Valorificarea folclorului sub diferite forme a prins avânt în ultimii ani, dar diferența dintre autenticitate și kitsch poate fi aproape infimă pentru necunoscătorii care ajung să fie păcăliți de prețul redus.

Folclorul și tradițiile supraviețuiesc sub diferite forme în era modernității

Între modă, design de interior, muzică și tradiții respectate și astăzi, folclorul românesc reușește să supraviețuiască în secolul vitezei, uneori prin mijloace cu totul aparte. Dacă în modă ia cucerește marile podiumuri de câteva decenii, uneori fiind reinterpretată chiar și cu mijloace moderne de tipul imprimantelor 3D, în lumea muzicală folclorul ajunge la oameni prin instrumente tradiționale și mijloace electronice, deopotrivă. Dar, dincolo de mijloacele materiale prin care dăinuie, folclorul și tradițiile supraviețuiesc chiar și în farfurie prin gusturile de neuitate ale diferitelor feluri de mâncare tradiționale aduse în contemporaneitate prin metode sau texturi moderne care le aduc un omagiu.

Responsabilitate, respect și adevăr

Înainte de a face un periplu prin ceea ce se mai păstrează și astăzi, „Weekend Adevărul“ a discutat cu etnologul Doina Ișfănoni despre cum ar trebui valorificate în contextul de astăzi – al modernității și avântului tehnologic – fragmentele de folclor și motivele tradiționale. „Nici noi, ca specialiști, nu suntem habotnici. În locul cămășii cu altiță, care a intrat în patrimoniul mondial, se proliferează ia, dar trebuie să știi cum să o porți. Se poate accepta și ideea fragmentului, dar să fie cel adevărat, indiferent de domeniul în care este folosit“, subliniază Doina Ișfănoni. „Toate aceste interpretări sau valorificări trebuie făcute cu responsabilitate, respect și adevăr. Acestea sunt cele trei criterii cu care trebuie să jonglezi atunci când tu, om de azi, vrei să te reapropii de o tradiție, indiferent dacă vorbim de omul de rând sau de artiștii din diferite domenii. De obicei, artiștii, muzicologii, coregrafii apelează la specialiști și nu fac lucrurile de capul lor. Aceștia merg la sursă să se documenteze, iar modul în care pun în valoare acel motiv din folclor este interpretarea acestuia în viziunea lui. Acest ultim tronson de valorificatori ai fondului tezaurului tradițiilor românești sunt mulți și nu le putem gestiona noi creațiile pentru că sunt creații de autor“, mai explică etnologul.

Mâncarea noastră cea de toate zilele și veacurile

Preparatele tradiționale românești dăinuie în memoria noastră colectivă încă din cele mai vechi timpuri, dar și din cele mai apropiate, din copilăria cu miros de cozonaci sau sarmale cu mămăliguță și brânză. Încă mai sunt localuri în care rețetele vechi, păstrate din mamă în fiică sau chiar fiu, sunt cele care dau tonul meniurilor. Istoria a trecut și prin farfurie, dovadă specificul fiecărei zone a țării și preparatele împrumutate și adaptate la tradiția noastră locală. Unul dintre locurile în care tradiția culinară a ajuns să fie la mare căutare este Viscri 32 – Casa Albastră şi Şura Albă, unde ingredientele din surse locale, gastronomia transilvană și patrimoniul imaterial gastronomic ajung pe mesele oamenilor în mare parte sub forma rețetelor moștenite de Mara Oană, cofondatoare a localului, de la bunica ei. „Meniul se bazează pe reţete vechi ardeleneşti, gătite tradiţional sau reinterpretate. Mâncarea îţi aduce aminte de reţetele bunicii, dar arată puţin mai dichisit în farfurie“, povestea Alexandru Toader, cofondator al pensiunii și restaurantului, pentru „Weekend Adevărul“. Nu de puține ori, nomazii digitali care au vizitat România și au încercat preparate tradiționale și-au exprimat uimirea și satisfacția încercând savorile noastre neaoșe. Acesta este și cazul cuplului de vloggeri Sammy și Tommy. Reveniți în România în vara acestui an, au avut numai cuvinte de laudă pentru mâncare din România: „Despre mâncare îmi aminteam că este bună, dar fiecare fel este absolut delicios“. De asemenea, după o cină cu mezeluri tradiționale, brânză de vacă, pâine cu maia, dar nu numai, reacția lor a fost la fel de autentică precum mâncarea: „Dragilor, putem să spunem că mâncarea românească este cu mult subestimată!... Delicioasă! Ce cină incredibilă – atât de multe arome, atât de proaspete! Iubim tot ce provine din România!“.

Bucătăria românească tradițională capătă noi valența la Viscri 32. Foto: Viscri 32

Însă, bucătăria românească tradițională se menține vie în spiritul oamenilor și prin noile localuri care reinterpretează rețete din strămoși, sub îndrumările și mâinilor chefilor care le oferă oamenilor adevărate experiențe de fine dining, așa cum este şi cazul restaurantului „Soro lume“ din București. Aici, chef Mihai Iosif Toader se folosește și de metode tradiționale de gătire – plită mănăstirească, afumătoare ardelenească, ogeac oltenesc cu țest și oale de Șișești, cuptor moldovenesc – cu ajutorul cărora crează arome și gusturi rafinate, după rețete culese chiar de el însuși de prin mai multe zone ale țării. „Avem pălinci în căutarea cărora am fost prin ţară şi bine am făcut, pentru că am găsit distilerii de familie splendide. Sunt din Ţinutul Secuiesc, Maramureş, Argeş, zona Bran, dar nu numai“, menționa acesta într-un articol marca „Weekend Adevărul“.

Modă și tradițional, o contopire de gusturi

Unul dintre designerii care își poartă tradiția dincolo de hotarele țării este Lana Dumitru. Aceasta reinventează tradițiile încă din 2010, iar în prezent creează piese originale, cu motive tradiționale, folosindu-se de tehnologie, respectiv imprimantele 3D, dar nu numai. Motivele tradiționale românești, inclusiv măștile populare, au ajuns în colecțiile marilor casă de modă datorită româncei care nu și-a uitat originile și a pus tehnologia la treabă în promovarea tradiției noastre. Astfel, prin intermediul tipăririi digitale, tăierii cu laser și prototipării digitale, au prins formă și culoare piese conceptuale unice. Colecțiile ei prin care promovează, printre altele, motivele geometrice și florale românești au ajuns la marile evenimente din domeniul designului vestimentar – Strasbourg Fashion Week, Romanian Design Week sau Ireland Fashion Week –, dar și în catalogul unor mari companii din acest domeniu, precum Puma. De asemenea, tânăra designer nu s-a limitat doar la haine, ci și-a extins viziunea și în zona tapiseriilor pentru diverse obiecte de mobilă, participând chiar și la Salonul de mobilă din Milano, unde motivele tradiționale românești au ocupat un loc aparte.

Totodată, un alt artist român care a dus tradiția românească în elita designului este Mircea Cantor, atât prin intermediul accesoriilor vestimentare și articolelor de decor, cât și datorită activității sale de curator al unor expoziții de covoare tradiționale românești. Cantor, care în 2011 a primit Prix Marcel Duchamp – cea mai înaltă distincţie artistică franceză acordată unui tânăr artist –, s-a reîntors la originile românești prin arta pe care o creează peste hotarele țării. Unul dintre omagiile aduse tradiției românești este lucrarea „Prag resemnat“ – o casă maramureșeană expusă în 2013 în cadrul unei expoziții personale organizată la Centrul Pompidou ca urmare a câștigării premiului menționat. „Casa este desenată de mine. Sunt nişte măsurători foarte exacte, nimic nu e întâmplător – poziţia şi mărimea geamurilor, stâlpii, unghiul acoperişului. Ţi se pare că e o casă maramureşeană, dar în Maramureş nu o să vezi o astfel de clădire. Funia care o înconjoară, care o încinge, cum se spune, era întâlnită numai pe orizontală şi simboliza ideea de unitate a comunităţii. Ce este casa? E locul unde stă familia, e cuibul. Astăzi, lucrurile acestea sunt puse sub semnul întrebării, sunt abandonate. Auzim mereu că se pierd valorile. Ele sunt aici – această casă a fost realizată de sculptori maramureşeni“, declara artistul în 2013 într-un interviu pentru „Adevărul“. Câțiva ani mai târziu, în toamna lui 2023, Mircea Cantor devine primul artist român care creează o geantă pentru Dior. De fapt, artistul și-a reimaginat celebra geantă Lady Dior valorificând motive tradiționale românești, inclusiv din cojocul cohănesc – un fel de vestă pentru femei specifică zonei Bihorului, respectiv din Vașcău.

Ia românească a ajuns în atenția Europei încă din secolul trecut

Bineînțeles, artiștii menționați nu sunt singurii români care duc tradiția mai departe prin note de modernitate. Unii tineri designeri, pasionați și de sustenabilitate, folosesc materiale vechi cu motive tradiționale pentru a le da o nouă viață: dintr-o pânză veche se poate naște un corset cel puțin modernist, dintr-un material gros poate ieși la iveală o haină lungă, numai bună pentru vremurile friguroase. Alții valorifică micile bucăți de istorie și tradiție, cu precădere pânze, ștergare, covoare cu motive specifice anumitor zone, pe care chiar le și restaurează parțial sau total făcându-le un element central al unor piese noi care aduc un omagiu tradiției, folclorului și istoriei.

Ia noastră, o comoară

Motivele tradiționale românești au ajuns cunoscute încă din secolul trecut și prin modă, când marile artiste ale țării purtau cu mândria ia peste hotare. Ia a ieșit din casele oamenilor, din negurile istoriei și din mărturiile istorice ale culturii Cucuteni și a ajuns pe podiumuri, în marile prezentări de modă, intrând chiar și în patrimoniul mondial imaterial sub forma cămășii cu altiță, precum și în arta europeană – un exemplu de netăgăduit fiind operele pictorului Henri Matisse și cele ale lui Constantin Daniel Rosenthal. Încă din secolul trecut, simbolul nostru național a ajuns inclusiv pe coperțile marilor reviste de modă datorită designerilor vestimentari străini. Celebrul designer Yves Saint Laurent a creat o colecție intitulată „La Blouse Roumaine“ (purtând același nume precum unul dintre tablourile lui Matisse), ce a ajuns pe coperta revistei „Vogue“. Fondatoarea mişcării „La Blouse Roumaine“, Andreea Diana Tănăsescu, declara într-un interviu pentru „Adevărul Live“ faptul că ia a devenit „un fashion icon al designerilor străini, iar studiile lor indică faptul că ia este dorită aşa cum e. În colecţiile internaţionale nu prea a fost modificată. Problema este la noi. Noi fugim de imaginea ei tradiţională, nu străinii. Noi nu avem în ţară niciun soi de instituţie mare care să dea unui tânăr designer sau unui designer informaţia necesară pentru a construi o colecţie de modă inspirată de textilele tradiţionale. Nu poţi să lucrezi doar cu studii etnografice când tu ai de-a face cu o industrie globală unde miza culturală e imensă“.

Design tradițional, de cumpărat pentru casele moderne

Dincolo de obiceiuri, motive tradiționale reinterpretate în vestimentație și rafinarea culinară a preparatelor tradiționale românești, tradiția noastră își găsește un loc aparte și în designul de interior, fiind de multe ori integrat într-un stil minimalist, în care piesele centrale care atrag atenția sunt cele inspirate din folclor, cu precădere covoarele cu motive specifice diferitelor zone din țară. Covoarele tradiționale românești, atât cele create prin mijloace tradiționale, cât și cele reinterpretate în cheie modernă, au fost puse pe harta lumii inclusiv în cadrul unor mari expoziții. Se pare că apetența străinilor pentru astfel de covoare autentice și originale create în toate colțurile României este una mare, dar și în plan local sunt valorificate cu precădere în cazurile de restaurare a vechilor case tradiționale.

În ultimii ani, restaurarea caselor vechi a luat amploare. Foto: Viscri 32

Restaurarea caselor tradiționale vechi este un element-cheie mai ales în turismul tradițional, astfel că obiectele originale sau create prin metode tradiționale respectând motivele reprezentative pentru neamul nostru sunt la mare căutare. Nu doar în rândul restauratorilor obiectele decorative tradiționale și de utilitate sunt de preț, ci chiar și în rândul celor care încep treptat să lase în urmă viața de la oraș și să revină spre lumea tihnită a satului. În acest context, pe lângă valoarea imaterială a obiectelor tradiționale, meșteșugurile prin care acestea sunt obținute sunt cu atât mai importante pentru conservarea tradiției și pentru generațiile viitoare. Unul dintre meșteșugurile care sunt incluse în Patrimoniul mondial UNESCO este cel al ceramicii de Horezu, transmisă din generație în generație de secole. Însă nici acest meșteșug nu a fost ocolit de infiltrarea fake-urilor sau a kitsch-ului, așa cum se întâmplă și în cazul altor creații care ar fi trebuit să fie materializarea unor meșteșuguri românești tradiționale, dar ajung să fie creații ale fabricilor chinezești. Artizanul Sorin Giubega, singurul ceramist din Vâlcea declarat „Tezaur Uman Viu“, atrăgea atenția, într-un articol din „Weekend Adevărul“, asupra obiectelor made in China vândute sub etichetă românească: „Chiar dacă este luată din Horezu, garanția că ai cumpărat ceramică UNESCO este extrem de mică“. În aceeași situație precară se găsesc și ia, țesăturile, covoarele, dar nu numai, de aceea, consumatorul, fie el român sau străin, dar cu precădere cel dintâi, ar trebui să acorde o atenție deosebită atunci când vrea să cumpere obiecte tradiționale românești indiferent de tipul acestora. Altfel, poate bucuros că a dat mai puțini bani, s-ar putea trezi în traistă cu o... „chinezărie“.

„Orice român care vrea să fie păstrător de tradiție se poate informa, dacă nu, riscă să profaneze“

Obiceiurile și tradițiile au căpătat de asemenea o nouă haină de secol XXI, în unele cazuri nu neapărat una care le priește mai bine. Etnologul Doina Ișfănoni subliniază faptul că reinterpretarea obiceiurilor și tradițiilor, inclusiv a motivelor tradiționale populare românești, este un aspect pozitiv, dacă este făcută așa cum trebuie. Aceasta ne-a explicat unde își are originile această revitalizare și reinterpretare a tradițiilor românești și modul în care poate fi făcută cu responsabilitate, respect și adevăr.

„Mișcarea ca fenomen antropologic al nevoii lăuntrice a omului de a se regăsi într-un ambient sau a se prezenta într-o anumită vestimentație, care să îl identifice ca fiind român și în ultimă instanță un personaj interesant în comunitățile străine, este benefică și eu o aplaud. Când ai în tine un asemenea glas al străbunilor ar trebui să te adresezi cunoscătorilor, să te informezi, dar nu neapărat doar pe internet, pentru că apar multe greșeli aici. Dacă vreau să decorez casa cu o anumită țesătură specifică unei regiuni sau să port o ie tradițională, atunci nu le cumpăr din China, ci mă adresez acelor români care lucrează astfel de obiecte, mai ales că au apărut și șezători de femei care fac astfel de activități. Deci există posibilitatea de a apela la surse care sunt validate de autenticitate. Inclusiv la muzee poți merge pentru a vedea ce înseamnă tradiția autentică. La noi, mai ales în acest domeniu, informația încă poate fi oferită gratis, în timp ce în alte părți plătești: de la muzeu, la specialiștii care îți oferă consiliere științifică“, transmite etnologul.

De asemenea, am discutat cu Doina Ișfănoni despre ce riscăm ca români dacă nu respectăm anumite principii de bază atunci când încercăm să reinterpretăm folclorul, tradițiile și poate chiar și obiceiurile noastre străbune: „Eu militez pentru cunoaștere, educație și informare la sursă, pentru că dacă nu facem asta ne păcălim și putem ajunge la profanare. Orice român care vrea să fie păstrător de tradiție se poate informa: dacă nu are rude care să îl lămurească sau alți cunoscători, atunci trebuie să apeleze la muzee, specialiști. Altfel, cade în păcat“. 

Speranță în generația tânără

Totodată, așa cum am explicat în prima parte, tinerele generații încearcă să revalorifice folclorul uneori chiar în manieră modernistă, însă, la nivel general, unde ne situăm? Are generația tânără cu adevărat șanse să ducă într-o oarecare măsură mai departe tradiția românească păstrându-i valoarea de patrimoniu și semnificația profundă care ne definește ca neam? Etnologul Doina Ișfănoni se declară optimistă în această privință datorită unui fenomen care s-a întâmplat cu aproape 30 de ani în urmă – plecarea românilor în străinătate – și efectele pe care le-a produs la nivel identitar. „Când au plecat în exod european și poate chiar mai mult decât atât, foarte mulți tineri români și oameni în plină forță vitală au perceput acolo o realitate socială care i-a pus pe gânduri: ceilalți își practică sărbătorile într-un fel care le este propriu. Și a declanșat acest semn de întrebare: La mine ce se făcea oare? În aceste condiții, foarte mulți s-au întors acasă să își procure costume populare, să întrebe ce se făcea la Crăciun, Paște, Rusalii și așa mai departe, de la gastronomie, la cum se așază masa“.

De asemenea, specialistul subliniază în producerea acestui fenomen și importanța Bisericii, fără de care simboluri, semnificații și colinde s-ar fi putut pierde în tăvălugul globalizării de astăzi: „Preoții din comunitățile românești de peste hotare au început să îi învețe pe copii nu doar cântecele de stea și colindele religioase, ci și pe cele laice. Pe de o parte, biserica din comunitățile de români din alte țări devine un focar de informație de acest fel. Pe de altă parte, în mediul românesc, mai mulți tineri școliți sunt interesați de aceste lucruri, sunt dornici să știe, pentru că prin asemenea comportamente devin interesanți și originali. În acest caz, ce tânăr nu și-ar dori să spună că nimeni nu este ca el? Deci tradiția servește această lecție prin care tu poți să te deosebești de restul maselor“. Dar și în acest caz, educația este firul care leagă lucrurile și le determină să rămână fidele înțelesurilor de bază, moștenite de generații. „Noi, specialiștii, am făcut nenumărate demersuri la Ministerul Învățământului pentru a se institui ora de cultură tradițională începând de la grădiniță până în gimnaziu. Dacă îi informăm la vârste mai mici, este foarte bine, pentru că tinerii vor ști în viitor ce să aleagă: de la colinde, la dansuri și meșteșuguri. Este foarte greu să le ceri copiilor anumite lucruri fără să le oferi. Instituțiile culturale fac foarte multe eforturi, dar reprezintă doar o picătură într-un ocean“, conchide cercetătorul etnolog Doina Ișfănoni.

„Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic“

Așa cum spune și versul celor de la Subcarpați, „folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic“, întoarcerea la origini și tradiții este esențială la nivel identitar pentru fiecare dintre noi. Influențele folclorului se observă și în domeniul muzical, unde capătă valențe moderniste și aduce împreună instrumentele tradiționale – spre exemplu, cavalul sau naiul – cu muzica electronică. În ultimii ani, folclorul a devenit sursă de inspirație pentru multe genuri muzicale, de la etno, la rock și jazz. De asemenea, și promovarea cântării la instrumente tradiționale a început să prindă glas, uneori prin intermediul diverselor asociații sau centre culturale de profil. Unul dintre centrele care promovează astfel de instrumente este Centrul Cultural Subcarpați acționând pe două filiere: proiectul „Tot ce suflă“, în care înveți să cânți la caval, dar și proiectul „Tu, cu mâna ta“, în care îți poți crea propriul caval sub îndrumarea specialiștilor în domeniu.

Indiferent de modul în care vrei să îți celebrezi identitatea națională sau locală – de la vestimentație, la obiecte decorative și muzică –, simpla informare și verificarea autenticității sunt o formă de respect de netăgăduit, un omagiu adus tradiției.

