Pagina cititorului: „Îmi place şi săptămânalul“
0Vasile Arion, 55 de ani, vicepreşedinte al Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, dar şi administrator de bloc, spune că noul format al „Adevărului" l-a făcut să citească ziarul cu mai mult interes.
„Citesc ziarul la primele ore ale dimineţii. În primul rând, mă uit la ştirile locale, iar apoi la cele din alte regiuni. Îmi plac mult articolele despre administratori şi asociaţii de proprietari", afirmă arădeanul. Acasă are timp mai mult, aşa că reuşeşte să-l parcurgă în întregime. „La serviciu nu reuşesc să citesc prea mult, însă când ajung acasă mă apuc de citit. Îmi place că sunt tot felul de informaţii. Am şi una dintre colecţiile de cărţi", mai spune Vasile Arion. Arădeanul este abonat la „Adevărul" de mai mulţi ani, iar acum cumpără în fiecare joi şi săptămânalul „ADS". „Îmi place atât formatul, cât şi conţinutul", a adăugat el.
O lume buimacă
Trăim într-o lume buimacă. Precum vara lui Fănuş Neagu sau, de ce nu, cum obişnuia Marin Preda să spună, bezmetică. De ce buimacă? Conform definiţiei: fără rost, fără căpătâi, lipsită de raţiune, zăpăcită, năucă. Oamenii (şi mă refer la noile generaţii, cu precădere) sunt doar nişte personaje prinse într-o carcasă de roman, preocupate obsesiv de valabilitatea estetică. Şi chiar dacă clişeele l-au îndepărtat de mult pe cititor, continuă cu încăpăţânare să-şi joace rolurile în mascaradă: fără principii, fără identitate, chiar fără educaţie.
Au doar drepturi, fără nicio obligaţie (chiar aşa, ce te-ar putea obliga să dai dovadă de o fărâmă de bun-simţ?): muzica poate răsuna la maximum din căşti în mijloacele de transport în comun, se poate vorbi cât de tare la telefoanele mobile, musai de ultimă generaţie, se poate râde zgomotos în conversaţii la volum ridicat, în locuri publice, întrucât discuţiile lor sunt mult prea interesante pentru cei din jur. Lipsă de umor, lipsă de adecvare, lipsă de decenţă...
Pe de altă parte, nu ne mai aplecăm către bucuriile simple, dar atât de necesare, nu mai există înclinare către frumos. Muzica este zgomot sau doar o chestiune de volum, cărţile sunt o sursă inepuizabilă de baliverne intelectuale (să le citească cine are timp de pierdut!), filmele sunt doar o serie de efecte 3D care nu vor mai trezi emoţia altădată produsă de măiestria actoricească.
Transformarea, pe zi ce trece, în ceva absolut grotesc este inevitabilă. Şi chiar dacă se realizează calea greşită pe care s-a apucat, orientarea a fost deja pierdută, uneori fiind prea târziu pentru revenire. Exact cum obişnuia să spună şi unul dintre personajele lui Marin Preda în romanul „Risipitorii": „tinerii (...) îşi risipesc, într-un fel sau altul, tinereţea fără s-o ştie". Iulian Năstase