Prăbuşirea sistemului a avut nevoie doar de un bobârnac

Regimul Ceauşescu s-a prăbuşit uimitor de simplu şi uimitor de repede.

Cărţile consacrate până acum prăbuşirii lui Nicolae Ceauşescu  s-au ocupat de întreaga perioadă de timp cuprinsă între 15 decembrie şi 25 decembrie 1989. Prin volumul recent apărut la Editura Adevărul, „Revoluţia de ghips", Viorel Domenico schimbă în chip spectaculos  această perspectivă - deja tradiţională - în iscodirea evenimentelor din decembrie 1989. El a scris o carte dedicată întâmplărilor petrecute doar între ora 10 dimineaţa şi 4 după amiaza din ziua de 22 decembrie 1989. O carte de peste 300 de pagini care se ocupă nu de zece zile, ci  doar de 6 ore dintr-o singură zi de la finele lui 1989!

Efectul acestei mutaţii la nivelul perspectivei e asemănător celui unei apropieri cu lupa de un obiect. Se descoperă astfel amănunte care au scăpat privirii din depărtare. Din mărturiile tipărite în ultimii 20 de ani, din declaraţiile la Comisia Senatorială, Viorel Domenico a realizat un excepţional film al celor şase ore astrale din istoria României. Un film care ar putea fi denumit: „Prăbuşirea sistemului a avut nevoie doar de un bobârnac".

Fireşte, regimul Ceauşescu a căzut ca urmare a scenariului pus la cale pe vaporul de la Malta. Din acest punct de vedere, e limpede că regimul era condamnat. Asta nu înseamnă însă că era obligatoriu să cadă din doi timpi şi trei mişcări, cum s-a întâmplat. Felul în care se prăbuşeşte un edificiu spune multe despre soliditatea acestuia din urmă. Un bloc de 10 etaje poate fi pus la pământ cu uriaşe eforturi umane şi materiale, desfăşurate în timp, sau poate fi prăbuşit, în doi timpi şi trei mişcări, printr-un simplu bobârnac.

Ei bine, regimul Ceauşescu s-a prăbuşit uimitor de simplu şi uimitor de repede. Până şi regizorii Căderii au rămas uimiţi. Ei se aşteptau la o rezistenţă straşnică a sistemului, drept pentru care se şi pregătiseră să intervină militar. Ori de câte ori s-a vorbit sau s-a scris despre evenimentele dintre 17 şi 22 decembrie 1989 s-a insistat, nu fără tendenţiozitate propagandistică, pe represiunea, mai mult sau mai puţin sălbatică, pe dictatură, pe sistemul care se apăra din răsputeri.

Aiurea!

Dacă lucrurile ar fi stat aşa, prăbuşirea ar fi durat mult mai mult timp şi ar fi cerut mult mai multe victime, unele provocate şi de un eventual război civil. Citind cartea lui Viorel Domenico, te stăpâneşti cu greu să nu râzi în hohote la harababura din sediul Comitetului Central şi din sediul MapN. O dictatură adevărată presupune o maşinărie solidă, în cadrul căreia comenzile de sus sunt îndeplinite fără cusur, iar gesturile stau sub semnul transpunerii în practică a unor planuri dinainte stabilite.

Viorel Domenico lasă să se înţeleagă că Nicolae Ceauşescu avea un plan de salvare a întregii conduceri de partid şi de stat prin plecarea din sediul Comitetului Central într-o altă parte a ţării. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să fi avut un plan. Semne palide ale acestuia se văd în apariţia maşinii cu staţia de radioamplificare în Piaţă, în faţa Direcţiei a V-a, în venirea mai multor elicoptere pentru a ateriza pe acoperişul CC al PCR, în ordinul ca Armata să se retragă în cazărmi pentru a nu fraterniza cu populaţia.

Când vezi însă ce s-a întâmplat în realitate la nivelul preşedintelui României, totodată secretar general al PCR şi Comandant suprem, îţi dai seama că acest plan n-avea sorţi de izbândă câtă vreme transpunerea lui în practică presupunea un sistem dotat cu minime resurse de supravieţuire. Cum să crezi că sistemul ar fi putut supravieţui câtă vreme portavocea la care vrea să vorbească Nicolae Ceauşescu mulţimii din Piaţă nu funcţiona, deoarece n-avea baterii?! Cum să crezi că Nicolae Ceauşescu mai putea supravieţui la Putere câtă vreme la 8 dimineaţa, în 22 decembrie 1989, secretarul său personal, Mihai Hârjeu, fuge pur şi simplu din sediu şi, după un scurt popas acasă, se ascunde la o mătuşă?!

Radiografia celor şase ore din ziua de 22 decembrie 1989 rămâne astfel un teribil act de acuzare al ultimilor ani de regim ceauşist. Ar fi fost o adevărată nenorocire pentru poporul român dacă regimul ar fi supravieţuit lui 22 decembrie 1989. Şi nu pentru că era o dictatură, ci pentru că era o amărâtă de şandrama, gata să cadă la un simplu bobârnac.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri pe teme de istorie, politică şi literatură şi scrie pentru ''Adevărul''.