Video Satele de munte din România dispar ca în povești. „Viața la țară nu înseamnă doar o casă izolată pentru doi”
0Idealizate pentru peisajele pitorești, aerul curat și nostalgia unei vieți „autentice”, multe sate de munte din România se apropie astăzi de dispariție. Mulți români care au ales să se mute aici au descoperit că viața imaginată la țară diferă de realitatea de zi de zi.
Carpații ocupă o treime din suprafața României și au fost locuiți din cele mai vechi timpuri. Până la începutul secolului XX, cele mai multe sate montane erau dens populate. Familiile erau numeroase, iar creșterea animalelor, muncile forestiere, mineritul din zonele bogate în resurse și agricultura le asigurau existența.
Cele două războaie mondiale, urbanizarea și industrializarea României din a doua jumătate a secolului trecut au avut un impact demografic major asupra așezărilor montane.
Mulți „munteni” au migrat împreună cu familiile lor spre orașele mari din apropiere sau spre noile centre industriale și orașele mici aflate în expansiune la mijlocul secolului XX. La sate, agricultura de subzistență practicată pe parcele mici și pe soluri mai puțin fertile nu mai putea asigura nevoile populației, iar colectivizările începute în anii ’50 au accelerat plecarea oamenilor.
Case mai scumpe, izolare mai mare
Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, România număra peste 15.000 de sate, iar numărul acestora a scăzut treptat la circa 13.000. Satele montane se înfățișează astăzi cu totul diferit față de cele de acum un secol. Au populații reduse, adesea de doar câteva zeci de locuitori, și sunt locuite, în general, de familii vârstnice. Multe dintre vechile gospodării au rămas nelocuite permanent, fiind vizitate tot mai rar de proprietari.
Cei rămași se confruntă cu lipsa utilităților, a școlilor și a serviciilor medicale, cu izolarea din timpul iernii, cu problemele cauzate de condițiile climatice dificile, cu depărtarea de orașe și de căi de comunicații importante, dar și cu absența locurilor de muncă, a transportului public și a conectivității moderne.
„În sate au rămas, în general, vârstnici. Unii au muncit în minerit și beneficiază de pensii care le permit să trăiască aici, în locurile cu care s-au obișnuit. Însă celor care s-au ocupat de creșterea animalelor, de munca pământului sau au lucrat în pădure fără contracte le este foarte greu să se mai descurce pe cont propriu”, povestește un localnic din comuna Lelese, județul Hunedoara, aflată în Munții Poiana Ruscă.
Deși multe localități montane par sortite dispariției, aspectul lor pitoresc, gospodăriile arhaice, mediul mai puțin poluat și apropierea de natură atrag aici numeroși români. Odată cu reapariția interesului românilor pentru astfel de locuri, prețurile caselor și terenurilor au crescut în zonele montane.
„Case bătrânești care acum câțiva ani erau propuse ca și chilpiruri, pentru 5.000 - 10.000 de euro, acum sunt scoase la vânzare la 45.000 de euro”, povestește un alt localnic din Lelese.
Experiențele românilor mutați la munte
Unii dintre cei care au cumpărat proprietăți și s-au mutat la țară au povestit că viața în satele de munte este cu totul diferită de cum și-au imaginat-o. Un român a văzut recent ce înseamnă o iarnă grea, după ce drumul spre casa lui de la munte a rămas acoperit de zăpadă, iar înaintarea prin zăpadă nu a mai fost posibilă nici cu autoturismul 4 x 4.
„Oricine vrea să se mute la țară trebuie să știe că există mai multe tipuri de „țară”. Una e la șes, într-un sat aflat la marginea unui drum, și alta e sus, în munte, unde, de cele mai multe ori, ești pe cont propriu. Anul acesta a nins mult, iar locul meu e la 6,5 kilometri în munte, cu o diferență de nivel de 450 de metri. Nu pot locui permanent acolo din cauza serviciului, dar ajung sus o dată la două zile pentru a-i hrăni pe cei zece „copii” blănoși. De obicei plec seara, după ora 17.00, și mă întorc în jurul orei 22.00. Încă nu am găsit un TAF care să poată sparge zăpada suficient cât să urc cât mai sus cu o mașină 4x4 echipată de iarnă”, a relatat acesta, pe grupul „Mutat la țară - Viața fără ceas”, extrem de popular pe Facebook.
