O treime din unităţile de învăţământ profesional ar trebui închise

Conferinţa internaţională "Realizarea obiectivelor Lisabona-2010: Contribuţia TVET din România", desfăşurată săptămâna trecută la Mamaia, a analizat rezultatele proiectului de modernizare

Conferinţa internaţională "Realizarea obiectivelor Lisabona-2010: Contribuţia TVET din România", desfăşurată săptămâna trecută la Mamaia, a analizat rezultatele proiectului de modernizare a învăţământului profesional şi tehnic din România. Cu acest prilej, Madlen şerban, directorul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, a acordat un interviu în exclusivitate pentru "Adevărul şcolar şi universitar", suplimentul săptămânal care se distribuie gratuit, în fiecare marţi, împreună cu ziarul Adevărul.

- Câte unităţi de învăţământ profesional şi tehnic ar trebui închise acum pentru că nu corespund nevoilor de dezvoltare economică şi socială?
- Din 1.495 unităţi de învăţământ, câte sunt în acest an, vreo 700 sunt în mediul rural. Eu cred că, în primul rând, cele din mediul rural au fost înfiinţate fără o analiză serioasă a reţelei şcolare. Deci nu cred că acele 1.495 unităţi de învăţământ sunt rezultatul unor analize la nivelul reţelei şcolare şi, în opinia noastră, a celor care lucrăm în acest domeniu, credem că un număr rezonabil, la nivelul României, ar trebui să fie în jur de 1.000. Cred că 500 oferă acelaşi tip de pregătire pe o arie redusă şi face să crească foarte mult costurile. Acest învăţământ profesional şi tehnic este foarte scump. Dacă noi nu reuşim să asigurăm absolvenţilor o şansă de ocupare a unui loc de muncă sau de continuare a studiilor, înseamnă că menţinem şcolile numai pentru noi, personalul didactic, ca să avem norme în continuare. Tânărul din ziua de azi are alte posibilităţi de a-şi evalua interesele şi vine la şcoală doar dacă înţelege că îi este de folos experienţa de acolo. Dacă nu, sancţionează prin retragere. Cred că, într-o proporţie de 70%, învăţământul profesional şi tehnic este rezonabil, iar restul este sub standarde şi ar trebui luate măsuri urgente.
Asta pentru a nu ajunge în situaţia de a respinge învăţământul profesional şi tehnic numai pentru că el este organizat prost. Un alt element se referă la faptul că trebuie să asiguri o formare profesională care să aibă legătură cu dezvoltarea economică şi socială. Deci nu poţi sistematic să faci o pregătire care nu are nicio legătură cu profilul de dezvoltare economică a ţării. Aici suntem în dificultăţi în România, pentru că întrebarea pe care noi o punem de ani de zile care sunt nevoile de dezvoltare economică şi socială? este o întrebare la care nu am obţinut răspunsul de prea multă vreme. Lipsa de răspuns la această întrebare ne-a făcut să creăm un sistem foarte flexibil în ce priveşte dezvoltarea curriculumului. Aşa am ajuns, în România, să facem componenta locală a curriculumului, pentru faptul că profilul naţional era greu de definit.
- Când se va termina procesul de modernizare a învăţământului profesional şi tehnic?
- În acest moment, programul PHARE reuşeşte să asiste 272 de şcoli. Este pentru prima dată când proiectul de buget ia în calcul rezultatele acestui proiect şi îşi propune să le generalizeze, vom vedea ce va ieşi, din legea bugetului, în alte 150 de unităţi de învăţământ. Mai mult de 50 de unităţi nu pot fi bine făcute într-un an şcolar sau calendaristic. Dorinţa noastră este ca în anul 2010 să vorbim de o reţea restructurată, care să includă şi un sistem de învăţământ la distanţă. Aceasta, pentru a nu mai fi nevoiţi să spunem că, dacă sunt doar cinci oameni care vor să se facă constructori, nu putem organiza o grupă de pregătire pentru că legea prevede minim 12. Noi avem bariere administrative la această oră. Noi limităm în continuare accesul la educaţie al copiilor în funcţie de anumite bariere. Nu spun că nu sunt obiective, dar trebuie să găsim soluţii să le îndepărtăm.
- Absolvenţii claselor a VIII-a pot urma o formă de învăţământ la distanţă?
- Sigur. Asta ne dorim. Pot să facă liceul la distanţă până la limita la care anumite competenţe nu se pot dobândi în acest sistem de învăţare, pentru că anumite lucruri nu se pot învăţa decât prin practică. Există şi cazuri în care oamenii lucrează într-un domeniu, dar nu au cunoştinţe teoretice. În acest caz, ei pot urma cursurile la distanţă, li se face recunoaşterea pe pregătire practică, şi în felul acesta oamenii pot să dobândească un nivel de pregătire de tip liceal şi primesc un salariu mai bun, pentru că, la ora actuală, patronul este interesat să plătească cât mai puţin pentru o calificare cât mai înaltă.

În Italia, 20% din forţa de muncă din construcţii este reprezentată de români
- Sunt mai buni frizerul, asistentul veterinar sau croitorul pregătiţi în România decât cei pregătiţi în alte state ale UE?
- Nu aş putea să spun că, doar pentru că au brandul România, sunt mai buni. Mă puteţi judeca de patriotism, dar cred că există şi frizeri, şi asistenţi veterinari mai buni ca oriunde altundeva. Dacă ar fi să iau în considerare cât de căutaţi sunt asistenţii medicali în Marea Britanie şi în Italia, după numărul celor care vin să solicite echivalare de diplomă sau după numărul celor care sunt angajaţi în domeniul construcţiilor în Italia sau în Spania, aş putea spune, cu certitudine, că sunt foarte buni românii. Nu neapărat în comparaţie cu cei din ţara respectivă. În Italia, 20% din forţa de muncă din construcţii este reprezentată de români care nu lucrează la negru. Nu ştim restul, care, garantat, mai reprezintă un procent semnificativ. Predispoziţia românilor este spre activităţi grele, dar bine plătite.
- Învăţământul liceal, în paralel cu învăţământul profesional şi tehnic, e mult mai bine văzut acum, la noi. Ce va face România pentru a atrage tinerii spre învăţământul profesional şi tehnic?
- E corectă întrebarea, dar aş vrea să urmărim următoarele repere. În România, 60% din copiii care au terminat clasa a VIII-a sunt în învăţământ profesional şi tehnic. Bun sau prost, ei vin şi, din 2003, sunt din ce în ce mai mulţi. Nu există atâta atractivitate încât să putem spune că toată lumea vrea să meargă în învăţământul profesional şi tehnic. Acesta este motivul pentru care am încercat să facem studii, să vedem ce se întâmplă, ce îşi doresc atât copiii, cât şi angajatorii. Pe cei care optează pentru acest sistem îi interesează o dublă calificare, atât una cu scop academic, în aşa fel încât să poată să îşi continue studiile, dacă vor, dar să poată fi şi calificaţi, şi să obţină un loc de muncă, dacă îl găsesc. Este foarte adevărat, spre exemplu, că în Austria 80% din numărul de copii este în învăţământul profesional şi tehnic. Dar eu nu pot să compar numai cuprinderea în educaţie, trebuie să discut şi despre dezvoltarea economică efectivă. Deocamdată am austrieci care investesc în România, şi nu români care investesc în Austria. Deci trebuie să văd şi puterea mea de a crea locuri de muncă în ţara pe care o reprezint şi pe care o analizez. O altă problemă este încrederea, dacă pregătirea este de calitate sau nu. Nu putem continua să dăm certificate de calificare la 99% din absolvenţi. Nu pot să cred că 99% din cei care vin în acest tip de învăţământ sunt cu toţii atât de doritori încât să se califice. Aici trebuie să ajungă numai cei care fac dovada că pot să-şi asigure calificarea profesională.

Multinaţionalele se apropie de şcoală
- A crescut interesul angajatorilor faţă de învăţământul profesional şi tehnic?
- Cele mai multe apropieri le-am simţit din partea multinaţionalelor, pentru că erau nişte oameni care veneau cu experienţe deja trăite. În ceea ce-i priveşte pe investitorii români, refuzul nu a fost unul care să ţină de şcoală, dar au fost realmente preocupaţi pentru consolidarea afacerii ca atare. Este o mare diferenţă de atitudine faţă de începutul anilor '90, când angajatorii spuneau că şomerii sunt destui şi că au de unde alege. Mentalitatea celor care vin lângă şcoli este aceea că pot forma mai uşor un tânăr pentru tipul de profil de resurse umane de care are el nevoie în întreprindere decât să reformeze o mentalitate, un mod de viaţă de la o anumită vârstă. Faptul că se duc lângă şcoală e un avantaj, pentru că majoritatea oferă stagiile de practică. Aceasta pentru că vor ca acele competenţe care sunt specifice muncii să fie dobândite în contextele lor de tehnologie sau de muncă reală, astfel încât integrarea după absolvire să fie mult mai simplă. În domeniul construcţiilor, cei mai mari investitori din România sunt cei mai mari patru din lume. Ei au venit imediat lângă unităţile de învăţământ, au oferit burse pentru a veni în stagiile de practică şi oferă gratuitate profesorilor care predau anumite specializări să meargă în întreprinderile lor să înveţe.

Creditele transferabile elimină paradigma că numai la şcoală se poate învăţa
- Care sunt avantajele sistemului de credite transferabile în formarea profesională?
- Sunt două lucruri pe care acest sistem le aduce. Paradigma că numai la şcoală se poate învăţa trebuie să dispară din mintea oamenilor. Există mult mai multe contexte în care poţi învăţa la fel de bine. La locul de muncă nevoia te obligă să te adaptezi. Patronul nu mai are timp să-şi trimită salariaţii la şcoală să facă o calificare de doi sau trei ani. Să spunem că nu mă pricep la calculatoare, că pe vremea mea nu s-a predat informatica. Eu pot să merg la un centru de certificare să îmi obţin această calificare. Acestea sunt achiziţii pe care eu le-am dobândit altundeva decât la şcoală. Creditele acestea se adună cu cele obţinute anterior şi astfel îi pot arăta angajatorului oferta mea.

Angajatorii vor evalua şcolile
- Se face, în momentul de faţă, o evaluare a acestor furnizori de învăţământ profesional şi tehnic?
- Nu se face o evaluare la nivel naţional. În anul şcolar 2004-2005 am introdus un sistem de evaluare la nivelul a 22 de unităţi de învăţământ. S-a făcut autoevaluare, după care s-a venit cu o monitorizare externă. Am constatat că, din 22 de unităţi de învăţământ, două dintre ele nu au atins standardul dezirabil al rezultatelor. Motiv pentru care, pentru aceste două şcoli, a fost un program de monitorizare special, suport, ca să le ajute să se dezvolte. Acum, după apariţia Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu atribuţiile sale stabilite prin lege, ne aşteptăm să existe, în afară de monitorizarea aceasta care intră în atribuţiile inspectoratelor şcolare, şi o evaluare externă, dar făcută nu numai de ARACIP. Deci noi trebuie să spunem că în ceea ce priveşte formarea profesională adăugăm structurii ARACIP şi angajatorii. Este foarte important ca asociaţiile patronale să îşi desemneze reprezentanţi care să fie lângă furnizorul de învăţământ.