici, continui să fac asta. Am o pensie de 350 de lei, iar 200 lei nu îmi ajung nici să merg în Piaţa Unirii (la cumpărături n.r.)”, afirmă doamna Florica. Ne mărturiseşte că are o maşină cu care ar putea lucra cu licenţă, dar din păcate nu se mai dau pentru că "au obţinut-o prea mulţi".

Pentru că o enervează mult aglomeraţia, lucrează în special seara şi face între 9-12 ore pe zi, până aproape de ora 3 dimineaţa. „I-am spus şi şefului meu că, dacă ar fi să fac toată ziua taximetria din ziua de astăzi, nu cred că prindeam 60 de ani.. Înainte de criză se lucra în stil mare, nici nu aveai timp să mănânci. Acum, pe lângă nebunia din trafic, stai şi câte două ore într-o staţie fără nicio cursă, pentru că s-au făcut fel şi fel de firme care au diverse preţuri. În plus de asta, oamenii nu mai au bani”. Înainte de 1989 lucra 12 cu 24 de ore. "Eram 3 inşi pe o maşină, se lucra, nu erau problemele de astăzi" spune ea.

Pentru Şefu se ceartă cu toată lumea

Doamna Florica ne-a mărturisit că are doi copii şi un nepoţel de 4 luni. Soţul i-a decedat acum 9 ani. Spune că i-a înţeles întotdeauna meseria, chiar dacă "mai stătea cu grijă".

Întrebată despre relaţia cu şefii, taximetrista în vârstă de 60 de ani admite că pentru domnul director ar fi în stare să se certe cu toată lumea. "Omul care munceşte mai greşeşte, dar şeful meu nu mi-a tăiat niciodată craca. Pentru dânsul mă cert cu toată lumea". 

Cu colegii se înţelege foarte bine. „Dacă am rămas undeva şi am nevoie de ajutor, vin imediat”.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi, doamna Florica spune că „fiecare cu mentalitatea lui”. „Acum o lună, un domn, care părea respectabil, m-a întrebat: ‘Doamnă, dumneavoastră aţi făcut toată viaţa taximetrie?’. Eu am răspuns că da, iar el mi-a spus: ‘Înseamnă că v-aţi trăit viaţa!’. Şi l-am întrebat ce vrea să spună prin asta, că eu muncesc, nu mă distrez... Vedeţi, asta este mentalitatea unora, îşi fac fel şi fel de impresii greşite despre noi”, mai spune doamna Florica.

Mărturiseşte că nu a avut probleme serioase pentru că "ne mai orientăm şi noi la clienţi". „Nu e bine să urci cu el în bloc. Dacă el nu are bani însemnă că nu e om serios”, coinchide ea.

Cristina, o taximetrisă melomană cu diplomă de design vestimentar

Cristina Baicu (foto), 44 de ani, are 14 ani experienţă în taximetrie, dintre care 7 ani a făcut dispecerat. "La început am lucrat pe taxi, apoi, din motive de sănătate, am lucrat în dispecerat, şi de o lună am revenit iar pe traseu".

„Am avut întotdeauna o pasiune pentru maşini şi pentru muzică şi am zis să îmbin utilul cu plăcutul", ne-a mărturisit Cristina, adăugând că nu a crezut niciodată că o să fie taximetrist deşi întotdeauna era fascinată de "dialogurile dintre şofer şi dispecer".

Vrând să ia o pauză din dispecarat, unde "nebunia este  mare", ea a revenit pe taxi, ca şofer. "Este o muncă destul de obositoare şi de stresantă ca dispecer şi am zis că în maşină mă relaxez, având în vedere faptul că conduc una super, şi ascult şi muzica care îmi place”, ne mărturiseşte Cristina.

Până la vârsta de 30 de ani, Cristina a fost operator chimist la un laborator, însă din cauza faptului că s-a îmbolnăvit grav, medici nu i-au mai permis să lucreze acolo. Are şi diplomă de design vestimentar. „Nu am răbdare să stau 12 ore într-un atelier ca să creez. Eu sunt o fire agitată şi aici totul este în mişcare. Mamei mele nu i-a convenit să fac taximetrie pentru că ea a fost asistentă şi vroia să merg tot în direcţia aia. În laborator eram elegantă, liniştită, şi ei îi plăcea. Acum, de multe ori nu am timp să mă mai ocup de mine aşa cum aş vrea, însă sunt fericită".

Lucrează în medie între 9–12 ore pe zi. "Câteodată lucrez şi până la ora 1 noaptea, dar îmi iau pauză la prânz... Faptul că lucrez la o companie despre care se poate spune că este de lux, îmi permite să lucrez şi noaptea pentru că la noi clienţii sunt selectaţi”, spune Cristina, adăugând că vorbeşte limba engleză având în vedre faptul că circa 60% dintre clienţi sunt străini.