Doina Ișfănoni, etnolog: „Globalizarea care ne paște este clară și face ravagii, nu i ne putem sustrage“

Într-o eră în care împrumutăm sărbători străine, deși avem echivalentul lor în cultura română, cum ne păstrăm identitatea de neam într-un mod respectuos cu tradiția şi vechile obiceiuri? Ce tradiții au fost șterse de tăvălugul tehnologiei și încotro ne îndreptăm? „Weekend Adevărul“ a discutat cu etnologul Doina Ișfănoni în încercarea de a găsi răspunsuri la aceste întrebări și de a afla cum putem să ne ducem mai departe tradiția veche de secole sau chiar de milenii. Totodată, am încercat să identificăm și cauzele care au dus la preluarea unor sărbători străine în detrimentul celor neaoșe, dar și despre impactul comercializării unei sărbători precum Crăciunul

„Weekend Adevărul“: Ce obiceiuri sau tradiții au început să dispară sau chiar au dispărut în totalitate din mentalul colectiv românesc?

Doina Ișăfnoni: O serie de obiceiuri – cele din agricultură, păstorit, pescuit și viticultură – au dispărut din cauza mijloacelor și tehnologiilor moderne. Acestea se înscriau în ciclul calendaristic legat de fluxul biologic al culturilor agrare. Multe dintre ele au dispărut, de exemplu, scoaterea plugului, iar în Maramureș se mai face doar parțial tânjaua. Privind în ansamblu, asistăm la o destrămare a tradițiilor legate de principalele ocupații ale românilor pentru că au cunoscut o cu totul altă manieră de practicare.

Dar observăm că totuși în anumite zone au început să reapară anumite obiceiuri chiar în plină eră a globalizării. Ce credeți că a dus la apariția acestui fenomen?

Mai există în anumite zone localități în care asistăm la un fenomen de reactivare: pe de o parte, pentru caracterul de valoare identitară al tradițiilor, pe de alta, pentru a marca cumva spectacular. Aceste manifestări au, de regulă, în subsidiar, scenariul ritual în care se desfășoară, dar care se încheie cu petrecerea comunității. Putem vorbi de dispariția obiceiurilor și tradițiilor, dar și de reactivarea sporadică și reintroducerea în memoria comunității a unor asemenea obiceiuri. De exemplu, paparuda, caloianul împotriva secetei și pentru aducerea ploii. De asemenea, s-au reactivat procesiunile religioase la locurile semănăturilor pentru invocarea ploii.

Comercializarea sărbătorilor tradiționale

În privința marilor sărbători religioase, ce se observă?

În ceea ce privește cele trei evenimente calendaristice care vizează Sărbătorile de iarnă, Sărbătorile Pascale și pe cele de la Rusalii, ne aflăm în fața unor formule respectate din punct de vedere al desfășurătorului ceremonial tradițional, care are încă coerență, logică. S-a diseminat prin intermediul specialiștilor și al intelectualității române tradiția în medii, cum sunt cele urbane, care au determinat o serie de persoane să se reapuce de practicarea acestor ritualuri. Astfel, observăm că toată lumea pune grâu la încolțit și rămurele, dar fetele nu mai pun 41 de boabe de grâu sub perne ca să își viseze ursitul, ci acum îl caută pe internet. De asemenea, putem spune că tot pe linia reactivării memoriei comunitare pentru Sărbătorile de iarnă, îl avem pe Moș Niculae, care a electrizat mintea tuturor. Tradițional, la Moș Nicolae se aduceau numai dulciurile și, bineînțeles, nuielușa pentru cei obraznici, iar darul cel mai important se dădea la Crăciun. Deci Moș Nicolae rămâne în continuare un reper foarte important și iubit, chiar „sechestrat“ de mass-media precum Moș Crăciun. Din nefericire, acest fenomen se întâmplă în sensul comercial, proliferând imaginea lui creată de firma Coca-Cola în America: burtos, cu haină roșie, cizme și așa mai departe. În mentalul românesc, Moș Crăciun era un gospodar foarte avut, având „curți mari și bogate“, în sensul că avea multe animale, o casă mai deosebită. Însă Crăciunul rămâne mai departe un reper. Din acest punct de vedere, cele două-trei praguri pe care le presupune Crăciunul: curățenia – prin care se face de fapt o purificare a ambientului pentru alungarea răului (văzut și nevăzut), gastronomia – din care a cam dispărut colacul de Crăciun, rotund ca soarele, care aduce în atenție puntea dintre precreștini și creștini. De asemenea, nu se mai face masa din Ajun, cu cele 12 feluri de bucate de post, care aștepta să fie sfințită de preot.

Iar colindatul unde se situează?

Colindatul a fost reactivat, mai ales de când este și bun din Patrimoniul mondial UNESCO, tot pe linia intelectualității și pe cea a unor autorități culturale locale sau regionale, care organizează acele festivaluri de colinde. De asemenea, chiar unele școli se preocupă de acest lucru. Colindatul, la noi, este cu adevărat o formă de spiritualitate tradițională care se înscrie în modul în care el se desfășoară, dar și în textele literare, într-o formulă care se spune că este foarte originală, cel puțin în țara noastră, care nu se găsește în altă parte. Colindatul se face de obicei în cele trei zile ale Crăciunului și se încheie cu Balul de la Sfântul Ștefan, când tinerii de obicei plăteau muzicienii din banii de la colindat și organizau o masă comunitară la care invitau fetele și părinții acestora, ceea ce se mai practică și astăzi în anumite zone. Anul Nou concentrează de asemenea specificitatea unor acte ceremoniale care persistă, nu numai prin jocurile cu măști care sunt specifice Moldovei și zonei de sud. Ne aflăm într-un perimetru în care spontaneitatea comunității funcționează și ele continuă să se desfășoare. De asemenea, instituțiile culturale sprijină prin acele festivaluri de datini și obiceiuri prin care se încurajează partea tradițională și originală: de la jocul de capră la cel de urs și Plugușorul. Pentru Muntenia și Moldova, acest Plugușor rămâne cea mai spectaculoasă formă de marcare a trecerii dintre ani. Boboteaza și-a restrâns din sfera acestor tradiții pentru că s-a dezvoltat foarte mult partea religioasă. De exemplu, nu se mai face ca în Maramureș struțul fetelor: un buchet de busuioc cu plantă veșnic verde care dacă prindea promoroacă însemna că are noroc și se mărită.

Noutatea, bat-o vina

În ultimii ani se observă în România un fenomen de aproape înlocuire a unor tradiții cu unele occidentale, deși la bază au cumva aceeași semnificație...

Două sărbători occidentale au prins cumva la noi, dar în mediul urban. Una dintre ele este Valentine’s Day, care se aseamănă cu Dragobetele nostru, amândouă având același mesaj. Pe de altă parte, este o explozie a primăverii, mult așteptată, și apar energiile acelea care bântuie prin trupul fiecărui om. Din punctul meu de vedere, nu mă deranjează că se practică Valentine’s Day, dar avem și Dragobetele nostru, iar în Transilvania avem Popelnicul – plantă cu virtuți premonitorii. Cealaltă sărbătoare importată este Halloweenul, dar și noi avem de Sfântul Andrei alungarea strigoilor și spiritelor rele. Vorbim despre un decalaj temporal care este firesc, deoarece pe alte meridiane ale globului timpul este altul.

De ce credeți că se întâmplă această celebrare de amploare mai degrabă a sărbătorilor împrumutate?

Pe de o parte, este aspectul noutății care atrage, iar în al doilea rând, este boomul comercial care năucește și face tot felul de lucruri negative pentru că amplifică foarte mult și nepermis acest sens comercial: să cumperi inimioare, constumații de Halloween, bostani, schelete și așa mai departe. Deci este o recuzită care stă sub semnul comercialului și este promovată agresiv. În acest context, omul este tentat să experimenteze. Pe de altă parte, mesajul acestor tradiții este același cu ceea ce în subconștientul nostru știm că există și la noi. În aceste condiții spunem: Hai să vedem și asta cum o fi! Deci ajungi să faci un fel de concesii. Acest fenomen se întâmplă din cauza agresivității comerciale, a proliferării unor elemente de recuzită care sunt foarte tentante prin noutatea lor, deși și la noi se scobeau bostanii și se făceau cu chip, dar aveau rol mai mult de sperietori prin vii. Globalizarea care ne paște este clară și face ravagii, nu i ne putem sustrage.