Pagina cititorului

Valentin Nencu are 42 de ani, locuieşte în Bucureşti şi este abonat la „Adevărul“ din ianuarie 2010. A făcut abonamentul pentru părinţii lui, care sunt din Clinceni, judeţul Ilfov.

„Fiecare are suplimentul preferat"

S-a gândit să fie şi ei la curent cu ce se întâmplă în ţară şi în lume, „pentru că la televizor vezi numai scandaluri politice".  „Iau toată colecţia care s-a adunat peste săptămână şi o răsfoiesc. Îmi plac mult suplimentele şi fiecare din casă are suplimentul preferat". De-a lungul anilor a făcut abonamente şi la alte cotidiene, dar niciunul n-a rezistat prea mult.

„Acum cred că o să rămânem la «Adevărul», aşa văd, deja am făcut abonamentul pe şase luni. Părinţilor încep să le placă acum şi cărţile. Mai mult, acum le cumpăr cărţile de la Librăria «Adevărul»".În fotografie apare doamna Nencu, mama domnului Valentin Nencu.

„Justiţie" de grup

Ca şi în multe alte domenii, judecătorii români formează o castă, iar solidaritatea în interiorul castei este nelimitată. Există judecători care n-ar lua şpagă ca să „trântească" un dosar, dar nici n-ar trimite la închisoare un alt judecator, chiar dacă se dovedeşte că respectivul a luat şpagă. La fel procedează şi medicii, la fel procedează şi procurorii, precum şi multe alte profesii. Este o mentalitate de sorginte rurală, bine înrădăcinată în tradiţia românească: nu contează faptele, nu contează adevărul, nu contează corectitudinea, nu contează etica. Nu contează decât grupul şi apartenenţa la acel grup. Iar dacă ţinem seama că de vreo 70 de ani (de prin 1938) elitele româneşti capabile să înţeleagă etica emigrează în permanenţă, actuala situaţie nu se va schimba mai devreme de 3 generaţii.

Există judecători tineri care chiar cred în actul de justiţie, dar şi aceia rezistă cel mult 10 ani până „se dau pe brazdă". Cam pe la 35-40 de ani, deja devin dispuşi să judece în funcţie de ceea ce „le iese" în urma respectivei sentinţe.

La ora actuală, cu deficitul financiar pe care-l are România, justiţia este o povară. Ei au cele mai mari salarii şi beneficiază în continuare de pensii speciale obţinute printr-o lege aprobată de „juriştii" din Parlament. Nu este just! ­Medicina este o profesie deosebit de grea şi cu responsabilităţi enorme, educaţia este o altă profesie ­care presupune ins­truirea permanentă a cadrelor didactice precum şi stresul zilnic la care sunt supuşi dascălii. În concluzie, multe alte profesii sunt dificile dacă doreşti să fii competitiv, nu numai magistratura. Atunci, de ce să beneficieze magistraţii de drepturi speciale? Asta e munca lor, ei şi-au ales-o şi este la fel de dificilă ca şi alte profesii.

Rodica