Școala cu cea mai mare centrală fotovoltaică din mediul rural. Cât a venit factura la lumină
0O școală gimnazială din Dolj deține cea mai mare centrală cu panouri fotovoltaice dintr-o zonă rurală. Mai exact, este vorba despre 356 de panouri montate pe acoperiș, o investiție care a costat 530.000 de lei.

Panourile fotovoltaice au fost montate în luna decembrie a anului trecut, iar acum se înregistrează și primele reduceri de cheltuieli. Pe lângă școală și grădiniță este alimentată cu energie electrică dar și sala de sport.
Cheltuieli reduse cu aproape 2.000 de lei
„Anul trecut înainte de montarea panourilor plăteam undeva la 6000 de lei factura pentru curent, cel puțin acum, în luna ianuarie a scăzut undeva la 4.000 de lei, ceea ce înseamnă pentru niște luni de iarnă, când soarele nu a fost foarte puternic, destul de bine”, a declarat presei locale, directorul școlii din Ișalnița.
În acest moment, costurile cu energia electrică sunt reduse cu 25%. Conducerea școlii estimează că odată cu sosirea sezonului cald, procentul de acoperire a nevoilor de curent electric vor crește și ele.
Panourile fotovoltaice instalate pe acoperișul școlii din Ișalnița vor asigura și o parte din energia electrică pentru iluminatul public din comună.
Acest proiect face parte dintr-o serie de inițiative ce propun resurse regenerabile de energie în mai multe școli din România, realizate în cadrul campaniei Energie verde pentru educație. Sistemul fotovoltaic, cu o capacitate cumulată de 163 kW, adică 66 de panouri solare montate pe acoperișul grădiniței, iar 290 de panouri solare montate la clădirea școlii, va asigura consumul energetic al celor două unități educaționale și va contribui la o eficientizare generală a costurilor.
Ce sunt și cum funcționează panourile fotovoltaice
Panourile fotovoltaice convertesc energia luminii solare în energie electrică utilizabilă. Panourile nu produc emisii de gaze cu efect de seră sau alte poluări care să afecteze mediul. Acestea sunt compuse din celule de siliciu care absorb energia solară ajunsă pe suprafața lor și pe care o transformă în energie electrică. Energia electrică este apoi transformată în curent continuu însă pentru a putea fi utilizată trebuie transformată în curent alternativ.