Studenţii ar putea avea liber înainte de alegeri
0Ministerul Educaţiei recomandă universităţilor ca, în măsura în care există cereri din partea studenţilor, să îşi flexibilizeze programul astfel încât cei care învaţă în alte localităţi decât cele de domiciliu să poată ajunge acasă, pentru alegerile din 30 noiembrie, transmite Mediafax.
În cazul în care universităţile decid să acorde zile libere înainte de alegeri, ministerul atrage atenţia ca orele pierdute să fie recuperate.
Potrivit legii, votul poate fi exprimat numai în localitatea de domiciliu, trecută în buletin.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 30 noiembrie.























































