"Sunt ca un muncitor care bate opt ore cuie cu ciocanul"

Umor de calitate. Mustaţă şi microfon. Porţii masive de râs. Divertis în persoană. Adică Toni Grecu. Unul dintre cei mai prolifici umorişti români în viaţă nu prea râde în viaţa

Umor de calitate. Mustaţă şi microfon. Porţii masive de râs. Divertis în persoană. Adică Toni Grecu. Unul dintre cei mai prolifici umorişti români în viaţă nu prea râde în viaţa personală şi nici poante nu face de felul lui. Defect profesional, zice. Acasă, în halat şi papuci, uită de slujbă.

Slujba lui este să ne facă să râdem. Dar când vorbeşte despre soţia sa Cristina, copilul lor, Vlad, şi despre copilăria petrecută în fosta mahala Podul de Piatră din Iaşi şi alte lucruri care-i sunt aproape de suflet, Toni schimbă macazul. Şi starea de spirit.

"Şi acasă sunteţi la fel de vesel? Publicul ar putea presupune că soţia dumneavoastră este printre cele mai vesele femei din lume. Cu un soţ umorist, mult trebuie să se amuze!" Inevitabilă întrebare pentru un om care îşi câştigă pâinea din şarjele de umor pe care ni le serveşte sistematic de dinainte de Revoluţie. "He, he, he, nu sunt chiar aşa. Noi, ăştia care facem divertisment, nu râdem tot timpul, 24 din 24 de ore, cum eronat se presupune", răspunde Toni Grecu.

"Aş zice că sunt exact pe dos. Sunt ca un muncitor care la locul de muncă manevrează o unealtă - să spunem un ciocan - şi opt ore pe zi bate cuie cu ciocanul ăla. Ei, când pleacă de la muncă nu mai pune mâna pe ciocanul de acasă, că i s-a aplecat.

Tot aşa şi cu glumele. Le fac la birou, pe platou, în spectacol. Acasă nu pot continua în acelaşi mod. Aş da dovadă de instabilitate psihică, aş avea o problemă patologică. Sunt două universuri, cel profesional şi cel intim, propriu, de familie. Firesc este să pendulăm între cele două. Dacă eşti otova, riscul este să te plictiseşti peste măsură. Ai nevoie de schimbare.

Asta ne ţine pe noi în viaţă. Dacă ai sta tot timpul acasă, nu te-ai urca pe toţi pereţii? Dacă ai sta tot timpul la serviciu, ai mai da randament? Măiestria în a obţine performanţă constă în modul în care ştii să îmbini activitatea privată cu profesia. Părerea mea!" Şi părerea altora, zişi specialişti în resurse umane, domnule Toni Grecu!

Este mai sănătos pentru copil mediul neselectat artificial

Liderul Divertişilor este căsătorit de paisprezece ani şi are un copil - Vlad, în vârstă de 13 ani. Copilului îi place fotbalul, dar practică sub îndrumarea unui antrenor, tenisul. Din cauza pasiunii lui declarate, a primit din partea prietenilor care-l vizitează la aniversări vreo 10 mingi de fotbal pe care le ţine, evident, în casă. Adică la bloc, în apartamentul lor din cartierul 1 Mai.

Ne aşteptam ca Toni Grecu să fie proprietarul unei viloaie de "nşpe sute de mii de euro, cum se laudă rivalii lui din showbiz. Nu, zice el, sincer şi dezarmant: "Stau într-un apartament şi mie îmi place. Nu avem nevoie de mai mult. La ce este nevoie de o casă cu 14 camere, din care foloseşti trei permanent şi restul sunt goale? Ca să se vadă de afară că ai o măgăoaie?". Singurul grup social la care este de înţeles măreţia betoanelor, zice Toni Grecu, sunt rromii.

"Pentru că ei au fost robi sute de ani şi simt nevoia să-şi arate muşchii. Noi nu simţim nevoia". De soţia lui Toni - foarte discretă când vine vorba de propria persoană - cu siguranţă aţi auzit: Cristina Grecu, prezentator de ştiri la Radio România Actualităţi.

Toni Grecu este VIP, apare pe sticlă, are o emisiune de succes la Antena 1 care se cheamă Divertis-mall. N-ar fi în spiritul trendului să-şi dea băiatul la o şcoală de fiţe - un Jean Monet, o şcoală americană din Pipera? "Nu", a proiectat ca o rachetă aer-sol, răspunsul. "L-am dat la şcoala din cartier, cea de care aparţinem. În primul rând pentru că este o şcoală bună, în al doilea pentru că noi credem că este mai sănătos să crească într-un mediu natural, neselectat artificial".

Când a dat de libertate s-a însurat

Puţină lume ştie că şi soţia sa, în studenţie (care este absolventă de Filologie, specializarea engleză- poloneză), făcea parte din showbizul studenţesc al de dinainte de '89. "Ea practica dans modern. Avea o trupă împreună cu altă fată, era foarte apreciată în domeniul acela. A câştigat şi nişte premii naţionale la concursuri. La ele eram şi eu prezent la secţiunea de umor alături de colegii de la Divertis. Ca la orice manifestare

culturală studenţească, ştiţi cum era pe atunci! Acolo ne-am cunoscut, prin "85", povesteşte liniar, cu voce domoală. "Prietenia noastră a durat vreo şapte ani. Lucru rar pe vremea aceea. Oamenii se căsătoreau repede, pentru că se plictiseau tare mult.

Nu era nimic de făcut. Televiziunea dura două ore. Nu aveai unde să te duci. La cinematograf erau numai filme cretine. Ziarele nu consumau nici cinci minute din viaţa unui om! Singurul lucru pe care puteai să-l faci era să citeşti, pentru că erau cărţi cu nemiluita, sau să te însori". Până la Revoluţie a citit mult, iar când a dat de libertate, s-a însurat. În mod previzibil, şi trupa de dans s-a destrămat pentru că fiecare dintre cele două fete ale trupei primise repartiţie în alt loc.

Cristina, absolventă de engleză, a fost repartizată ca traducător la Avicola Agigea. De la Sonetele lui Shakespeare la pulpele de pui de Agigea trimişi la export este cale lungă, dar explicabilă în acel context social. "Cristina traducea prospectele despre furajele cu care erau hrăniţi puii din combinat. Interesant, nu?

Asta făcea parte din marea comedie comunistă. Aşa se întâmpla cu oamenii care terminau facultăţi şi ăsta era respectul faţă de munca lor. Noroc că n-a stat prea mult acolo, după doi-trei ani a venit în Bucureşti", povesteşte Toni Grecu.

Pe când Cristina lucra la prospectele pentru galinacee, el se afla în mijlocul unui colectiv de muncă foarte progresist: la fabrica de calculatoare din Bucureşti, Pipera, "pepiniera pentru toate firmele de IT de după Revoluţie", spune fostul inginer electronist Toni Grecu.

O lume colorată şi foarte specială

Meseria de astăzi are rădăcinile pierdute în copilăria petrecută la Iaşi. De acolo a extras seva umorului redat astăzi în programele Divertis: "Eram foarte, foarte agitat, dinamic, pus pe şotii şi mari obrăznicii. Eram tot timpul călare pe gardurile vecinilor, la furat de fructe, zarzăre, caise, struguri. Lucruri pe care cred că le fac toţi copiii din cartierele de mahala.

Eu am crescut într-un cartier cu oameni simpli, din oraşul Iaşi, Podul de Piatră se cheamă, un loc extraordinar de colorat şi de viu, plin de viaţă, cu oameni distractivi, amestecaţi, inclusiv ţigani căldărari. O lume foarte specială! Acolo se află un anume gen de umor care ţâşneşte din inima târgului românesc. După ce am părăsit acel loc, pentru că ne-am mutat cu casa în alt cartier, nu am mai întâlnit şi nici nu am mai gustat acea lume. Mahalaua românească are un anume miros, între ghilimele fie zis.

Oamenii din mahala nu sunt toţi proşti şi dobitoci. Acel loc m-a marcat şi m-a făcut să privesc lucrurile şi viaţa într-un anume mod, cu un anume gen de ochi. Cu ironie, dacă vreţi. Noi, copiii din mahalaua Podul de Piatră, râdeam de orice! Am făcut şcoală între timp, am cunoscut o mulţime de oameni, am schimbat mediul de câteva ori şi sper să mă fi rafinat.

Dar undeva jos, în subsol, a rămas în mine ceva din lumea aia, care zic eu că este foarte importantă în ceea ce mă priveşte. Şi în modul de a percepe realităţile româneşti. Mahalaua de târg este o Românie profundă. Dacă ai trăit în ea şi nu o cunoşti, nu ştii cine eşti".

