Teoria anticorupţiei şi practica şpăgii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii şi primarii planetei au pierdut, din 2004, vreo 50 miliarde USD, şpagă neîncasată! Calculul e pur teoretic. Atunci, o sută de companii aderau la Forumul Internaţional Împotriva

Miniştrii şi primarii planetei au pierdut, din 2004, vreo 50 miliarde USD, şpagă neîncasată! Calculul e pur teoretic. Atunci, o sută de companii aderau la Forumul Internaţional Împotriva Corupţiei (PACI), jurând să nu mai dea şpagă şi să reclame mita când se vor întâlni cu ea pe stradă. Cifra de afaceri a "Necorupătorilor" - 500 miliarde USD anual. Dacă aceştia încheie o treime din contracte pe bani publici, rezultă, la un comision de 10 procente, cele 50 miliarde amintite. Asta, dacă aplicăm formula de calcul utilizată în România încă din feudalism, şi anume zeciuiala, valabilă până în ziua de azi. Camera Americană de Comerţ, care tocmai a organizat o reuniune PACI la Bucureşti, a avut surpriza să constate că în grupul "toleranţă zero faţă de corupţie" au intrat 19 firme româneşti. Americanii vin cu 10 companii în PACI, elveţienii se laudă cu 7, iar britanicii au doar patru. Restul, or fi pe şantier, la construit fregate. Cu toate că suntem campioni la anticorupţia de seminar, în practică, indicele Transparency Int. abia a urcat de la 2,8 la 3, faţă de 10, cât ar fi ideal.Chiar dacă pare puţin, e un progres, dacă ne gândim de unde am plecat. În primii ani după 89, şpaga ajunsese ca timbrul fiscal - obligatorie. Fără plic nu avea rost să mergi la ghişeu nici ca să iei relaţii. Dacă era bine dispus, te-ntorcea de la uşă portarul, să nu mai pierzi vremea. Fiindcă funcţionarii evaluau proiectele din perspectiva celor "10 procente", era firesc să le aleagă pe cele mai scumpe şi mai proaste, ca să fie şi comisionul mai mare. Se spune chiar că un petent i-ar fi reproşat funcţionarului: bine, dar suntem din acelaşi partid, am ajuns să dăm şpaga de la unul la altul? Ce să fac, i s-ar fi răspuns, să dau din buzunar banii? Am şi eu şefi. Cu ei, m-aş descurca, dar dacă se află că nu te-am încasat, mă iau subordonaţii de fraier! Cu alte cuvinte, şpaga devenise ceva normal, o obligaţie de serviciu, doar fraierii şi sociopaţii refuzând să ia şi să dea. Noroc cu intrarea în UE. Înainte de a fi o uniune de idealuri, Europa este o "piaţă comună", care trebuie să funcţioneze după mercurial. Nu vii tu cu politicieni care au strâns în cinşpe ani cât alţii în 200 să spargi piaţa la comisioane. N-or fi nici vesticii îngeraşi, nici miniştrii lor nu sunt călugări franciscani, dar faţă de ceea ce s-a întâmplat în iadul tranziţiei, pentru noi pot fi un model. Şi câţiva paşi în acest sens s-au făcut. Defilarea VIP-urilor pe la DNA e un semnal de alarmă pentru cei de la Putere... ca mâine s-ar putea să le vină rândul. Edilii din Vâlcea demonstrează că se pot face arestări şi în primăriile din municipii. Pe hot-line, cetăţenii, sau mai degrabă colegii care "nu pun botul", sunt îndemnaţi să denunţe mita. Poate n-ar strica să mai cadă şi câte un mituitor, că doar şpaga nu are picioare, să intre singură în birou. Dacă şi mediul de afaceri, fără teama că ar putea pierde contracte, se ridică la luptă, e posibil ca zeciuiala să dispară. Rămâne de văzut care va fi, atunci, preţul corect!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite