Taxa auto se triplează începând de astăzi
Triplarea taxei pe poluare pentru autovehiculele second-hand se aplică începând de astăzi, la fel şi prevederile care exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare autoturismele şi utilitarele cu norma de poluare Euro 4.
Astfel, taxa pentru o maşină second-hand Euro 4 cu capacitate de 1.400 centimetri cubi urcă la 840 euro, faţă de 280 de euro, cât a fost până acum. Pentru o maşină Euro patru cu o capacitate de 1.600 cmc taxa ajunge la 1.440 euro, iar pentru o maşină Euro 4 de 2.000 de cmc creşte la 2.400 euro.
Pentru o maşină Euro 3 de 1.400 cmc taxa creşte la 2.730 euro, pentru un autovehicul cu capacitate de 1.600 cmc taxa se majorează la 4.800 euro, de la 1.600 euro, iar pentru unul de 2.000 cmc taxa va fi de 7.800 euro.
Contribuabilii care au achitat taxa de poluare până ieri se pot prezenta pentru înmatricularea autovehiculelor la orice dată ulterioară, plata deja efectuată rămânând valabilă.



















































