Ce cărți au preferat românii în 2023, pe județe. Prințul Harry conduce detașat. Poetul-surpriză comandat de covăsneni

0
Publicat:

Dacă „Rezerva” Prințului Harry a fost cartea cea mai vândută în aproape jumătate de țară, locuitorii din Giurgiu au comandat prin Libris cărți pentru obținerea permisului de conducere

București, Brașov și Ilfov sunt județele cu cele mai multe comenzi de carte FOTO Adevărul
București, Brașov și Ilfov sunt județele cu cele mai multe comenzi de carte FOTO Adevărul

Apetitul pentru lectură al românilor este în creștere, potrivit Libris. Librăria cu cele mai multe vânzări online de carte din România spune că numărul comenzilor a crescut constant în ultimii ani, în special în ce privește titlurile destinate copiilor. Anul trecut, Libris a vândut peste 2,5 milioane de produse, cu o valoare medie a comenzii de 125 de lei.

Cele mai active județe în privința achiziției de carte sunt București, Brașov, Cluj, Ilfov și Iași. Cărțile pentru copii domină topul categoriilor, la nivelul tuturor județelor, urmate de Beletristică. Top 3 categorii este completat, în funcție de județ, de Științe Umaniste, Religie sau Spiritualitate și Ezoterism.

Topul celor mai vândute cărți este condus de Rezerva (Prințul Harry), urmat de Micul Prinț (Antoine de Saint-Exupéry) și Ține-ți copiii aproape (Gordon Neufeld & Gabor Maté). Lise Bourbeau este cel mai vândut autor pe Libris în 2023, alături de Gabor Mate și Prințul Harry.

Cea mai mare valoare medie a comenzii, la Brașov

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2023 din Ilfov, București și Brașov, cu o medie a comenzii de 123 lei în Ilfov, respectiv 144 și 141 lei. Cluj, Iași și Timișoara completează topul județelor cu cele mai multe comenzi pe cap de locuitor, iar cele mai puține comenzi pe Libris s-au plasat din Harghita, Covasna și Călărași.

La nivel național, traficul înregistrat de pe dispozitivele mobile a fost de peste trei ori mai mare decât de pe desktop, cu vârfuri în  București (85%), urmat de Timiș (84%) și Cluj (81%).

Este al cincilea an în care analizăm preferințele cititorilor și realizăm Harta României în cărți citite. An de an, remarcam cum interesul față de lectură a crescut constant, mai ales în rândul copiilor și generațiilor tinere. La fel ca și în 2022, titlurile din categoria „Cărți pentru copii” au fost cele mai bine vândute pe Libris.ro. De asemenea, „Spiritualitate și Ezoterism” este o categorie în plină ascensiune. Lise Bourbeau, autoarea celor mai bine vândute titluri din această categorie:  „Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” și „Vindecarea celor 5 răni”, este și scriitorul preferat al anului 2023. Cei mai avizi cititori sunt din Ilfov, București și Brasov, județele care au cele mai multe comenzi pe cap de locuitor”, a declarat Laura Țeposu, CEO Libris.

Prințul Harry, lider în jumătate din țară

Cel mai vandut titlu de pe Libris.ro în anul 2023 se regăsește pe primul loc în alegerile cititorilor din 18 județe, respectiv Alba, Argeș, Brașov, București, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vrancea.

Dacă în Satu Mare și Maramureș cei mai mulți cititori sunt pasionați de poveștile clasice, Vrăjitorul din Oz și Alice în Țara Minunilor (Lewis Carroll) fiind cele mai vândute titluri, Îndreptar pentru Spovedanie (Nicodim Măndița) a fost cartea preferată de publicul din Botoșani și Brăila în 2023, în timp ce, în Covasna, topul vânzărilor a fost dominat de Poezii (Mihai Eminescu).

Categoria B. Întrebări și teste pentru obținerea permisului de conducere auto 2023 și Noul Cod Rutier 2024 pe înțelesul tuturor (Marius Stănculescu) sunt cele mai vândute titluri din Giurgiu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite