Soarta tristă a pensionarilor din agricultură, forțați de sărăcie să muncească la bătrânețe: „Nu-mi ajung din lună în lună banii”
0Pensionarea este povară grea pentru mulți români, mai ales pentru cei de la țară, care provin din activități agricole. Veniturile lor sunt insuficiente iar oamenii sunt nevoiți să se descurce cumva, prin vânzarea unor produse din gospodărie, muncă prin vecini, cu ziua, ori din ajutorul copiilor.
La 73 de ani, domnul Gheorghe Frățilă este mai harnic decât mulți dintre vecinii săi mai tineri. Îl găsim la poarta unui consătean, din Vadu Pașii, care l-a rugat să-i curețe un șanț. E priceput la toate și are încă multă energie de consumat.
„Am cuget să dau cu sapa, muncesc și la mine, și la cine mă roagă să-l ajut. De toate fac, și stropeli, și sudură, și în grădină, de toate”, spune, mândru, domnul Frățilă.
După 30 de ani de muncă pe șantier și la o balastieră, domnul Gheorghe a ajuns să trăiască dintr-o pensie de circa 1.200 de lei, din care trei sferturi se duc pe medicamente și facturi.
Acum, la bătrânețe, orice leu câștigat în câteva ore de muncă îi este binevenit, în condițiile în care pensionarului nostru abia îi ajung banii.
„Nu-mi ajung din lună în lună banii din pensie. Am femeia moartă, sunt singur, și ce să-mi ajungă o pensie amărâtă. Mai ales că ăștia cu curentul ne-au nenorocit, plătim telefon. Am muncit și în cooperație, și pe șantier, îmi este greu, dar nu mă dau bătut”, mărturisește localnicul din Vadu Pașii.
Cu pensii minime supraviețuiesc mai toți vârstnicii din satul domnului Frățilă, după ce au trudit o viață întreagă la CAP. Banii din păcate se duc repede, pe facturi și rețete.
„Cea mai mare parte din pensie este cu medicamentele, se duce pe factura de lumină. Dar mai mult medicamentele. Plătesc cu soțul, care e bolnav, aproape șase milioane pe lună. Am lucrat la CAP și aici, la magazin, vreo zece ani”, ne spune o pensionară din Vadu Pașii.
O altă femeie ne mărturisește că abia reușește să-și drămuiască pensia, pentru a-i ajunge de pe o lună pe alta. Nu mai cumpără produse scumpe și în cantități mari, ca pe vremuri, iar poftele trebuie să și le astâmpere. Spune că standardul de viață al familiei sale s-a prăbușit după ieșirea sa din activitate.
„Înainte ne duceam și la Constanța, la mare, peste tot, la munte, la umbră, la una, la alta. Acuma, dacă nu mai e bănuțul, toate sunt scumpe, nu se mai poate”, se plânge doamna Georgeta Ceauș.
Pensionarea este povară grea pentru mulți români, mai ales pentru cei de la țară, care provin din activități agricole. Veniturile lor sunt insuficiente iar oamenii sunt nevoiți să se descurce cumva, prin vânzarea unor produse din gospodărie, muncă prin vecini, cu ziua, ori din ajutorul copiilor.
Se încarcă comentariile...
