Un urmărit internaţional s-a predat reporterilor tv | adevarul.ro

Un urmărit internaţional s-a predat reporterilor tv

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Unul dintre cei patru urmăriţi general din dosarul "Portbagajul", Ştefan Popa, s-a predat, ieri, în direct, la Realitatea TV. Luaţi prin surprindere, poliţiştii de la Direcţia Cercetări

Unul dintre cei patru urmăriţi general din dosarul "Portbagajul", Ştefan Popa, s-a predat, ieri, în direct, la Realitatea TV. Luaţi prin surprindere, poliţiştii de la Direcţia Cercetări Penale au rămas muţi de uimire.

Sătul să se mai ascundă, Ştefan Popa, zis "Ştef", s-a predat, ieri, după ce timp de mai bine de patru ani a reuşit să se ascundă de poliţie. În octombrie 2003, el fusese condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru furt calificat, după ce iniţial fusese achitat. Înainte de a intra în sediul DCP, Ştefan Popa a declarat că a fost condamnat pe nedrept şi că este victima unui abuz. El a mai adăugat că dosarul său se află pe rolul CEDO şi că va cere daune pentru "suferinţa" prin care a trecut timp de patru ani.

Deşi Ştefan Popa a afirmat că în cei patru ani de când este căutat s-a ascuns numai în ţară, şeful Serviciului Urmăriri din IGPR, comisarul-şef Adrian Dumitrescu, nu crede acest lucru. "Noi aveam informaţii că se ascundea într-o ţară din America de Sud. Făcusem deja demersuri prin Interpol pentru localizarea lui", ne-a declarat Dumitrescu.

El a recunoscut că gestul lui Popa l-a luat prin surprindere şi că nu se aştepta la acest lucru. Despre predarea fugarului, Adrian Dumitrescu a aflat de la şeful DCP, comisarul Constantin Duvac, care l-a sunat şi i-a solicitat să-i trimită o copie a mandatului de urmărire a lui Popa. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, consideră însă gestul lui Popa ca unul cât se poate de firesc.

"E dreptul lui să se predea unde doreşte", a declarat Ciocan. Potrivit şefului Serviciului Urmăriri, alţi doi fugari din dosarul "Portbagajul" au fost localizaţi. Valentin Răducan a fost localizat în America de Sud, iar Petre Ilie, unul dintre celebri fraţi gemeni, a fost arestat în Italia şi extrădat în Belgia. El ispăşeste o pedeapsă de 10 ani pentru mai multe tâlhării.

Singurul despre care încă nu se ştie nimic este fostul om de afaceri Mihai Bucurenciu. În ianuarie 2000, Răducan fusese sechestrat şi torturat la ordinul lui Mihai Bucurenciu, care-l bănuia că i-ar fi furat din portbagajul maşinii 420.000 de dolari.

Localizaţi, dar liberi

Popa a fost doar unul dintre cei care au fentat ani de zile poliţia. Severin Tcaciuc, trimis în judecată în mai multe dosare, a fugit în Austria cu doar trei ore înainte de a se elibera un mandat de arestare pe numele său. Ulterior, Tcaciuc nu s-a sfiit să intervină telefonic în diverse emisiuni tv din România, fără a fi deranjat de autorităţi. Un caz similar de urmărit internaţional, care a devenit "vedetă tv" este Omar Hayssam.

Dispărut fără urmă din România, Hayssam a dat o serie de interviuri la televiziuni. Poliţia l-a localizat în Siria. Lista celor căutaţi de poliţie de ani de zile este destul de lungă şi deşi din declaraţiile oficiale ale autorităţilor reiese că mai toţi au fost localizaţi, niciunul nu a fost şi reţinut. (Liliana Năstase/Sorin Ghica)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite