Presa mercenarilor

Alexandru Răducanu

Cu câteva săptămâni în urmă, Dan Voiculescu afirma că nu mai există medii de presă independente în România, afirmaţie pentru care şi-a atras multe critici. Iniţial, am vrut să mă alătur acestor critici, mai ales în calitatea mea de proprietar de media care face lucrurile "by the book", însă excepţiile confirmă regula. Presa din România începe să fie din ce în ce mai puţin un business şi din ce în ce mai mult un mercenariat sau un accesoriu de asortat cu Rolex-urile. Doar câteva medii de nişă, fără masă critică, mai pot sta deoparte din faţa acestui tăvălug.
În ţările cu tradiţie, unde sunt medii de presă cu sute de ani în spate, ceea ce se întâmplă la noi ar fi de neconceput. Un business de presă presupune un brand şi mai ales nişte valori, care nu, nu sunt nişte chestii inventate de vreun copywritter dintr-o agenţie de publicitate obscură. E vorba de forţa unor valori construite temeinic, zi de zi, an de an, de nişte oameni care au acele valori în sânge. Sunt investitori care îşi imaginează că în media pot câştiga un avantaj competitiv prin simplul fapt că au mulţi bani, că pot "cumpăra" orice redacţie sau echipă de management la pachet, că pot face orice permutări. Nu vor reuşi decât să îngroape nişte branduri de presă fiindcă oamenii vizionari sunt foarte puţini. Businessul de media este unul foarte subtil şi sofisticat, nu e ca în comerţul cu pulpe de pui. E nevoie de viziune, de capacitate de a inspira oamenii, de charismă, de înţelegere a trendurilor, de inovaţie şi, mai presus de toate, de coerenţă. Brandurile de media, mai mult decât orice alte branduri, depind de un ingredient extrem de volatil: credibilitatea. Or, pentru a fi credibil, trebuie să ai oameni credibili. De altfel, fragila istorie media pe care o are România a demonstrat că nu banii au făcut diferenţa, ci spiritul vizionar şi coerenţa în construcţia de brand. Uitându-ne în Top 300 observăm că o serie de oameni de afaceri cotaţi ca având averi enorme au reuşit performanţe mai mult sau mai puţin modeste în media. Averea fraţilor Micula, a familiei Păunescu, a lui Sorin Ovidiu Vîntu sau chiar Dan Voiculescu este cu mult mai mare decât cea a lui Adrian Sârbu. Dacă ar fi fost strict o aritmetică a banilor, Sârbu n-ar mai fi fost şi în clipa de faţă un "vrăjitor" al media, după mai bine de 10 ani de zile. Adrian Sârbu a reuşit însă o performanţă deosebită nu pentru că a avut bani, ci pentru că a ştiut să creeze un sistem, o pepinieră de campioni, a ştiut să construiască branduri coerente, atât din media, cât şi din oameni. Cine îşi imaginează că licitând oamenii, ca la fotbal, va face şi în media performanţă confundă maidanul cu elita acestei ţări. Dan Voiculescu a avut dreptate, media de astăzi nu mai este independentă, pentru simplul motiv că a încetat să mai fie un business. Media de astăzi nu se dezvoltă sănătos, ca o afacere care se finanţează din publicitatea atrasă, ci din infuzia de capital a unor investitori dispuşi să devină stăpânii opiniei publice cu preţul câtorva milioane şi câtorva mercenari. Câinele de pază al democraţiei latră acum în cheia SOV. şi în alte câteva chei.