Ungureanu - de la amoruri grăbite în cămin la diplomaţie

Până în '98, ministrul Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a gândit că va urma cariera de diplomat. "Credeam că Facultatea de Istorie mă va ajuta să intru în cercetare", spune ministrul de externe.

Până în '98, ministrul Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a gândit că va urma cariera de diplomat. "Credeam că Facultatea de Istorie mă va ajuta să intru în cercetare", spune ministrul de externe. Drumul diplomaţiei a început odată cu funcţia de secretar de stat în MAE. "Indiscutabil, istoria este cea care m-a ajutat în diplomaţie. Ea îţi oferă argumente de negociere, o bază să faci analogii, să convingi prin elemente de istorie a relaţiilor internaţionale", spune Ungureanu.
Silitor, nu tocilar
Părinţii l-au trimis în clasa întâi la o şcoală de cartier, renumită însă pentru dascălii de excepţie şi generaţiile întregi de absolvenţi care au ajuns în licee foarte bune. "Am fost un şcolar silitor, nu tocilar, mărturiseşte ministrul. Pur şi simplu, mi-a plăcut să citesc şi să învăţ fără să fiu privat de programul de joacă normal la vârsta copilăriei. Am crescut între cărţi şi muzică clasică, mama - profesoară de română, iar tatăl - pasionat de istorie. Istoria nu am învăţat-o, ci am citit-o". Anii petrecuţi în Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi s-au împărţit între pasiunea pentru chimie, matematici superioare şi istorie. Liceul a însemnat şi tone de probleme la ştiinţele exacte, exerciţii de limbă engleză şi franceză, meditaţii la germană.
Jucam cărţi în fundul amfiteatrului
Când a venit momentul alegerii facultăţii, tânărul de 18 ani "a cochetat cu ideea admiterii la Medicină". "M-am speriat când am văzut cât era de învăţat pe dinafară. Nu sunt genul care poate repeta papagaliceşte un text pe care îl înţelege logic", spune Ungureanu. A ales Facultatea de Istorie din pasiune, îi căzuseră în mână în ultimii ani de liceu volumele istoricului Joachim Fest despre cel de-al Doilea Război Mondial, cărţi despre regimurile totalitare şi biografiile unor personalităţi marcante ale istoriei. "N-am fost un student conformist, ci un tânăr cu individualitate, afirmă actualul ministru de externe. Nu stăteam doar în biblioteci. Mergeam destul de des la colegii mei care locuiau în cămin. Era plăcut: petreceri, amoruri grăbite, vitejii întârziate, teribilisme…". La cursul de socialism ştiinţific, studentul Ungureanu juca cărţi în fundul amfiteatrului sau, ca "o obligaţie sanitară", chiulea. Deşi acum umblă numai în costum, pe vremea studenţiei era îmbrăcat "destul de ponosit". "Frecventam boema ieşeană, discutam despre poezie, filosofie, hermetică, antrenaţi de vin şi de speranţa unei îmbogăţiri bruşte", îşi aminteşte Ungureanu. Facultatea a însemnat un bun pretext pentru a continua cercetările începute în primul an de studenţie. A reuşit să plece cu o bursă la Oxford, în "Jewish Studies". S-a întors cu un "master of philosophy" şi cu o limbă clasică în plus, ebraica. Engleza dickensiană din şcoală a fost îmbogăţită cu elemente de limbă engleză vorbită. "Este esenţial pentru un tânăr să plece cu o bursă în străinătate", crede ministrul de externe.

Calităţile unui bun diplomat
Timiditatea nu e cea mai bună pentru cariera de diplomat. Este nevoie de simţul răspunderii, de interes pentru munca pe care o faci, chiar dacă uneori nu o faci "în luminile rampei şi mondenităţii", spune directorul de formare din IDR, Daniela Zaharia. Munca unui diplomat se desfăşoară în cea mai mare parte a timpului la birou sau în sălile de reuniuni. Punctualitatea este esenţială. Tenacitatea şi un temperament care să nu fie coleric, viteza de gândire sunt, de asemenea, necesare. În cadrul formării de la institut, tânărul învaţă care trebuie să fie ţinuta unui diplomat. "Nu poţi să te duci în ambasadă sau la minister îmbrăcat în jeans şi T-shirt. Nu poţi să stai cu mâna în buzunar când cunoşti pe cineva. Nu ai voie să te uiţi la ceas în timpul unor discuţii, chiar dacă eşti presat de timp, şi în niciun caz nu trebuie să-ţi sune telefonul mobil în buzunar", spune directorul de formare în cadrul IDR.