VIDEO Iana Matei, mama traficaţilor: „Toată lumea îmi zice că m-am întors de proastă. Eu zic: de deşteaptă ce sunt!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iana Matei a mai apărut în presă. Ştiţi poate că se ocupă cu salvarea celor care au căzut victime traficului de fiinţe umane. Din articolul de mai jos veţi afla însă ce nu ştiaţi: cum a plecat din România direct din Piaţa Universităţii şi mai ales de ce s-a întors din Australia.

Am intrat în casa Ianei Matei în ziua Sfântului Ştefan. Era ziua fiului ei. Răsărise soarele în Piteşti, ultimul soare din anul 2012. Nu se face, dar, pentru că editorii cer ”informaţii!”, am început dialogul cu această întrebare: „Câţi ani aveţi, doamnă?”. Iana Matei are 54 de ani şi de 14 poartă cu sine fragmente din vieţile cicatrizate ale victimelor traficului de fiinţe umane. S-a întors din Australia şi a înfiinţat „Reaching Out Romania”, organizaţie care reface destine şi duce războaie cu o societate bolnavă. Povestea Ianei Matei este, de fapt, istoria celor pe care România i-a pierdut în hemoragia de sânge şi creiere din iunie '90, la Mineriadă. Iana Matei s-a întors. E o excepţie. Şi cât femeia îşi spune viaţa, cele două căţeluşe ale familiei, masiva Zaza şi mica Nati, încep să moţăie, ca nişte pisici.

Iana Matei s-a născut în Orăştie, dar a crescut în Piteşti, acolo unde a ridicat şi un centru pentru reabilitarea minorilor (trebuie să ştiţi că tot mai des sunt exploataţi şi băieţi) salvaţi din mâinile traficanţilor de fiinţe umane, unul dintre puţinele centre din ţară. Vin diplomaţi din ţări mai civilizate să o felicite, să îi strângă mâna, şi câţiva români ce fac? Spun că acolo e bordel, se îmbată şi urlă că vor şi ei să intre, că şi ei sunt respectabili, solvabili, mai mare ruşinea.

Generaţia refugiată politic

Iana Matei a plecat din România direct din Piaţa Universităţii. A trecut ilegal frontiera în Serbia, noaptea, doar cu ce avea pe ea, o pereche de jeanşi, o cămaşă şi un hanorac, a stat 15 zile la puşcărie, în Zrenjanin, a lucrat apoi ca translator într-un lagăr din Belgrad, a luat azilul politic, şi-a recuperat fiul, cu ajutorul unor prieteni din Banat şi a 100 de dolari, şi, în cele din urmă, a ajuns în Australia. Aici a dat la facultate, la Psihologie. S-a întors acasă la sfârşitul anilor '90. A făcut bine. Fiul ei, Ştefan, 25 de ani, a terminat şcoala la Antipozi şi s-a întors şi el acasă, la Piteşti. În urmă cu cinci ani, Iana Matei a înfiat două fetiţe, gemene, părăsite în maternitate de mama lor minoră, şi ea, o victimă exploatată sexual.

Reprezentanţii Agenţiei ONU pentru Refugiaţi i-au trimis pe Iana şi pe Ştefan în „ţara cu cel mai bun sistem social din lume”, Australia. Au primit un apartament de 4 camere în Perth. Pentru că avea nevoie de serviciu, dar nimeni nu-i putea asigura o recomandare, Iana a hotărât să se înscrie din nou la şcoală. A terminat Psihologia şi a început să lucreze cu copiii străzii. Are şi Australia copiii străzilor ei. „În România sunt cei fugiţi din orfelinate. Acolo au familii, sunt copii care nu cunosc dragostea, care ajung să crească singuri sau cu televizorul, iar la vârsta adolescenţei să se drogheze”.

În '98, Iana a plecat în concediu prin Europa şi a rămas două săptămâni în România. Un an mai tâziu a hotărât să se întoarcă acasă. Au trecut anii şi uite că poate să spună: „Toată lumea îmi zice că m-am întors de proastă, eu nu zic aşa. Eu zic: de deşteaptă ce sunt!”.

image

România înseamnă „action!”

