Unde ar putea greşi ministrul Nicolăescu

Alexandru Bucur doctor, şef secţie Spitalul de Urgenţă Bucureşti Omenirea a avut dintotdeauna nostalgia trecutului şi speranţa unui viitor mai bun. Într-un tratat întreg, La tristesse

Alexandru Bucur
doctor, şef secţie Spitalul de Urgenţă Bucureşti

Omenirea a avut dintotdeauna nostalgia trecutului şi speranţa unui viitor mai bun. Într-un tratat întreg, La tristesse contemporaine, H. Fierens-Gevaert s-a străduit să explice tristeţea decadentă a lumii occidentale, care reuşea să-şi fixeze privirile către o "iluzie oarecare" din trecut, dar în prezent şi-a pierdut toate iluziile! Pentru a "plonja" cât mai repede în real să notăm recentul "aforism al celebrului" Nicolae Dobrin: Afacerile sunt una, iar fotbalul, alta! (Adevărul din 28 Dec. 2005). Parafrazând, am putea spune că managementul serviciilor medicale este una, iar medicina - alta! Numai gândind astfel s-ar putea ca Eugen Nicolăescu să aibă şi puţină dreptate! Mai are dreptate şi când susţine că un cadru didactic cu sarcini de învăţământ superior (proces empatic istovitor şi la cursuri, şi la "patul bolnavului", îndeosebi dacă se dedică şi artei simfonice a unui act chirurgical) nu are nici timp şi nici "chemare" pentru proza administrativă, încă birocratică şi ea însăşi "nereformată"! Unde are mai puţină dreptate domnul ministru?
1. În ideea, foarte costisitoare, de a mai face "funcţionale" încă zece spitale de urgenţă! Datorită costurilor ridicate (activitate continuă asigurată şi noaptea la aceeaşi calitate) sunt ţări încă bogate, de exemplu Germania, care au redus până şi departamentele de "trauma-unit"! Un spital de urgenţă este ca un portavion în comparaţie cu câteva nave de escortă! Se poate începe cu unul (chiar la Tg. Mureş unde există şi o logistică suficientă şi ,,multidecorată"), dar nu chiar 10 ab initio! 2. În ideea privatizării totale şi "rapide" în absenţa unei oferte stabile de asigurări private! Astfel a "eşuat" "reforma" H. Clinton. Viitorul pretinde mai puţine spitale (nu neapărat toate privatizate, dar performante) şi o reţea de transport (inclusiv elicopter) bine medicalizată.
3. Dacă uită că altă datorie veche a reformei reţelei sanitare este acreditarea, înţeleasă ca noţiune mai largă decât "autorizaţia sanitară" (ce este doar o componentă obligatorie). Dacă din virtuala echipă de acreditare nu va face parte şi un inginer constructor cu experienţă în construcţii civile, la un cutremur "eventual" va apărea încă o constatare "tipic românească": după cad MIG-uri, cad avioane comerciale, cad poduri, cad şcoli, va apărea şi expresia: Cad spitale! Asigurările private trebuie să-şi prezinte cât mai repede ofertele. Apoi se va selecta cât din ,,pachetul maximal de servicii medicale private" poate acoperi numai asigurarea obligatorie de stat, plus o eventuală "revenire" la ideea de "coplată". În toate ţările, indiferent de sistemele de asigurări de sănătate, au apărut mereu "probleme", fiindcă sănătatea a devenit - peste tot - foarte scumpă! Rămâne valabil motto-ul elveţian: toate sistemele de asigurări privesc clasele de mijloc, săracii, pensionarii şi invalizii; oamenii bogaţi vor găsi întotdeauna modalitatea de a accesa serviciile de sănătate!