O decizie criminală: înarmarea Gărzilor Patriotice
0
În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, Ion Iliescu ar fi putut curma vărsarea de sânge. S-a opus însă propunerii generalului Ştefan Guşă — aceea de a le cere civililor să se retragă în case. „Adevărul“ vă arată cum, din culpa lui Ion Iliescu, au murit cel puţin 400 de oameni în câteva zile!
Nu desenăm grafice, vorbim de 400 de cruci în cimitirele din ţară. Nu ne-ar ajunge restul paginilor din acest ziar pentru a scrie numele şi prenumele celor care au murit la Revoluţie doar pentru că a hotărât cineva, la un moment dat, că românii trebuie să mai stea câteva zile în bătaia puştilor. Acel cineva e liber, îşi serbează zilele de naştere şi de nume cu fast, dă lecţii de viaţă la televizor, are certificat de revoluţionar şi conduce Institutul Revoluţiei Române, o sinecură finanţată din banii noştri. Cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.
„Oamenii ăştia sunt chiar utili"
Pe 16 decembrie 1994, Ion Iliescu a povestit în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 un episod petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. „Guşă a venit la mine foarte agitat, foarte tulbure, să-mi ceară să ies la Televiziune şi să cer populaţiei Bucureştiului să părăsească străzile, să se retragă toţi în case şi în întreprinderi. «În condiţiile astea de anarhie totală din oraş, Armata nu poate să facă ordine», spunea el. Am căutat să stau de vorbă cu el, să-i explic că ar fi o mare gafă şi o mare prostie politică. Revoluţia română a fost înfăptuită de oamenii care au ieşit în stradă.
Era atmosfera aceea de entuziasm general, cu ce ne împiedica treaba asta? Păi, oamenii ăştia sunt chiar utili, ei pot să împiedice desfăşurări anarhice de forţe sau pătrunderea unor oameni răuvoitori". Orice om cu o minimă experienţă militară ştie că scoaterea în stradă a mii de civili este utilă atunci când vrei să paralizezi un regim politic, nu când lupţi cu un inamic invizibil. Dimpotrivă, mulţimea este mediul ideal în care se desfăşoară eventualii terorişti, pentru că atunci Armata nu poate interveni (ar provoca o baie de sânge), iar civilii sunt o excelentă carne de tun.
Disperarea din 1989 a generalului Guşă poate fi explicată printr-o afirmaţie făcut câţiva ani mai târziu, înainte să moară: „Au chemat populaţia ca s-o împuşte"). Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, în România au murit împuşcaţi 400 de oameni, o treime din numărul total de eroi-martiri ai Revoluţiei. Victime utile doar celor care doreau ca evenimentele din decembrie 1989 să rămână în istorie ca o revoluţie, o revoluţie a lor, şi nu ca o lovitură de stat.
Ion Iliescu a continuat explicaţiile cu privire la generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major în primele două zile ale Revoluţiei: „În noaptea de 23 decembrie ne-am dat seama că Guşă este depăşit. Era obosit, era probabil şi complexat de situaţiile prin care trecuse; pentru că a avut un moment când mi-am dat seama că el nu poate să mai facă faţă situaţiei. În primul rând, ne-a prezentat o informare asupra situaţiei militare, cu un tablou total panicard, din care nu se vedea o gândire coerentă asupra stării de lucruri şi ce anume trebuie întreprins. N-avea capacitatea de analiză necesară şi nici nu avea forţa necesară ca să prezinte încredere pentru o conducere coerentă", mai declara Iliescu la 16 decembrie 1994.
„Militaru a dat încredere celor din jur"
Generalul Guşă avea toate motivele să fie panicat: ţara devenise o baie de sânge. În ziua care tocmai trecuse, muriseră împuşcaţi, pe tot cuprinsul ţării, 428 de oameni (dintre care 139 de militari ai Armatei Române). 23 decembrie 1989 a fost ziua cea mai sângeroasă din istoria recentă a României, şi numai un om de un cinism extrem putea interpreta asta ca pe o atmosferă de entuziasm. În plus, şeful Marelui Stat Major observa, neputincios, cum puterea fusese preluată în forţă de oameni ai Moscovei care se agitau să cheme „în ajutor" trupele sovietice. Generalul Guşă simţea trădarea de ţară pe propria piele: tocmai îi fusese numit şef - ministru al Apărării -, de către Ion Iliescu, vechiul agent sovietic Nicolae Militaru!
În contrapondere cu panica lui Ştefan Guşă, Iliescu a relatat în cărţile sale că a remarcat la generalul Nicolae Militaru un calm aparte, care „a dat încredere celor din jurul său". Cu mult calm, însă, Militaru a făcut posibile masacrele de la Otopeni, MApN şi din multe oraşe din ţară. Specificăm din nou că pe Iliescu şi Militaru îi lega o amiciţie trainică, de pe vremea studiilor la Moscova în anii '50. Sprijiniţi de sovietici, cei doi puneau la cale, clandestin, de mai bine de un deceniu, o lovitură de stat împotriva lui Ceauşescu. Îşi făcuseră obicei să se întâlnească în Parcul Tineretului din Bucureşti, în prima zi de marţi a fiecărei luni.
Forţa maselor
Grupul Iliescu a mizat pe forţa maselor pentru a legitima o Revoluţie care părea, la un moment dat, să-i scape din mână şi să-l spulbere şi pe el, ca vechi activist ce era. Iliescu a susţinut în permanenţă că a fost împins în faţă de popor. Aparent, grupul lui Iliescu se temea că Securitatea, împreună cu câţiva politruci din PCR, ar putea acapara mişcarea revoluţionară. La 22 decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu, Ilie Verdeţ şi Iulian Vlad discutau, în sediul Comitetului Central, cu câţiva revoluţionari, ce trebuie făcut pentru ca ţara să reintre în normal. Planul acestora era ca, imediat, cetăţenii să revină în întreprinderi şi să se reapuce de muncă pentru a asigura energie electrică, termică şi hrană.
Pentru a contracara această iniţiativă, grupul Iliescu a aruncat în eter, prin intermediul Televiziunii, ticluirea despre teroriştii fideli lui Ceauşescu, cei care atacă ţara şi libertatea câştigată. Şi cum acestea trebuiau apărate, populaţia a fost conjurată să rămână la pândă, cu arma în mână, pe străzi. Aşa s-a scris fila sângeroasă a contrarevoluţiei care a început după fuga lui Ceauşescu.
Spaima de a pierde puterea în favoarea unui grup concurent (de exemplu, Verdeţ-Vlad) ar putea fi însă o pistă falsă. Desfăşurarea evenimentelor ne arată că „teroriştii" (acele forţe obscure care trăgeau când trebuie, unde trebuie şi în cine trebuie) acţionau toatal în direcţia instalării la putere a grupului Iliescu-Brucan-Militaru. Moscova nu lăsa să-i scape situaţia de sub control.
"Eu circulam prin oraş tot timpul, de la MApN la Televiziune şi viceversa. Se creaseră baraje pe toate arterele de circulaţie, dar nu ne deranjau. Ne opreau, li se spunea cine suntem. Erau mai toţi băieţi tineri care zi şi noapte stăteau pe stradă. Şi când auzeau cu cine au de-a face, ne salutau şi ne dădeau drumul. Cu ce ne împiedica treaba asta? De ce Armata trebuia să fie împiedicată de aceste baraje? Păi, oamenii aceştia sunt chiar utili.''
Ion Iliescu despre filtrele rutiere făcute de civili în decembrie 1989
400 de oameni au murit în perioada 24-31 decembrie 1989. Dintre aceştia, 257 erau civili, iar 143 - militari.
Gărzile Patriotice, conduse de FSN prin televizor
După Armată şi civili, cel de-a treilea nucleu care a făcut prăpăd în zilele Revoluţiei a fost reprezentat de Gărzile Patriotice. Acestea erau cunoscute, pe vremea lui Ceauşescu, sub titulatura bombastică de „braţul înarmat al Partidului Comunist Român". Erau formate din muncitori proveniţi din uzinele de pe tot cuprinsul ţării. Aveau uniforme speciale de un verde-închis, văzute la tot pasul, prin oraşe, în timpul Revoluţiei. La intervale de timp, grupele de muncitori mergeau în poligoane pentru trageri.
Securistul Nicolae Cămărăşescu (primul din stânga), care avea să se „remarce“ la Mineriada din iunie 1990, a fost reţinut, în decembrie 1989, alături de fratele său de către un miliţian şi un luptător în Gărzile Patriotice (cel cu cască şi mustaţă)
Alexandru Petriceanu, unul dintre ultimii şefi de Stat Major la Gărzile Patriotice, spune că numărul membrilor acestor gărzi ajunsese în 1989 la trei milioane! Armamentul pentru instrucţie era 30% în întreprinderi, 70% în unităţile militare. Muniţia se afla la unităţile militare şi se lua cu ordin pentru trageri. Astfel, Gărzile Patriotice erau, înainte de Revoluţie, în subordinea Partidului Comunist Român, dar depindeau de resursele Armatei.
Lunetişti şi puşti speciale
Pregătirea acestor luptători era precară. În perioada 17-22 decembrie au fost folosiţi ca forţă de represiune: la Timişoara au fost trimise garnituri de trenuri pline cu membri ai Gărzilor Patriotice din Oltenia. La Bucureşti au fost chemate la Universitate, în seara de 21 decembrie, unităţi de Gărzi Patriotice de la IMGB.
După fuga lui Ceauşescu, Gărzile Patriotice au pactizat şi ele cu poporul. Mai mult de atât, s-au implicat în acţiuni armate, au executat misiuni haotice, filtre rutiere, unde au tras fără judecată în oameni nevinovaţi, s-au plasat pe acoperişurile clădirilor, sporind suspiciunile că teroriştii acţionează pretutindeni. Gărzile Patriotice aveau puşti cu lunetă în dotare şi câte un lunetist în fiecare brigadă. Şi dispuneau de puşti speciale cu calibrul de 5,6, diferite de AKM-urile Armatei. Pe seama acestor sunete de armă, pe care cei care au făcut armata le-au identificat ca fiind diferite de cele obişnuite, s-a brodat mult, persistând şi acum ideea că s-a tras cu o multitudine de tipuri de arme inexistente în România.
Ziarul „Adevărul" a prezentat mai multe cazuri în care membrii Gărzilor au împuşcat mortal cetăţeni. La Bucureşti, la Buzău sau Brăila, Gărzile Patriotice au făcut ravagii. Cine a avut interesul ca această masă de oameni înarmaţi şi neinstruiţi să fie pe străzi în acele zile? Acelaşi Front al Salvării Naţionale, care a făcut apel şi la cetăţeni să iasă pe străzi.
Corneliu Pârcălăbescu a fost numit comandant al Gărzilor Patriotice la nivel naţional în data de 15 decembrie 1989, în locul colonelului Ghenţei. El a rămas în funcţie până pe 6 februarie 1990. Pârcălăbescu a prezentat Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 ordinul de zi numărul 1, din 22 decembrie 1989, prin care ordona unităţilor de Gărzi Patriotice să asigure paza armată a obiectivelor vitale din ţară. Ordinul venea de la Frontul Salvării Naţionale.
Ultimul punct al ordinului spunea că statele majore ale Gărzilor Patriotice trebuie să urmărească mesajele transmise de FSN prin televiziune şi radio şi să acţioneze conform indicaţiilor primite prin aceste mijloace de răspândire a informaţiilor. Un ordin criminal care a pus la dispoziţia FSN o masă enormă de oameni înarmaţi. Ordinul a fost dat în seara zilei de 22 decembrie 1989, când termenul „bande teroriste" deja fusese impus prin diversiunea televizată coordonată de grupul Iliescu-Militaru-Brucan.
500 de mii de cartuşe de infanterie au consumat unităţile de Gărzi Patriotice, în toată ţara, în timpul Revoluţiei.
„Nimeni din Armată n-a fost erou"
Atitudinea generalului Ştefan Guşă în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 a fost demnă, însă nu poate face din el un erou. Guşă a fost unul dintre generalii trimişi de Ceauşescu la Timişoara pentru a reprima masele revoluţionare. Între 17 şi 22 decembrie 1989 au murit, în oraşul de pe Bega, 92 de persoane.
Colonelul în rezervă Petru Marchiş (care a fost alături de Guşă la Timişoara) punctează în problema eroismului unor cadre militare la Revoluţie: „Nimeni din Armată n-a fost erou. Şi pe Gheorghe Trosca, şeful de stat major al USLA, ucis la Ministerul Apărării, încearcă unii să-l facă erou. Dar Trosca n-a fost erou. La Timişoara, pe 20 decembrie, a fost lucrat un document în baza căruia urma să fie ocupată Opera. Să se intre în Operă şi să fie arestaţi toţi manifestanţii. Şi USLA lui Trosca trebuia să intre şi să ocupe Opera. Păi, aşa? Ai fost erou că te-au împuşcat ăştia în faţă la minister?"
Ordinul de zi nr. 1 din 22.12.1989
Colonelul Corneliu Pârcălăbescu
În cugetul şi simţirea cadrelor active şi în rezervă şi a maselor de luptători ai Gărzilor Patriotice a fost profund imprimată misiunea lor patriotică de a participa activ, împreună cu Armata, cu întregul popor, la apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii patriei, împotriva oricărei agresiuni din afară. În conştiinţa lor nu a existat niciodată ideea de a acţiona, la ordinul dictatorului Ceauşescu, împotriva poporului, a idealurilor sale de libertate şi dreptate socială.
Pe baza hotărârii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ordon:
1. Începând cu această dată, statele majore şi Gărzile Patriotice se află în stare de alarmă de luptă şi vor participa cu întregul efectiv şi cu toată capacitatea de luptă la înfăptuirea şi apărarea cuceririlor Revoluţiei poporului pentru răsturnarea dictaturii ceauşiste.
2. Subunităţile şi luptătorii Gărzilor Patriotice vor asigura paza şi apărarea întreprinderilor, instituţiilor, a tuturor obiectivelor vitale, contribuind la crearea condiţiilor necesare desfăşurării normale a activităţii economico-sociale.
3. În toate cazurile când situaţia impune, subunităţile de Gărzi Patriotice se vor integra în dispozitivele unităţilor militare şi vor acţiona în subordine şi în strânsă cooperare cu acestea pentru descoperirea, capturarea sau nimicirea bandelor teroriste.
4. Subunităţile de Gărzi Patriotice special destinate vor acţiona împreună cu organele de Miliţie pentru menţinerea sau restabilirea ordinii publice, controlul circulaţiei, paza şi apărarea avutului obştesc şi a celui personal, respectarea întocmai a decretelor şi a măsurilor stabilite prin hotărârile Consiliului Frontului Salvării Naţionale.
5. Subunităţile de Gărzi Patriotice destinate în sprijinul grănicerilor, iar la nevoie şi altor forţe, vor participa activ împreună cu aceştia pentru a zădărnici încercările unor grupuri şi bande teroriste înarmate de a pătrunde pe teritoriul nostru naţional sau de a scoate din ţară bunuri materiale şi valori culturale.
6. Subunităţile sanitare ale Gărzilor Patriotice vor acorda sprijinul necesar instituţiilor medicale teritoriale pentru strângerea, acordarea primului ajutor răniţilor şi transportarea celor care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate la unităţile de resort.
7. Statele majore judeţene vor raporta imediat la Statul Major Central al Gărzilor Patriotice despre apariţia unor evenimente deosebite pe teritoriul din raza lor de responsabilitate, iar ulterior despre măsurile întreprinse şi rezultatele obţinute în îndeplinirea misiunilor stabilite Gărzilor Patriotice
8. Statele majore şi grupele operative constituite vor lua măsuri pentru ascultarea şi vizionarea emisiunilor de radio şi televiziune în care se transmit hotărâri, decrete şi alte acte normative emise de Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi celelalte organe centrale ale noii puteri de stat, informând operativ toate efectivele de luptători şi mobilizându-i să acţioneze cu toate forţele, cu dârzenie, curaj şi răspundere patriotică pentru aplicarea riguroasă a prevederilor acestora în toate judeţele, în municipiul Bucureşti şi sectoarele acestuia, în toate localităţile, întreprinderile şi instituţiile.
ŞEFUL STATULUI MAJOR AL GĂRZILOR PATRIOTICE
Colonel Corneliu Pârcălăbescu
Se încarcă comentariile...
