Soarta copiilor din căminele-spital din comunism. Istoric IICCMER: Când mureau, erau băgați în cutii de lemn și îngropați în locuri nemarcate
0În perioada comunistă, copiii considerați a fi nerecuperabili erau ascunși în căminele-spital care funcționau în mai multe județe din țară. Mulți dintre ei mureau din cauza condițiilor în care trăiau, a malnutriției grave și a lipsei asistenței medicale.
La 29 ianuarie 2026, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un nou denunț penal, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care vizează Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Ţuicani. Datele indică faptul că peste 60% dintre cei internaţi în intervalul 1970-1989 au decedat, existând perioade în care mortalitatea atingea 70%. Spre exemplu, peste 70% dintre copiii internați de la leagănul din Arad și 76% de la cel din Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni din cauza malnutriției, a bolilor și a lipsei de personal specializat.
Dr. Florin Soare, istoric și expert IICCMER, coordonator al investigației, a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“ în care dezvăluie ce se petrecea în perioada comunistă dincolo de zidurile acestor cămine-spital.
„Weekend Adevărul“: Nu este pentru prima dată când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc face un denunț public cu privire la soarta copiilor cu deficiențe grave care au murit în căminele groazei. Când a început acest demers?
Dr. Florin Soare: Pentru IICCMER este al patrulea denunț care se referă la căminele-spital unde au murit copii în urma abuzurilor la care au fost supuși înainte de 1989. Primul denunț pe care l-am făcut a fost în iunie 2017 cu privire la abuzurile comise în căminele de la Sighetu Marmației, Cighid și Păstrăveni. În anul următor, pe 24 iunie, am făcut un nou denunț pentru Spitalul de neuropsihiatrie infantilă de la Siret, apoi pentru Spitalul nr. 4 Plătărești, situat la o distanță 25 de kilometri distanță de București. Ultimul dintre denunțuri vizează căminul-spital Moreni-Țuicani.
Cum ați aflat despre dramele care s-au petrecut acolo?
Noi pornim investigațiile de la numărul de decese pe care-l constatăm în aceste cămine. Știam că aceste abuzuri s-au comis aici. Avem în minte imaginile de la începutul anilor ’90 filmate de către serviciile umanitare străine. Începem prin a intra în arhivele de Stare civilă și de a verifica actele de deces ale minorilor care au murit acolo.
Ce scrie pe actele de deces? Este trecută cauza adevărată a morții sau, așa cum știm că se proceda în închisori sau lagăre de muncă, era trecut un diagnostic fictiv?
Este foarte greu de spus dacă acele fișe consemnau cauza reală. Însă, în același timp, îți dai seama că ceva este în neregulă când peste 50% dintre cauzele de deces sunt bronhopneumonia de exemplu, sau, cum este cazul de la Moreni, peste 50% dintre cei care au murit acolo au murit din cauza malnutriției. Astea sunt cauze trecute în aceste acte de deces.
Deci nu ascundeau foarte mult adevăratele cauze ale morții, cum era în închisorile comuniste, când deținuții politic, mai ales, erau bătuți și maltratați până la moarte, apoi la cauza de deces era trecut infarctul.
Avem informații despre despre ce se petrecea în aceste cămine, despre temperaturile scăzute din saloane, despre regimul alimentar necorespunzător, și actele de deces pot fi puse în strânsă relație cu regimul de viață din aceste centre.
Parafa „nerecuperabil“
Dacă tot ați făcut mai multe denunțuri penale, unde erau cele mai terifiante condiții? Ce fel de copii erau internați aici? Cine stabilea cine era internat aici? Ce însemna „nerecuperabil“ în regimul comunist?
Minorii deficienţi erau împărțiți în trei categorii: recuperabili, parțial recuperabili și nerecuperabili. Este vorba în principal de minori cu deficiențe cronice considerați a fi nerecuperabili. Este o discuție în ce măsură încadrările erau corect făcute de către medicii din comisiile de diagnostic și triaj care îi trimiteau spre astfel de centre, care le puneau parafa cu „nerecuperabil“ pentru că, până la vârsta de 3 ani, acești copii erau ținuți în „leagăne“. Aceasta era instituția care îi găzduia. Aici, erau ținuți la comun, fie că vorbim de minori cu deficiențe sau minori perfect sănătoși.
Principalele probleme aici apăreau: nu li se arăta niciun fel de afecțiune, erau subnutriți, nu erau învățați să vorbească, să meargă, și atunci, în momentul în care împlineau 3 ani, li se făcea o evaluare asupra stării de dezvoltare neuropsihosomatică. Apoi, ei erau considerați ca fiind deficienți și erau trimiși către aceste cămine ca fiind nerecuperabili. Dar unii erau copii cu afecțiuni recuperabile sau perfect sănătoși, dar care nu au avut niciodată șansa unei evoluții normale. Și în acest context foarte mulți copii, cu puțin ajutor, ar fi putut să se recupereze.
Deci înțeleg că în aceste cămine nu putea fi vorba să primească îngrijiri de specialitate, nu existau psiholog, psihiatru, logoped, nu exista personal care să se ocupe de ei acolo.
În momentul în care ajungeau în aceste centre de nerecuperabili, ei erau considerați cazuri pierdute, știu că sună dur, dar așa era. Și atunci nu exista absolut niciun fel de interes pentru a se încerca recuperarea lor, iar în condițiile unei lipse acute de personal în toate instituțiile de ocrotire a minorilor, dar cu atât mai mult în aceste cămine-spital, vă dați seama că ultima grijă a celor care asigurau personalul era aceea de a angaja logoped, psiholog sau medic de specialitate.
Mult timp după 1989, la Cernavodă, exista un centru în care erau internați copiii nerecuperabili cu tetrapareză spastică. Nici nu pot să-mi închipui cum erau ținuți astfel de copii în perioada comunistă, când nu se știa de astfel de centre, nu se puteau vizita.
Este unul dintre diagnosticele copiilor internați în aceste cămine. Unii dintre ei erau „gatoși“, așa cum se numește în terminologia specifică, fără control sfincterian, și aici era o uriașă problemă îngrijirea lor, mai ales în condițiile lipsei de personal.
Bani de la părinți pentru funcționarea iadului
Toți copiii erau abandonați sau unii aveau și părinți care i-au lăsat acolo și îi mai vizitau din când în când? Adică văzând că micuțul are o afecțiune foarte gravă, despre care medicii au spus că nu poate fi recuperabil, l-au dus la un astfel de cămin cu speranța că se va face bine.
Un lucru care se știe mai puțin este faptul că pentru minorii internați în astfel de centre, părinții erau obligați să contribuie cu sume de bani din salariu, sume care nu erau deloc mici. În funcție de venitul salarial, se plăteau contribuții pentru minorii internați cu sume cuprinse între 100 și 600 de lei lunar.
În condițiile în care salariile erau în jur de 2.000 de lei?
Da. Majoritatea erau abandonați, dar acolo unde erau cunoscuți părinții, li se rețineau aceste contribuții. Din experiența studierii mai multor cămine, pentru aproximativ 70-80% dintre minorii internați se plăteau contribuții, ceilalți fiind copii cărora nu li se cunoșteau părinții sau erau orfani.
Adulții nimănui
După ce împlineau 18 ani, acești copii nerecuperabili erau duși în alte centre, pentru adulți, tot de acest gen? Mă refer la cei care apucau să supraviețuiască și vârstei de 18 ani.
Regula era ca la împlinirea vârstei de 18 ani, ei să fie transferați către un cămin-spital pentru adulți nerecuperabili. Numai că s-a întâmplat în foarte multe situații ca parte dintre ei să rămână internați în același cămin-spital pentru minori, chiar și după împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel se explică faptul că dintre cele 535 de persoane care au decedat la Căminul Moreni-Țuicani, 38 depășiseră vârsta de 18 ani.
Este posibil să nu fi fost locuri libere în căminele-spital pentru adulți și au rămas mai departe tot în cele pentru copii?
Da, deși există și situații de persoane care au atins vârsta de 25 sau 27 de ani și care au decedat acolo. În momentul internării, toți erau minori. Nu există persoană adultă internată în astfel de centre, dar există situații în care și după împlinirea vârstei de 18 ani să rămână tot acolo, în funcție de disponibilitățile de primire de la celelalte cămine pentru adulți.
Dovezi nedărâmate, tăcere păstrată
Aveți idee dacă mai există căminele fizic sau dacă au fost demolate și pe locul lor a fost construit altceva sau funcționează altceva în aceste cămine?
Ele au continuat să existe, s-au transformat după 2000 în centre de asistență, centre de recuperare și au continuat să funcționeze cu beneficiari supraviețuitori ai fostelor cămine-spital.
Ați mai găsit vreun adult acum care a fost internat acolo în copilărie?