S-a întors în Bucureşti ca voluntar printr-o organizaţie, încercând să facă ceea ce învăţase în Australia. Dar a înţeles că ar putea să ajute mai degrabă în Piteşti, acolo unde, primarul de la acea vreme i-a spus că au „12 copii ai străzii şi 13 organizaţii non-guvernamentale care se ocupă de ei”. Iana Matei şi-a dat seama că este greu să scoţi copiii din stradă, aşa că a abordat o altă tactică: să prevină fenomenul din orfelinate. A dus războaie cu cei de la „protecţia copilului”, cu asistenţi medicali şi sociali şi cu doctori pentru copii de pe tot teritoriul judeţului Argeş. A reuşit să câştige câteva bătălii: „La Piteşti deja ne ştia lumea, astfel că poliţiştii ne-au anunţat că au trei fete care sunt prostituate, dar pentru mine erau copii exploataţi sexual, copii abuzaţi şi forţaţi să se prostitueze.” Aşa începe povestea organizaţiei „Reaching Out Romania”. Peste 400 de destine au fost cel puţin vindecate la centrul pe care Iana l-a construit mai mult din forţe proprii, cu ajutoare răzleţe din afara ţării, de la prieteni, organizaţii internaţionale şi ambasadori cărora le-a scris şi le-a cerut.

image

După alegeri: „Dacă eu plec, ei câştigă”

Deşi eforturile organizaţiei „Reaching Out” nu s-au limitat la reabilitarea victimelor traficului de persoane, având ecou atât în Ministerul Justiţiei şi, mai departe, în legislaţia antitrafic, cât şi la nivelul Uniunii Europene, Iana consideră că faptele ei sunt normale, dar că societatea este una fără valori, fără rădăcini, în care creştem neiubiţi. Iată o concluzie: „90% dintre români sunt oameni neiubiţi”. Mai mult:

„Ce societate e aceea care se uită cum copiii lor sunt vânduţi şi îi acuză pentru că au fost vânduţi? E o întrebare pe care eu o pun de fiecare dată când mi se spune ce lucruri minunate faceţi! Ce se întâmplă cu societatea asta care nu reacţionează?”

I s-a spus de nenumărate ori că este un Don Quijote blond, că luptă pentru cauze pierdute, ştie că răul vine de sus, de la politicienii implicaţi în acest fenomen, la care le este greu să ajungă chiar şi autorităţilor internaţionale. „După ultimele alegeri electorale, am stat şi m-am gândit dacă merită să rămân în ţară şi singurul argument pe care l-am avut a fost: «Dacă eu plec, ei câştigă». Sunt mai căpoasă de felul meu şi am zis nu, decid să rămân.”

Cu un număr insignifiant de traficanţi condamnaţi la închisoare, şi cu tot mai multe cazuri de minore exploatate sexual atât în ţară, cât şi peste graniţe, Iana vede anul 2013 ca pe unul de răscruce.

„Cred că a sosit momentul ca România să facă paşi înainte. Vom începe Jihadul de anul ăsta pentru că eu m-am săturat. De la nivel european, de pe toate planurile, public, fac scandal”.

„Cei mai mulţi dintre cei care se ocupă de traficul de persoane sunt de etnie romă. Am fost să îi văd pe unii şi la puşcărie. Niciunul nu a spus că regretă. Au şi ei nevoie de psihlogi, dar nu voi fi eu cea care îi va ajuta. O singură femeie care a traficat mi-a zis că înţelege cât rău a făcut”

Iana Matei
fondator
„Reaching Out Romania”

 

Europeanul Anului“, eroină în America

Iana Matei a primit, din partea revistei „Reader`s Digest”, titlul de Europeanul Anului 2010. Ea a scris o carte „De vânzare: Mariana, 15 ani”, tradusă în aproape toate limbile din Europa. În 2006 a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA, iar în 2007 a primit „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” decernat de Camera Lorzilor din Marea Britanie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite