Şeful CJ Cluj: „Discutăm cu un mare investitor“
0Închiderea fabricii Nokia i-a luat prin surprindere pe oficialii clujeni „in corpore". Decizia, spun aceştia, a avut la bază cauze strict economice şi nu există vreo „vină" a autorităţilor.
Consiliul Judeţean (CJ), instituţie parteneră a Nokia la Cluj, prin SC Tetarom SA, firma care administra parcul industrial de la Jucu, nu a avut niciun cuvânt de spus în decizia producătorului de telefonie mobilă. „Am aflat de planurile lor azi (ieri - n.r.), după ce au avut întâlnirea cu angajaţii. Ne-au informat, nu au venit să ne ceară părerea. În contract nu este nicio clauză care să-i oblige să comunice cu noi în astfel de situaţii. Am încercat să modific această decizie, dar mi s-a spus că nu se va reveni asupra ei", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Marius Nicoară, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în mandatul căruia s-a semnat contractul care a adus Nokia la Cluj, spune că plecarea producătorului de telefonie mobilă poate fi pusă pe seama nerespectării de către actualele autorităţi locale a unor angajamente faţă de gigantul finlandez.
„Am negociat un an şi jumătate venirea Nokia la Cluj. În timpul tratativelor, le-am prezentat un plan de dezvoltare a Clujului, care prevedea o centură rapidă care să lege Clujul de Jucu şi o pistă care să permită aterizarea avioanelor de tip cargou. Aceste obiective nu au fost realizate, ceea ce a făcut ca activitatea celor de la Nokia să devină nerentabilă", a explicat senatorul Marius Nicoară.
Se caută noi investitori
În locul celor de la Nokia, CJ Cluj caută deja alţi investitori. „Noi deţinem terenul, iar Nokia este proprietarul halelor, care se întind pe o suprafaţă de 30 de hectare. Ei şi-au exprimat deja disponibilitatea de a permite unei alte companii să vină în locul lor. Suntem deocamdată în discuţii cu cel puţin un mare investitor", a explicat Alin Tişe.























































