Obama anunţă oficial că Rahm Emanuel va fi şeful administraţiei prezidenţiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama a anunţat oficial că Rahm Emanuel va fi şeful administraţiei sale, relatează Reuters.

"Anunţ această numire prima pentru că şeful administraţiei este esenţial pentru abilitatea unui preşedinte şi a unei administraţii de a-şi îndeplini agenda", a spus Obama, ales marţi după ce a promis în campanie schimbarea politicilor la Washington. "Nu ştiu pe nimeni mai potrivit decât Rahm Emanuel pentru a realiza lucrurile", a spus Obama.

Şeful administraţiei este una dintre poziţiile-cheie de la Casa Albă, iar cel care o ocupă este unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai preşedintelui şi practic poate decide cine are acces la acesta, în timp ce, pe de altă parte, dezvoltă politicile administraţiei. Nu este o surpriză că Obama a început astfel nominalizările, pentru că acest post este extrem de important. George W. Bush a aflat despre atentatele de la 11 septembrie 2001 de la şeful administraţiei sale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite