România nedescoperită | adevarul.ro

România nedescoperită

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În această competiţie s-au înscris aproximativ 180 de fotografi, iar expoziţia este formată din peste 500 de lucrări, ce scot în evidenţă cele mai frumoase locuri şi obiceiuri din ţara noastră.

„Romania’s Hidden Treasures“ („Comorile ascunse ale României“) prezintă imagini realizate de fotografi profesionişti, dar şi de foarte mulţi amatori din ţară şi din străinătate, care au descoperit locuri mai puţin cunoscute publicului larg.

Totodată, concurenţii au încercat să scoată în evidenţă şi zonele deja celebre, dar care ascund mici detalii ce scapă unui ochi neatent. Expoziţia a fost lansată pe 1 iunie în holul hotelului Novotel din Bucuresti şi îşi va închide porţile în seara aceasta, aşa că va trebui să vă grăbiţi dacă doriţi să vedeţi fotografiile.

Dacă însă nu apucaţi să ajungeţi, mai aveţi o şansă: pe 26 octombrie, expoziţia va fi lansată în inima comunităţii de afaceri britanice, în East Wintergarden, la Canary Wharf, Londra.

La concursul care a fost lansat la începutul anului se putea înscrie oricine dorea, însă fotografii au trebuit să îndeplinească o condiţie esenţială pentru înscriere. Cei care doreau să-şi expună lucrările în cadrul acestui eveniment au trebuit să surprindă aspecte inedite legate de peisajele româneşti, de tradiţiile ţării sau de generozitatea, căldura şi valorile locuitorilor.

„România este o ţară a contrastelor şi diversităţii, un teritoriu neexploatat cu frumuseţi unice, unde cele mai recente descoperiri se împletesc cu cele mai vechi tradiţii. Locuitorii sunt prietenoşi şi primitori.

Ca turişti, puteţi admira comorile artistice din secolul al XVI-lea reprezentate de mânăstirile din Bucovina, puteţi asculta muzica lui George Enescu, inspirată din folclorul ţării, sau aveţi ocazia să vizitaţi casa lui Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai aclamaţi sculptori moderni. România este o insulă a latinităţii ce aşteaptă ca frumuseţile să-i fie descoperite“, a scris unul dintre concurenţi pe blogul personal.

Top articole

Partenerii noștri