Trădaţi de Turcu. Iartă-mă!

pe care le aduce unor politicieni, dar acestea sunt mai degrabă chestiuni secundare. Principalul este că Turcu a reuşit - din ce interes sau în interesul cui, nu ştim - să pună pe jar

pe care le aduce unor politicieni, dar acestea sunt mai degrabă chestiuni secundare. Principalul este că Turcu a reuşit - din ce interes sau în interesul cui, nu ştim - să pună pe jar partidele, guvernul, mai puţin Cotroceniul. Ipotezele de lucru sunt fie stresul de a rezolva indicaţia Washingtonului de a-i epura pe securişti până la finele anului, fie doar o politichie dâmboviţeană înainte de alegerile anticipate sau cele pentru Parlamentul European. În ambele cazuri, ţintele sunt politicieni cu notorietate.
Dacă e să luăm însă la mână lista lui Turcu, nu credem că mai pot apărea mari mutaţii în judecăţile de valoare ale electoratului. Lideri precum Năstase, Hrebenciuc, Meleşcanu, Radu Vasile şi toţi ceilalţi au staturi publice bine definite, cu trăsături bune şi rele deopotrivă. Alegătorii i-au categorisit de mult pe toţi aceştia şi o eventuală colaborare a lor cu Securitatea, mai ales în cheia informaţiilor externe, cu "servicii aduse ţării", n-ar trebui să mai schimbe profilul politico-moral al incriminaţilor. Din interviul televizat al lui Liviu Turcu altceva ar trebui disecat, şi anume declaraţia că cei peste 50.000 de informatori, colaboratori şi ofiţeri ai Securităţii infiltraţi în sistemul administrativ al României înainte de '89 ar putea fi, bine-mersi, la locurile lor!
Sigur, unii s-au mai pensionat, alţii au trecut în lumea drepţilor, alţii au intrat în afaceri, dar şi dacă rămân jumătate activi tot înseamnă că ministerele şi administraţiile locale colcăie de "foşti". Dacă acceptăm credibilitatea lui Turcu, înseamnă că România are o imensă problemă de sistem, nu una punctuală, că au ieşit la iveală câţiva securişti de seamă. Asta ar însemna că toate mecanismele decizionale ale administraţiei sunt gestionate la nivelul II - III de funcţionari şantajabili sau chiar şantajaţi, care pot lucra în slujba altor interese decât cele publice. Degeaba un ministru sau un secretar de stat este sub lupa opiniei publice, dacă structura de sub el prezintă situaţii, soluţii, iniţiative viciate de obscure interese. Mai există şi varianta lipsei de credibilitate a lui Liviu Turcu, şi atunci înseamnă că nu avem (atâţia) "foşti" în administraţie. Dar atunci se pune problema unei subminări a autorităţii statului din exteriorul administraţiei. Cu astfel de declaraţii gen Turcu poţi băga dihonia suspiciunii în structuri, făcându-le să nu mai funcţioneze până nu face Teoctist o slujbă naţională de exorcizare.Oricare ar fi adevărul spuselor lui Turcu, societatea civilă ar trebui să producă anticorpi la astfel de atacuri. CNSAS e de-a dreptul impotent să mai facă ordine în dosare şi atunci altcineva trebuie să suplinească acest gol. Formatorii de opinie, ONG-urile, instituţiile academice au obligaţia să vegheze la sănătatea societăţii. Altfel, ca reacţie populară la lista lui Turcu, relevant este clasamentul ratingurilor tv din seara apariţiei misteriosului personaj. Lider de audienţă în timpul interviului lui Tucă a fost "Trădat din dragoste", pe locul doi "Iartă-mă!", pe trei filmul "Naşul stresat" şi abia apoi Liviu Turcu, parcă înglobând câte puţin din toate genericele celorlalţi. Poate sănătatea societăţii vine chiar de la publicul spectator.