Vă mai amintiţi de...

Emil Botta

Doctor în ştiinţa melancoliei”. Aşa îl numea, în anii '70, Alexandru Paleologu pe poetul, prozatorul şi actorul Emil Botta.

Se născuse în 1911 la Adjud, dintr-o familie a cărei ascendenţă este atestată, în secolul al XVI-lea, de o diplomă dată de Christophor Bathori strămoşilor poetului, Martin şi Mihail Botta. Pe linie maternă, venea dintr-o familie corsicană, stabilită în Moldova la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La 15 ani, a fugit de acasă, cu dorinţa de a deveni actor. Între 1929 şi 1932 a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică. Tot în 1929 a debutat cu versuri în revista lui Tudor Arghezi, "Bilete de papagal". Liviu Rebreanu îi publică în 1932-1933 eseuri şi două fragmente de roman în "România literară".

Primul volum de versuri, “Întunecatul april”, apărut în 1937, este distins cu Premiul Fundaţiilor Regale. Vor urma cinci cărţi de poezie dezvăluind un autor existenţialist, o sensibilitate exacerbată de mitologia morţii şi a măştii. Membru al grupului “Corabia cu rataţi”, din care făceau parte Emil Cioran şi Eugen Ionescu, era preţuit pentru creaţia sa de autori ca Mircea Eliade sau Nicolae Steinhardt.

Publicul larg l-a cunoscut mai ales ca actor, în roluri memorabile, cum ar fi Werther, Iago, Unchiul Vanea sau Ion din “Năpasta”, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Roluri realizate cu o capacitate expresivă fără egal, cu o combustie internă greu de imaginat. Tot aşa cum apariţia lui în film, sub bagheta unor regizori ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ion Popescu Gopo, a lăsat interpretări antologice.Emil Botta s-a stins în 1977, la numai 66 de ani.

Peste creaţiile lui literare sau actoriceşti s-a trecut de cele mai multe ori cu uşurinţă. S-a scris puţin, s-a vorbit şi mai puţin despre exegezele ce i-au fost dedicate. Se pierde astfel comoara de sensibilitate, de sfâşietoare trăire a unuia dintre marii actori ai teatrului românesc de la sfârşitul perioadei interbelice şi de după cel de-al Doilea Război Mondial.