Unde mergem - Recomandări
ARAD JAZZ Ultima zi de Etno Astăzi, în faţa publicului arădean, vor urca pe scenă nume celebre ale jazzului autohton, precum Maria Răducanu şi Pedro Negrescu, dar şi trupa bulgară
ARAD
JAZZ
Ultima zi de Etno
Astăzi, în faţa publicului arădean, vor urca pe scenă nume celebre ale jazzului autohton, precum Maria Răducanu şi Pedro Negrescu, dar şi trupa bulgară EthnoJazztet, condusă de Ventzislav Blagoev (foto). Concertele au loc la berăria Bierhaus, cu începere de la ora 20.00, iar intrarea este liberă. Claudia Adjudeanu
BRĂILA
TEATRU
Dramă cu note comice în regia lui Chris Nedeea
Astăzi, de la ora 18.00, în sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” se joacă spectacolul „Cum am învăţat să conduc”, de Paula Vogel, în regia lui M. Chris Nedeea. Piesa prezintă povestea zguduitoare dintre o tânără şi un bărbat în vârstă, scrisă şi jucată însă într-un mod comic. Mădălina Grosu
GALAŢI
MUZICĂ
Tedi Munteanu, la 50 de ani de muzică
Melomanii sunt provocaţi la o întâlnire cu unul dintre cei mai cunoscuţi artişti pe care i-a dat acest oraş. Interpretul Teodor Munteanu îşi va serba în public cei 70 de ani de viaţă şi cei 50 de carieră muzicală. Spectacolul va avea loc luni, de la ora 18.00, în sala mare a Teatrului Muzical “Nae Leonard”din Galaţi. Bogdan Nistor
CARAŞ-SEVERIN
FOLCLOR
Festival tradiţional
Festivalul de folclor „Valea Caraşului” se desfăşoară astăzi în localitatea Grădinari. Primirea oaspeţilor va fi făcută de fanfara din satul Ciortea şi Ansamblul tradiţional de copii „Mărgăritarele Caraşului” al Şcolii Grădinari, iar la ora 17.00 începe parada portului popular, care se va desfăşura în tot oraşul. Oana Carasâz
CLUJ
FESTIVAL
Transilvania pe ritmuri de jazz
Cea de-a treia ediţie a Transilvania Jazz Festival va fi organizată la Casa de Cultură a Studenţilor, între 18 şi 20 octombrie. Printre artiştii care vor cânta se numără Potage du jour (Elveţia), Sound-check (Polonia), Teodora Enache Trio (foto) sau Pulcinella (Franţa). Biletele costă între 50 şi 70 de lei. Sebastian Secan
BRAŞOV
OPERTĂ
Show-uri pentru toate gusturile
Astăzi, la ora 19.00, la Teatrul Dramatic se joacă piesa „Forma lucrurilor“, de Neil LaBute. Tot azi, la Teatrul de Operetă are loc spectacolul „Vânzătorul de păsări“ de K. Zeller. Luni, în Barul de Noapte de la Aro Palace, la ora 21.00 braşovenii sunt invitaţi la un show Stand-Up oferit de Tibi şi Natanticu. Talida Bendriş
BUCUREŞTI
EXPOZIŢIE
Made in Romania
Galeria Karousel găzduieşte până la sfârşitul lunii o nouă expoziţie de fotografie, lucrări realizate de Andrei Pandele. Cadrele înfăţişează persoane şi momente ale realităţii din anii ’70, ’80 şi ’90. Ariana Iacob
SINAIA
EVENIMENTE
Târguri şi prezentări
Astăzi este ultima zi a Târgului de Turism, organizat la Complexul Expoziţional Romexpo. Operatorii turistici îşi prezintă ofertele, iar vizitatorii pot câştiga, prin tragere la sorţi, bilete de telegondolă. Tot astăzi este şi ultima zi a Sărbătorii Cepturii, eveniment dedicat anul acesta acţiunilor din cadrul Drumul Vinului, care includ prezentări, degustări de vinuri şi expoziţii cu vânzare. Vali Toma
TIMIŞOARA
CONCERTE
Ritmuri simfonice şi satirice
Dacă vineri Tudor Chirilă (foto) şi trupa Vama încing atmosfera în clubul timişorean The Note, cu începere de la ora 23.00, sâmbătă, Filarmonica „contraatacă” cu patru simfonii instrumentate în Sala Capitol, începând cu ora 19.00. În timp ce intrarea la petrecerea susţinută de Vama costă 40 de lei, la Filarmonică biletul costă 10 lei. Klaudia Marinescu





















