Un alt român stabilit într-un sat de munte consideră că mulți români privesc mutarea la țară drept un lucru „cool”, deoarece condițiile de trai s-au mai îmbunătățit. Dar viața în sate rămâne înseamnă de cele mai multe ori izolare.
„Vedem cupluri tinere care s-au mutat la sat și par fericite. Dar viața la țară nu înseamnă doar o casă izolată pentru doi. E nevoie de un sat, e nevoie de oameni. Pentru că dacă trăiești izolat și, peste câțiva ani, rămâne doar unul, care e planul B? E esențial să fim mai mulți, din generații diferite, cu un plan nu doar de trăit, ci și de îmbătrânit, și chiar de murit. Iar până acolo, dacă te îmbolnăvești, lucrurile devin rapid complicate”, constată acesta.
„Suntem la mâna vremii”
Altcineva spune că și-a luat o casă într-o așezare izolată, unde cel mai apropiat vecin se află la aproximativ două sute de metri, sub pădure, între dealuri. Pe drumul din sat circulă doar trei–patru mașini pe zi, iar ca să mai anime locul, are trei câini și a crescut un porc de aproape 300 de kilograme.
„Plec în Marea Britanie pentru o perioadă și, sincer, cel mai mult îmi vor lipsi cățeii. Îmi pare tare rău și de porc și îmi stă gândul doar la frig”, adaugă acesta.
După anii petrecuți departe de oraș, alți români observă că traiul din roadele pământului a fost doar un vis.
„Suntem mutați de 14 ani la curte, avem o grădină mare, dar nu poți acoperi totul din propria grădină. Există un aspect esențial care este adesea ignorat: suntem la mâna vremii. Anul trecut, de exemplu, am avut doar mere; în rest, niciun fruct. Sunt ani în care nu se fac nici legumele. Din fericire, ne-am păstrat locurile de muncă, iar acum stăm bine atât cu pensiile, cât și cu grădina”, a povestit altcineva.
Când veniturile sunt mici, traiul într-un sat de munte este cu atât mai solicitant, iar munca fizică necesară nu ține cont de vârstă, afirmă altcineva.
„Viața la țară este un mod de viață. Însă unul limitat, deci modest. Aș mai lua în considerare viața la țară doar dacă mi-aș permite și alte lucruri, ca vacanțe sau achiziționarea unor obiecte care țin de viața modernă. Altfel, nu ar fi decât o întoarcere în timp. Când ai animale, nu poți pleca nicăieri”, concluzionează altcineva.
Peste 20 de comune au mai puțin de 500 de locuitori
Potrivit statisticilor celui mai recent recensământ al populației, cel puțin 20 de comune din România, majoritatea din zone montane, au scăzut sub pragul de 500 de locuitori, până în 2021. În realitate, numărul comunelor a căror populație poate ocupa apartamentele câtorva blocuri este mai mare, iar multe dintre satele lor sunt aproape pustii.
Comuna Bătrâna din județul Hunedoara numără, oficial, 88 locuitori. Populația cu domiciliul în comuna din Munții Poiana Ruscă este, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, de 111 locuitori. În realitate, circa 50 de oameni locuiesc permanent în satul Bătrâna și în cele trei cătune ale sale: Piatra, Fața Roșie și Răchițaua.
Potrivit recensământului, comuna Brebu Nou din Caraș-Severin numără 166 locuitori. În realitate, satele Gărâna și Brebu Nou, întemeiate de coloniști pemi (germani) în urmă cu două secole au mai puțin de 100 de oameni.
Alte comune mici din România sunt Ceru Băcăinți (județul Alba), cu 227 de locuitori, Bunila (județul Hunedoara) – 247 de locuitori, Bulzeștii de Sus (Hunedoara) – 275, Bara (Timiș) – 299, Pardoși (Buzău) – 315, Lelese (Hunedoara) – 339 și Șiștarovăț (Arad) – 340 de locuitori.
Lor li se adaugă Cerrbăl (Hunedoara, video) – 403 locuitori, Râmeț (Alba) – 426, Ciudanovița (Caraș-Severin) – 444, Bogda (Timiș) – 448, Jugureni (Prahova) – 449, Dumbrăveni (Constanța) – 453, Întregalde (Alba) – 459, Ponor (Alba) – 475, Mărgăritești (Buzău) – 478 și Ocoliș (Alba) – 479 de locuitori.
De asemenea, comunele Cireșu (Mehedinți), Pardina (Tulcea) și Godeanu (Mehedinți) au, la rândul lor, mai puțin de 500 de locuitori.
Se încarcă comentariile...