La această discuţie l-am pierdut definitiv pe Toni Grecu cel plin de umor şi am întâlnit un altul - nostalgic, cu tristeţe în glas.

Fratele Eugen trăieşte în Elveţia

Realitatea prezentului îi evocă alte obiceiuri, străzi şi oameni. La Iaşi revine în vacanţe, concedii, de fiecare dată când se întoarce la rădăcinile sale. "Toate casele au fost demolate şi în locul celor mici de cărămidă, cu un singur nivel, curte şi grădină de zarzavaturi în spate, sunt acum vile. Ţiganii au plecat, oamenii simpli au dispărut.

Probabil s-au mutat şi mai la mahala. În locul lor au venit arabi, oameni cu bani. Mahalaua s-a transformat într-un cartier de case mari şi frumoase pe aceleaşi străzi mici, desfundate şi prăfuite. Aşa este România, aşa se dezvoltă ea!"

Aşa este Toni Grecu în ziua când nu merge la slujbă: analitic, nostalgic, reflexiv, puţin cinic şi uneori trist. Verile şi le petrece cu ai lui, la Iaşi, sau, mai rar, împreună cu fratele său, Eugen. "Este mai mic decât mine şi are un băiat, Ioan Victor, în vârstă de 2 ani şi jumătate. Este stabilit la Montreux, în Elveţia, de mai mulţi ani. Din păcate ne vedem rar.

Distanţă mare şi timp puţin! Noroc cu internetul pe care comunicăm audio şi video. Mare minune!" Perfect adevărat! Concediul din acestă vară l-a petrecut în Turcia - 16 zile, la mare, la începutul lui iulie, ca-n reclamele la bere: cu cei mai buni amici. "Am acolo nişte prieteni turci, oameni de mare calitate. Dar cele mai plăcute vacanţe le-am făcut în Elveţia şi America. Sunt locurile cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată!"

Aleargă cu folos: ca să transpire

La capitolul sport, Toni Grecu nu îşi gonflează muşchii, ci mai degrabă asudă: "Din când în când alerg, cu scopul de a transpira. Muşchii nu mi-i lucrez, că nu-i cazul. Fac doar ceva exerciţii de educaţie fizică, fără fiare, fără greutăţi.

Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am făcut mai mult sport. Nu dau sfaturi nimănui, dar efortul fizic asumat şi conştientizat este foarte important acum când corpul nostru se termină spre degete cu butoanele tastaturii, şi spre şezut cu un scaun moale de birou sau de maşină. Istoria omului ca fiinţă lucrează împotriva picioarelor.

Explic imediat: la început, ca maimuţă, omul mergea în patru picioare. Apoi a devenit superior, s-a ridicat pe două - cele din spate -, cele din faţă devenind mâini. Urmează ca, din cauza sedentarismului, să se atrofieze şi celelalte două picioare, astfel încât, peste câteva sute de ani, omul să aibă patru mâini. Cu două să tasteze la calculator, cu una să fumeze şi cu una să mănânce hamburgeri. Iar când va muri, nu va mai fi scos din casă cu picioarele înainte, ci cu mâinile sus. Scuzaţi gluma macabră!".

Umor cu şpagă şi caltaboşi

Ultimul subiect atacat furibund de media românească - şpaga şi caltaboşii "prinşi" în flagrant la poarta ministrului Remeş - este analizat cu ochi critic de liderul Grupului Divertis. "Mă gândeam la următorul lucru: dacă şpaga ar putea să gândească şi să se exprime, cred că ar fi extrem de ofticată. Şi extrem de jignită pentru că a ajuns să fie batjocorită în aşa hal în România.

A ajuns la un nivel de bagatelă. Un ministru vrea 15.000 de euro! Ce să facă ăia din primării în cazul ăsta? Înseamnă că rezolvă problemele pe şpăgi de valoarea unui covrig! Şpaga românească este în mare pericol!" Teoria şpăgii la români este dezvoltată şi explicată pe înţelesul tuturor. Şpaga are rădăcini istorice, zice Toni Grecu.

"Şpaga a fost înfloritoare în perioada PSD-ului. Şi a căzut în derizoriu imediat după aia, dar obiceiul a rămas. Asta este problema - nu mărimea, ci obiceiul şpăgii. O chestie care s-ar putea să ţină de moştenirea genetică a poporului român, respectiv a clasei politice care ne conduce".