Şcoala începe azi fără mari probleme
Aproximativ 3,5 milioane de elevi din toate ciclurile de studiu, precum şi 620.000 de copii de grădiniţă sunt aşteptaţi să reînceapă cursurile semestrului I al anului şcolar 2007-2008,
Aproximativ 3,5 milioane de elevi din toate ciclurile de studiu, precum şi 620.000 de copii de grădiniţă sunt aşteptaţi să reînceapă cursurile semestrului I al anului şcolar 2007-2008, conform calendarului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
'Potrivit raportărilor transmise de cele 42 de inspectorate şcolare judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, cursurile vor începe luni în toată ţara, mai puţin într-o unitate şcolară din localitatea Bocovăţ, judeţul Dolj', a declarat consilierul ministrului Educaţiei, Mihaela Suciu.
Potrivit consilierului, există posibilitatea ca 23 de elevi să nu poată fi transportaţi luni la şcoală cu microbuzul, deoarece drumurile dintre satele de provenienţă şi unităţile de învăţământ sunt blocate.
'Este vorba de drumurile de acces dintre localităţile Gogoşiţa şi Gogoşu şi dintre Bodăieştii de Sus şi Melineşti. În rest, niciun alt judeţ, inclusiv Bucureşti, nu au raportat situaţii excepţionale care să împiedice desfăşurarea începerii şcolii. Fiecare inspectorat îşi asumă informaţia pentru afirmaţiile transmise către MECT', a precizat Mihaela Suciu.
Conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat reluarea cursurilor în ziua de 7 ianuarie în toate unităţile de învăţământ preuniversitar, conform structurii anului şcolar 2007/2008, aprobată de MECT.
'Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a activat, vineri, întreaga reţea pe care o coordonează. A transmis tuturor directorilor de şcoli note prin care i-a responsabilizat în ceea ce priveşte deszăpezirea unităţilor, să găsească utilaje, să facă note la rândul lor către firmele responsabile cu deszăpezirea. Implicarea inspectoratelor a fost una reală', a precizat Mihaela Suciu.
Regulamentul MECT prevede că, dacă se impune, în situaţii excepţionale cursurile pot fi amânate cu condiţia recuperării acestora.
Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, va fi în intervalul 2-10 februarie.























