Au rămas în general cazurile severe, fiind aproape imposibilă comunicarea cu ei. Pe de altă parte, există supraviețuitori care s-au recuperat. O bună parte au fost adoptați în străinătate, dar în general este foarte greu de stat de vorbă cu un supraviețuitor, mai ales că vorbim de foarte mulți beneficiari care aveau vârste cuprinse între 3 și 6 ani la momentul 1990, erau foarte mici și e foarte greu să-și amintească despre abuzurile la care au fost supuși.
Ați încercat să căutați angajați care erau în perioada aceea în aceste cămine-spital?
Nu am reușit să stăm de vorbă pentru că refuză să vorbească. Dar există, și noi am pus la dispoziția organelor de urmărire penală o listă completă cu angajații acestor centre. În momentul în care noi am depus denunțurile, am furnizat o listă completă cu toți angajații care au funcționat în aceste centre în perioada aceea.
Deci, ce ați găsit în arhive.
Exact, inclusiv dosare de personal.
Dar aceste dosare mai există acum la Protecția Copilului?
În mare parte, arhivele fostelor centre au rămas în același loc.
Când mureau, erau băgați în cutii de lemn și îngropați în locuri nemarcate
Ați recreat imaginea unui copil din mii de fotografii ale unor minori. Care este povestea ei?
Este poza unui copil care a murit la Moreni și este o fotografie recreată din portretele tuturor copiilor. Dacă se mărește imaginea, se vede că sunt foarte multe poze mici ale copiilor care au decedat acolo.
Unde ați găsit fotografiile copiilor?
Fiecare minor internat într-un astfel de centru avea două dosare: unul social în care se regăseau documente despre familie, hotărârea comisiei pentru ocrotirea minorului, ancheta socială și o fotografie mică, și un dosar medical care conținea fișa de observație medicală și alte documente medicale. În arhivele fostelor centre se găsesc aceste dosare ale copiilor. Noi am avut acces la Moreni la dosarele copiilor internați acolo și așa am putut prelua și fotografii. Și la Plătărești am avut acces la dosarele minorilor.
Unde erau îngropați copiii care mureau în aceste centre?
În principal, fiecare din aceste centre avea un spațiu dedicat, de obicei lângă cimitirul din localitate. Există și foarte multe legende că erau aruncați în gropi comune, dar nu știu să vă spun dacă așa era. Cert este că, pe măsură ce mureau, ei erau băgați în niște cutii din lemn, niște mici sicrie, și înhumați în astfel de spaţii. Este greu de spus dacă locurile erau în vreun fel marcate. Sunt foarte puține morminte identificabile, și asta doar acolo unde părinții au venit și au pus o cruce, unde s-a mai păstrat eventual și numele, dar este imposibil de aflat locul exact în care a fost îngropat un copil. Mormintele acestor copii nu figurează în registrele parohiale şi în niciun altfel de document.
Dosare închise
Primele denunțuri despre aceste cămine-spital au fost făcute acum câțiva ani. Unde au fost depuse? S-a făcut vreo anchetă în urma sesizării dumneavoastră?
Primele trei denunțuri au fost depuse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Știți cumva dacă au început ancheta, dacă au căutat martori?
Pentru primele două plângeri, care au vizat centrele de la Cighid, Sighetu Marmației, Păstrăveni și Siret, procurorii au închis aceste dosare, fiind două motive principale pentru care le-au închis. Unul spunea că fapta nu există, iar al doilea motiv a fost că nu se poate vorbi de infracțiuni contra umanității pentru că articolul din Codul penal din 1968 care incrimina infracțiunile contra umanității se referea la existenţa unei situații de război.
Noi am făcut plângere împotiva soluțiilor procurorului invocând faptul că există un precedent. În urma denunțurilor IICCMER, instanţa a pronunţat două condamnări pentru foștii comandanți de penitenciare Alexandru Vișinescu și Ion Ficior pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității pe acelaşi articol de Cod penal și nici acolo nu a fost vorba de o situație de război. Considerăm că și în acest caz se poate merge pe săvârșirea infracțiunilor contra umanității, pentru că sunt imprescriptibile.
Dacă s-ar merge pe infracțiunea de omor, s-a prescris. Noi mai avem în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București dosarul de la căminul Plătărești. În această cauză se fac audieri de martori, dar este încă în faza de urmărire penală in rem. Ultimul denunț a fost depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Se încarcă comentariile...
