Presedintele Iliescu - somat sa stopeze imediat restructurarea la Roman Brasov | adevarul.ro

Presedintele Iliescu - somat sa stopeze imediat restructurarea la Roman Brasov

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Cu rememorarea promisiunilor populiste din campania electorala, seful statului - presat sa-si programeze si o intalnire cu bosii sindicali, "la o data cat mai urgenta posibil"

Liderii celor patru sindicate de la Roman Brasov au tinut sa marcheze, ieri, intr-o maniera cat mai "spectaculoasa", trecerea celor doua saptamani de "respiro" acordate Guvernului in legatura cu renuntarea imediata la programul de restructurare a uzinei. Reamintim ca, la finele lui februarie a.c., intr-o scrisoare adresata ministrului Ioan Rus, seful comisiei interministeriale pentru Roman Brasov, urmata de o alta adresata CA-ului uzinei -, sindicalistii cereau, pe un ton ultimativ, stoparea imediata a programului de restructurare si divizare, demarat "experimental, pentru 3 luni", la inceputul anului, chiar cu acordul lor. Somatia era "asortata" cu obisnuita amenintare cu iesitul in strada, la care insa sefii sindicali au renuntat in ultima clipa, dupa o discutie apriga cu conducerea intreprinderii. La care s-au convenit doua saptamani de "ciocu' mic", la capatul carora sa aiba loc o analiza comuna a stadiului si costurilor concrete, de pana acum, ale programului de restructurare si divizare, precum si ale perspectivelor si consecintelor acestora. In locul analizei insa, luni, bosii sindicali de la Roman Brasov au iesit la rampa cu o "scrisoare deschisa" similara, adresata de aceasta data insusi presedintelui Ion Iliescu si "spre stiinta" premierului Nastase. In care seful statului este somat sa intervina pentru denuntarea "acordului diabolic semnat de reprezentanti ai Guvernului Romaniei cu FMI si legiferat prin HG 1299/2001" si pentru stoparea imediata a restructurarii, divizarii si privatizarii de la Roman Brasov. "Altfel, orice masura ce ar urma sa pericliteze existenta uzinei va fi considerata nula, cu consecinte ce nu pot fi usor prevazute", suna amenintarea fara echivoc adresata presedintelui Iliescu de semnatarii "scrisorii deschise". Dimpreuna cu rememorarea promisiunilor populiste - "Nu vom lasa sa se prabuseasca unitatile de baza ale Brasovului" - facute de seful statului in campania electorala din 2000. In final, presedintele Iliescu este presat sa accepte si o intalnire cu liderii sindicali "la o data cat mai urgenta posibil". "Habar n-am de scrisoarea asta. M-am intalnit si azi cu liderii de sindicat, la sedinta comisiei de monitorizare a divizarii, infiintata acu' doua saptamani, da' nu mi-au spus nimic de scrisoare. Asa ca n-am ce sa va spun, pana nu vad ce scrie in ea" - a fost tot ce am putut afla ieri de la directorul general de la Roman Brasov, Carol Rugacs. Acelasi "habar n-am" si din partea presedintelui CA-ului, senatorul PSD Ioan Cristolovean. Care - contrariat ca "vineri si azi (ieri - n.n.) am auzit ca au fost niste intalniri ale liderilor cu conducerea uzinei, da' eu n-am fost invitat" - ne-a declarat apoi: "Restructurarea, divizarea si privatizarea sunt vitale pentru salvarea a ceea ce este functional si viabil din Roman SA. Si, atata timp cat eu voi fi presedinte al Consiliului de Administratie, programul de restructurare si divizare se va face, cu sau fara voia liderilor sindicali. Pentru ca, asa cum este acum, uzina nu are nici o sansa de supravietuire, statul nu mai are de unde sa pompeze bani in ea si singura alternativa va fi inchiderea".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite