Toate persoanele cercetate în dosarul permiselor de la Argeş rămân în arest
0Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, prelungirea cu alte 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă ale celor douăzeci de persoane implicate în dosarul permiselor emise fraudulos în Argeş, relatează Mediafax.
Curtea a respins inclusiv cererea unuia dintre arestaţii din dosarul permiselor care solicitase instanţei eliberarea pe motiv că apartamentul unde locuiesc soţia şi copilul său de nouă ani a fost incendiat, după o serie de ameninţări telefonice anonime.
"Ai grijă de copil. O să-ţi ia casa foc", a fost una dintre ameninţările telefonice anonime primite de soţia lui Constantin Eduard Dumitrescu, potrivit susţinerilor avocatulu Minerva Chiriac. Această ameninţare pare să se fi concretizat în 26 octombrie, atunci când apartamentul aparţinând lui Dumitrescu de la etajul patru al unui bloc din cartierul Craiovei a fost incendiat.
Pe baza acestor considerente avocatul a solicitat joi instanţei revocarea măsurii arestării şi înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, însă cererea a fost respinsă.
Potrivit unor surse judiciare, aceasta ar fi ultima oară când procurorii anticorupţie vor cere prelungirea măsurii de arest preventiv pentru că "dosarul este aproape de final, urmând scrierea rechizitoriului şi trimiterea în judecată".
În iunie, 20 de persoane, majoritatea funcţionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, printre care şi şeful Serviciului Permise Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, precum şi adjunctul acestuia, Vasile Voinea, au fost arestate la propunerea procurorilor DNA.
Potrivit DNA, în perioada martie - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru ca în schimbul banilor să le faciliteze obţinerea permiselor de conducere de la Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Argeş. Membrii grupului sunt acuzaţi că au pretins şi primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 de euro şi 4.500 de euro.
Reţeaua de permise auto din Argeş era împărţită în patru grupuri "profesionale", de la racolatorii de candidaţi pentru obţinerea permisului de conducere, la patroni de şcoli de şoferi, funcţionari şi poliţişti, au anunţat anchetatorii.























