Deşi este îndrăgostită de propria meserie, Cristina este totuşi deranjată că nu prea mai are timp de treburile casnice. „Mâncare ajung să fac doar sâmbăta. Îi mulţumesc însă lui D-zeu că mă ajută mama pentru că altfel nu aş ştii cum să fac faţă”.

La întrebarea ce părere are soţul despre meseria ei, Cristina ne-a spus că o înţelege pentru că şi el este şofer de tir şi vine acasă o dată la două luni. „El niciodată nu mi-a impus să fac ceva pentru că am stabilit că fiecare dintre noi să facă ceea ce îşi doreşte. Dacă faci ce îţi place nu oboseşti niciodată. Asta e pasiunea mea şi el o acceptă”.

Răsfăţată de colegi

De Cristina am aflat de la unul dintre colegii ei: "La firmă noastră există o singură femeie pe taxi, Cristina. Înainte a fost dispecer. Este o femeie extraordinară şi cunoaşte Bucureştiul mai ceva ca o hartă. La un moment dat, unul dintre colegii mei, care este din provincie, nu ştia să ajungă la o adresă şi l-a ghidat prin staţie câţiva kilometri".

Cristina mărturiseşte că s-a simţit mereu răsfăţată de către colegi, "chiar dacă mai există şi excepţii". Este a doua companie la care lucrează, dar se simte încă legată de prima. "Am lucrat acolo 10 ani şi încă mă simt legată sufleteşte de ei. Am fost ca o familie. Nu pot să le reproşez nimic celor de aici, dar, mă repet, sunt legată sufleteşte de cei dinainte. În momentul în care am schimbat locuinţa, am ales să vin şi la firma asta pentru că era aproape de casă”.

În lume sunt oameni buni, oameni răi şi şoferi

În timpul discuţiei cu Cristina, ne-a spus o zicală care circulă printre ei, taximetriştii, şi anume că în lume există oameni buni, oameni răi şi şoferi. Ea afirmă că datorită agitaţiei şi stresului de fiecare zi sunt mulţi oameni nepoliticoşi în trafic, însă "nu există pădure fără uscăciuni".

5% dintre femei conduc mai bine decât bărbaţii

Cristina recunoaşte că majoritatea au o părere foarte proastă despre femeile la volan. " Într-adevăr, sunt o parte dintre femei care nu au abilităţile necesare pentru a fi şofer, sau nu merg foarte mult. Sunt unele femei cărora le este teamă. Dacă nu ai abilităţi sau îţi este frică, este mai bine să nu conduci", sfătuieşte taximetrista.

Ea admite că există şi o doză de misoginism la o parte dintre bărbaţi, dar nu la toţi. "Un prieten îmi spune mereu că 5% dintre femeile şofer conduc mai bine decât bărbaţii. Şi cred că are dreptate. Trebuie să recunoaştem că o parte dintre ele nu sunt şoferi adevăraţi”.

Întrebată ce o face să se simtă bine, ea spune că recunoaşterea abilităţilor de şofer este totul. "M-am simţit de mai multe ori bine când mi s-a spus că conduc mai bine decât o parte dintre şoferi sau că sunt unul foarte bun. Mă simt extrem de bine, fără falsă modestie, când ajung la o adresă şi mi se spune: 'Vai ce doamnă drăguţă cu o maşină curată şi parfumată'".

Tot la categoria "simţit bine", ea ne mai spune încă o dată cât de mult iubeşte muzica: "Uneori mă refugiez în muzică. Orice fac ascult muzică. Întotdeauna ascult muzică, fie că fac curat sau merg la supermarket. De multe ori nu aud nici telefonul din cauza asta, lucru care îl exasperează pe soţul meu".

Ea mai recunoaşte că foarte rar este pieton, doar atunci când nu are unde să parcheze maşina.

A condus jumătate din drum sub ameninţarea cuţitului

Cristina îşi aminteşte de o singură experienţă urâtă în toată cariera ei de taximetrist, despre care spune că speră să o uite cândva. "Am luat un client din faţă de la Primăria Capitalei, un domn destul de bine îmbrăcat, şi pe la jumătatea cursei mi-a pus cuţitul la gât şi m-a ţinut cu el până la destinaţie. Pagubele au fost trauma mea psihică şi faptul că nu mi-a plătit cursa, în rest nu am păţit nimic, poate şi pentru faptul că am avut prezenţă de spirit şi am ştiut cum să îi vorbesc. Nu ştiu de ce a făcut asta, ce a fost în mintea lui, însă nu vreau să mă mai gândesc".


"Angela merge mai departe", un film despre o femeie taximetrist