Război în Libia Ministrul francez de externe: Trimiterea de trupe terestre pe teritoriul Libiei, o greşeală imensă
0Parlamentul turc a aprobat, joi, participarea la operaţiunile internaţionale în Libia. Turcia a propus să pună la dispoziţie cinci nave şi un submarin, sub comandamentul NATO şi alături de alte zece vase, pentru a impune respectarea embargoului asupra armelor contra Libiei.
UPDATE 19.40 Operaţiunile NATO în Libia ar putea fi conduse de un general canadian
Generalul canadian Charles Bouchard ar urma să conducă operaţiunile NATO în Libia, a declarat ministrul canadian al Apărării. Potrivit AFP, Generalul Bouchard se află la post la Neapole, alături de comandamentul forţelor inter-armate. "Ne aşteptăm ca NATO să anunţe că un canadian, locotenent-generalul Charlie Bouchard, conduce campania militară a Alianţei", a explicat oficialul canadian.
UPDATE 19.30 Raiduri aeriene la Ajdabiya
Obiective ale forţelor pro-Kadhafi la Ajdabiya, un oraş din estul Libiei, au fost bombardate. Rebelii au anunţat că profită de ocazie pentru propiile ofensive. Potrivit unor mărturii, citate de AFP, la câţiva kilometri est de Ajdabiya, rebelii efectuează incursiuni tot mai frecvente, cu scopul de a relua controlul asupra oraşului. "Atacăm poarta de Est. Ei au acolo aproximativ 15 tancuri şi circa 50 de oameni. Nu au altă opţiune decât să se predea", a spus colonelul Mohamad Ehsayer, care a dezertat, pentru a se alătura forţelor rebele. Ajdabiya e un oraş situat la 160 de kilometri sud-vest de Benghazi, fieful insurgenţilor.
UPDATE 17:43 Băsescu: În Consiliul European s-a aprobat blocarea vânzărilor produselor petroliere din Libia
UPDATE 17.30 Ministrul francez de externe, Dominique de Villepin, a spus că trimiterea de trupe terestre pe teritoriul Libiei ar fi o greşeală imensă: "Trebuie să respectăm suveranitatea Libiei. Există mai multe triburi, trei regiuni cu identităţi diferite, nu suntem noi cei care ar trebui să decidă pentru Libia", a spus el pentru BBC.
"Nu vom porni un război împotriva colonelului Gaddafi. Nu există niciun obiectiv militar, ci doar unul umanitar. Înlăturarea lui Gaddafi de la putere nu intră în atribuţiile Naţiunilor Unite", a mai declarat de Villepin.
UPDATE 16.50 Qatarul a devenit prima ţară arabă care participă la intervenţia militară din Libia, după ce a anunţat că unele dintre avioanele sale militare survolează Libia pentru garantarea zonei de interdicţie aeriană.
UPDATE 15.30 Forţele internaţionale au lansat 16 rachete TomaHawk spre forţele lui Gaddafi, în ultimele 24 de ore, a informat un purtător de cuvânt al armatei SUA.
UPDATE 12.30 Implicarea coaliţiei în Libia va dura câteva săptămâni, speră şeful Statului Major al armatei franceze, Eduard Guillaud.
UPDATE 12.05 Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat toţi liderii arabi că riscă o intervenţie similară celei din Libia, dacă vor întrece o anumită limită a violenţei împotriva propriului popor.
Referindu-se la violenţele din Siria, el a explicat: "Fiecare lider ar trebui să înţeleagă, mai ales fiecare lider arab, că reacţia comunităţii internaţionale şi a Europei va fi, de acum, aceeaşi: vom fi de partea protestatarilor paşnici, cărora nu trebuie să li se răspundă cu violenţă", a spus liderul francez, citat de EuObserver.
UPDATE 11.40 Avionul libian doborât de forţe franceze după aterizare, a fost distrus pentru că urma să atace persoane nevinovate, a mai explicat Sarkozy.
UPDATE 11.15 Justificând intervenţia militară din Libia, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că acţiunea coaliţiei internaţionale a permis evitarea a mii şi mii de morţi.
"Trebuia să evităm victimele nebuniei barbare a unui dictator. Atât timp cât libienii vor fi sub ameninţarea tancurilor, avioanelor, noi vom fi acolo", a declarat Sarkozy, în cadrul summitului european de la Bruxelles, precizând că, dacă nu ar fi intervenit, populaţia din Benghazi ar fi fost victima unui masacru.
Liderul francez a subliniat că forţele coaliţiei se vor retrage de îndată ce armata lui Muammar Kadhafi se va întoarce în cazarme.

