SUA: un marş pentru imigranţi în ziua următoare învestiturii lui Obama
0Organizaţii de apărare a imigranţilor clandestini în Statele Unite au anunţat un marş la 21 ianuarie, la Washington, în ziua următoare învestiturii preşedintelui ales Barack Obama, pentru a cere o reformă a imigraţiei, transmite Agerpres.
"La 21 ianuarie, noi vom fi acolo, la Washington, pentru reformă" a legii asupra imigraţiei şi "ca el să facă din reforma asupra imigraţiei una dintre cele zece priorităţi interne ale sale", a explicat în timpul unei conferinţe de presă directoarea Coalition for Humane Immigrants Rights, Angelica Salas.
Reforma legii asupra imigraţiei, care a eşuat în ultima ei variantă în 2007, a fost apărată în Senat de Barack Obama, care a participat mai ales la negocierile finale asupra textului, la fel ca adversarul său la prezidenţiale, senatorul republican John McCain.
Dar aripa republicană cea mai dură din Congres s-a opus de două ori în 2006 şi 2007 acestei reforme care ar fi permis legalizarea a 12 milioane de imigranţi clandestini care trăiesc în Statele Unite.
În timpul campaniei prezidenţiale, chestiunea imigraţiei a fost ascunsă prin grava criză financiară şi economică traversată de Statele Unite, amintesc AFP şi AP.























































