Taurul apucat de coada

Curand veni-va ziua luminoasa, plina de multumire, cand lunga, aspra si darza campanie de eradicare a coruptiei va ajunge la inevitabilul ei final: caderea in derizoriu. Obosita de halucinatia

Curand veni-va ziua luminoasa, plina de multumire, cand lunga, aspra si darza campanie de eradicare a coruptiei va ajunge la inevitabilul ei final: caderea in derizoriu. Obosita de halucinatia reformei, societatea romaneasca se va culca pe urechea ei istorica - urechea delasarii, iar mentalitatile, practicile si ideile anticoruptie vor atipi in marele balansoar schizofrenic mostenit de la bunicul Ceausescu; pe care toti il aclamau ragusind in picioare, fiecare in parte visand sa-l stranga de gat. Nimeni nu va plange, nimeni nu se va sinucide, pentru ca, inainte de a se vedea esecul, se va fi instalat resemnarea, iar inaintea resemnarii a existat neincrederea. Putem fi convinsi ca nici responsabilii campaniei n-au crezut vreo clipa in ea. Taurul a fost apucat de coada, nu de coarne. Campania seamana teribil cu corida din Pamplona, la care mii de barbati sanatosi se pravalesc pe ulicioare laolalta cu cativa tauri incontestabil mai inteligenti decat ei. Asemenea edililor din Pamplona, edilii din Cetatea Coruptiei s-au ferit, aproape superstitios, sa nu se stinga traditia locului. Altfel nu se explica maniera in care au abordat cancerul. Luciditatea diriguitorilor a mers pana la, cel mult, recunoasterea fenomenului, iar curajul lor, pana la constituirea de structuri cu denumiri bombastice. Fie ca s-au numit C.N.A.I.C.O. ori se numesc P.N.A., aceste structuri nu sunt decat pereti de rigips pentru mascarea igrasiei. Chiar tinta a fost gresit expusa. Nu poti introna corectitudinea intr-un climat general de incorectitudine. Desprinsa din sistemul in care se inscrie aderent si cronic, coruptia, respectiv anticoruptia, s-a redus la un slogan si atat. Il inhiba oarecum staruintele strainatatii, dar, pentru pisicherii locului, Europa se transforma repede de tot intr-o profa imbatranita, in spatele careia se schimonosesc scolarii incorigibili. Nimerite intr-un spatiu poluat cu frivolitate, sfaturile organismelor europene nu numai ca se molipsesc de zadarnicie, dar produc si efecte contrare scopului urmarit. Astfel, la un moment dat, cu rigoarea lor, expertii batranului continent au spus-o pe sleau ca prefera cifre in locul declaratiilor patetice si programelor sforaitoare. Asa a aparut - in cel mai strict secret - unul dintre indicatorii de monitorizare europeana: numarul functionarilor publici trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie. Bietii experti occidentali nu-l invatasera la scoala pe Caragiale. Nu auzisera de Pristanda. Subit, dosarele-mamut ale coruptiei - cum ar fi cele privind subminarea bancilor de stat, dar si altele - cu numarul de faptuitori pe care il implica fiecare, au fost lovite cu ciocanul disjungerilor. Adica, fiecare caz mare a fost impartit in cazuri mai mici. Faptele erau aceleasi, dar unii si aceiasi invinuiti aveau sansa statistica sa fe numarati "si la primarie, si la prefectura, si la scoala de fete" s.a.m.d. Tehnic vorbind, solutia e procedurala, numai ca legea a prevazut disjungerea ca exceptie si ca o metoda in interesul mai bunei administrari a justitiei. Or, prin astfel de disjungeri s-a obtinut exact contrariul: asa cum nu poti contempla un vas sfaramat in cioburile lui, imaginea corecta si completa a fiecarui caz nu a mai putut fi observata. S-a castigat in competitia cifrelor, dar s-a pierdut in competitia dreptatii. In opinia noastra, abordarea coruptiei trebuia sa se faca sistemic, tratand-o nu ca pe un obiectiv in sine, ci ca pe o componenta dintre mai multele foarte grave ale disolutiei generale a ordinii de drept. Aceasta cerea curaj, conceptie, cutezanta. Cu cativa ani in urma, Ministerul de Interne lansase cu zgomot o asa-zisa noua strategie a ordinii publice. A cazut in uitare imediat ce a fost anuntata si probabil ca nici nu merita mai mult. Internelor, cel putin, le-a sticlit ideea. Provocarea trebuia s-o arunce insa cercetarea juridica si invatamantul. Nici gand s-o faca. Desi facultatile de drept, functiile universitare si titlurile stiintifice s-au inmultit ca matreata, desi institutul de resort al Academiei s-a dovedit pepiniera de oameni politici, gandirea juridica autohtona s-a inchistat si mai mult in sine. Tarabele se indoiesc sub povara tratatelor si monografiilor care se parafrazeaza una pe alta. Exista si lucrari notabile, dar in domeniul dreptului penal si al criminologiei tranzitiei nu s-a anuntat mintea competenta si cutezanta care sa creeze drum prin maracinisul scolasticii de text legal, care sa dea glas unei noi filosofii a dreptului si sa deschida calea spre o noua politica penala. Fara o asemenea perspectiva, vom trai si ziua in care ne vom consola cu existenta marilor corupti, coruptia mica fiind de mult acceptata. Dupa asta nu ne va ramane decat sa compunem ode si balade, asa cum s-au compus despre haiduci si briganzi, cu toate ca si aceia au fost infractori ai timpului lor. Cineva imi sopteste ca prima oda a si fost compusa si chiar declamata nu oriunde, ci in orasul unui trist poet.