UPDATE 10.50 Vehiculele blindate libiene care ameninţau civilii din oraşul Ajdabiya au fost ţinta avioanelor de vânătoare britanice, care au lansat rachete de tip Brimstone.
Potrivit unui Comunicat al ministerului britanic al Apărării, atacul a fost făcut în baza rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată la 17 martie, care autorizează luarea "tuturor măsurile necesare" pentru a proteja civilii.

Libienii îşi îngroapă morţii
UPDATE 10.00 NATO va prelua comanda zonei de interdicţie aeriană din Libia, de la Statele Unite, "în câteva zile", a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.
Forţele coaliţiei vor avea dreptul să se retragă din unele misiuni, precum cele care implică atacarea soldaţilor libieni, au afirmat surse din NATO.
UPDATE 08.20 Guvernul canadian a anunţat, joi, o suplimentare a participării sale în Libia cu două avioane de patrulare, care se îndreptau spre baza Trapani din Sicilia, relatează AFP. Avioanele de supraveghere maritimă se vor alătura celor şapte avioane de vânătoare şi celor două avioane de alimentare pe care Canada le-a mobilizat, a declarat ministrul Apărării, Peter MacKay. O fregată canadiană, NCSM Charlottetown, efectuează, de asemenea, misiuni de patrulare în largul coastelor libiene.
MacKay a anunţat, totodată, trimiterea în Germania a 20 de militari, care vor consolida Comandamentul Forţelor Aeriene Canadiene, la baza de la Ramstein. În total, 435 de soldaţi canadieni participă la operaţiuni, în vederea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Libia, conform Rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate al ONU.
UPDATE 05:50 Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a declarat că acţiunea internaţională în Libia trebuie să rămână "eminamente politică", indiferent de rolul NATO. El a adăugat că "mii şi mii de vieţi" din Libia au fost salvate datorită coaliţiei. "Viitorul Libiei, opţiunile politice, incluzând ce vor decide să facă cu Muammar Gaddafi şi oamenii lui, este problema libienilor şi nu a noastră", a spus Sarkozy, citat de Reuters.
UPDATE 04:05 Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a confirmat decizia NATO de a prelua comanda de la SUA în ceea ce priveşte zona de interdicţie aeriană în Libia. "Vreau să fie clar că alte aspecte ale operaţiunii din Libia rămân în mâinile actualei coaliţii", a spus Rasmussen, citat de BBC. Surse din interior spun că există divergenţe de opinie între coaliţie şi NATO cu privire la atacurile terestre.
UPDATE 02:45 Emiratele Arabe Unite s-au aliat coaliţiei, a anunţat Hillary Clinton. "Salutăm acest pas important, care subliniază atât amploarea alianţei internaţionale, dar şi îngrijorarea unei întregi lumi cu privire la soarta poporului libian". EAU este a doua ţară arabă care contribuie la misiunea Libia, după Qatar.
UPDATE 02:00 Statele Unite fac apel la militarii libieni să nu se mai supună ordinelor colonelului Muammar Gaddafi, a anunţat joi viceamiralul Bill Gortney.
"Mesajul nostru este: nu ascultaţi ordinele regimului, nu atacaţi populaţia, încetaţi să mai luptaţi, rămâneţi acolo unde sunteţi, debarasaţi-vă de echipamentul vostru", a precizat viceamiralul, citat de Mediafax.
Citiţi aici pe larg ce s-a întâmplat în cursul zilei de joi!
Ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, a anunţat joi, după o teleconferinţă cu omologii săi american, francez şi britanic, că NATO va prelua comandamentul operaţiunilor militare ale coaliţiei internaţionale în Libia. "Coaliţia constituită după reuniunea de la Paris va abandona misiunea cât mai repede şi va încredinţa NATO operaţiunea în ansamblul său, cu un sistem de comandament unic", a declarat Davutoglu, citat de agenţia Anatolia.
Totodată, potrivit unui bilanţ provizoriu prezentat joi de regimul libian, raidurile coaliţiei internaţionale s-au soldat cu "aproximativ 100 de morţi" în rândul civililor din Libia. "Nu pot da ultimele cifre, dar am primit aproximativ 100" de morţi, a declarat Moussa Ibrahim, un purtător de cuvânt al regimului.
În cursul zilei de joi, un avion al forţelor libiene a fost distrus la sol imediat după aterizare, de un avion de vânătoare francez, la Misrata, oraş situat la 200 de kilometri est de Tripoli, a anunţat Statul Major al Armatei la Paris, confirmând o informaţie furnizată de un oficial american, relatează AFP.