NOSTALGIE Despre fotbal şi despre copilărie. Cele mai tari meciuri cu echipe româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost, odată ca niciodată, o echipă de basm: Lung, Irimescu, Tilihoi, Cămătaru, Ştefănescu (sus), Balaci, Negrilă, Crişan, Ţicleanu, Ungureanu, Donose (jos). Imagine surprinsă înaintea fluierului de start al meciului-retur Craiova – Bordeaux, 8 decembrie 1982

Cupa UEFA (permiteţi-mi să-i spun aşa, chiar dacă, de trei ani, se numeşte Liga Europa) îşi va consuma astă-seară, la Bucureşti, pe „Arena Naţională”, ultimul act al sezonului 2011/2012. Atletico Madrid – Athletic Bilbao sau „Meciul lor, finala noastră” – sloganul fără cusur lansat de cea mai puternică instituţie media de la noi (Pro TV, aţi ghicit) – va face şi mai toridă primăvara românilor. Cele două grupări spaniole vor împărţi cu publicul emoţiile şi culorile finalei, într-o sărbătoare aşteptată încă de acum 29 de ani.

Probleme de geometrie


Culegerea de probleme de matematică a lui Grigore Gheba

image

Era tot primăvară şi atunci. Pe 16 martie 1983 mă trezisem mai de dimineaţă decât de obicei, întrucât nu-mi terminasem tema la mate. Eram elev în clasa a opta la Şcoala Generală numărul 3 din Târgu-Jiu, iar cele două probleme de geometrie din culegerea lui Grigore Gheba (albă, cu două trunchiuri de con pe copertă, o mai ţineţi minte?) rămăseseră nerezolvate, din cauza unei incursiuni întârziate, cu o zi mai devreme, pe insuliţa împădurită de lângă dig, cu arcuri şi cu săgeţi, în căutarea lui Winnetou şi a lui Old Wabble. Întunericul începuse să se predea în faţa zorilor, abia scrisesem ipoteza şi mă pregăteam, timid, să lansez demonstraţia, când au început să răsune claxoane vesele.

Dinspre Castelul de apă, pe strada “1 Mai”, Dacii, autocare şi dubiţe înaintau, în coloană, spre Cinema “Dacia”, apoi făceau dreapta, pe lângă Poşta mare, stânga, paralel cu Poarta Sărutului, din nou stânga, lăsau în spate magazinul “Parângul”, şi drepta, pe “Victoriei”, spre ieşirea din oraş în direcţia Craiovei. “Vine Ardealul”, îmi explica tata, şi avea dreptate. Autovehicule cu numere de Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Hunedoara scăpau din pâlnia Defileului dintre Petroşani şi Târgu-Jiu, grăbindu-se spre inima Olteniei, acolo unde Universitatea Craiova urma să-i înfrunte, după prânz, pe fotbaliştii teribili de la FC Kaiserslautern.

Erau sferturile de finală ale Cupei UEFA, iar Ştiinţa îi lăsase acasă, până aici, pe italienii de la AC Fiorentina, pe irlandezii de la Shamrock Rovers şi pe francezii de la Girondins Bordeaux. În Germania, cu două săptămâni în urmă, Craiova pierduse strâns, 2-3, şi toată lumea simţea nevoia de papaverină.

„Spezima” sau dansul rufelor

Pe la 7.30, ca de obicei, am pornit spre şcoală. Ardealul continua să inunde străzile şi să claxoneze. Prin geamurile întredeschise ale maşinilor fluturau steaguri, eşarfe sau bucăţi de cearşaf, iar oraşul părea un pacient tratat cu albastru de metil de un medic prea zelos. M-am întâlnit cu câţiva colegi de clasă la Complex, în faţa curăţătoriei chimice, unde fusese instalată recent o maşină uriaşă de spălat care se chema, ţin minte perfect, “Spezima”.

Era automată şi avea un hublou cât roata unui camion; adesea ne opream cu toţii acolo, fascinaţi de dansul rufelor în maşinăria complicată ca un Apollo XII. În dimineaţa aceea însă, toată lumea îşi înnodase gândurile la “Centralul” din Bănie, aşa că n-am poposit decât la “Alimentara”, pentru câte o cutie “Cip” sau un pachet de Mentosan. Se mai găseau încă ţigări chinezeşti şi albaneze, bomboane cubaneze, ciocolată “Ambasador” şi napolitane “Carmen”, dar stavridul congelat şi crevetele vietnamez începuseră să-şi anunţe, din păcate, dominaţia pe rafturile comerţului socialist.


Ciocolata Ambasador, o delicatesă din Epoca de Aur

image

Orele au trecut greu. Doamna Velican, profa de mate, ne-a mai făcut nişte provizii de algebră, iar doamna Cărăşel ne-a provocat, la franceză, cu două pagini de exerciţii, dintre cele cu linii punctate care ar fi urmat completate cu diferite conjugări ale verbelor “etre” şi “avoir”. La germană am scăpat ieftin – un cântecel, “Mein Hut”, şi a urmat “Educaţia fizică”, unde am încins o miuţă, în care am fost în echipă cu Poke al mic, cu Poke al mare, cu Riţă şi cu Otti, apoi gata orele. Se apropia marele meci.

“Temp”, televizorul pe lămpi


Autorul acestor rânduri (al doilea din dreapta), în şcoala generală, la o lectură obligatorie

image

Acasă, repede, la televizor! Aveam un “Temp”, sprijinit pe picioare de lemn. Se încălzea greu, era rusesc şi era pe lămpi, dar oferea o imagine cumsecade pentru vremea aceea, când la modă era deja televizorul pe circuite integrate. “Telecolorul” era încă departe, undeva, în viitor. La Craiova, stadionul gemea: aproape 50.000 de oameni se strânseseră ca sardelele. Când “alb-albaştrii” au intrat pe teren, Oltenia bătea din picioare. Pentru conformitate, să-i dăm cuvântul crainicului: “În poartă, cu numărul 1 – Silviu Lung! Linia de fund: cu numărul 2 – Nicolae Negrilă, cu numărul 3 – Nicolae Tilihoi, numărul 6 şi căpitanul echipei – Costică Ştefănescu, cu numărul 4 – Nicolae Ungureanu! La mijloc, cu numărul 5 – Aurel Ţicleanu, cu numărul 8 – Ilie Balaci, cu numărul 10 – Costică Donose! În atac, cu numărul 7 – Zoltan Crişan, cu numărul 9 – Doru Cămătaru, cu numărul 11- Gheorghiţă Geolgău!”. A urmat, prin ochii elevului de clasa a opta, dinamovist înflăcărat la vremea aceea, un film nemaivăzut. Nicolae Negrilă a prins şutul vieţii în minutul 82 şi Hans Peter Briegel, fundaşul cu motor Diesel al Germaniei Federale, a privit spre nicăieri. Şi, tot atunci, au înnebunit şi salcâmii lui Tudor Gheorghe. Craiova era în semifinalele Cupei UEFA.

În 1983, George Lucas lansa episodul VI al seriei “Războiul stelelor”, “Return of Jedi”, în vreme ce Ronald Reagan, preşedintele SUA, propunea un sistem antirachetă, care avea să se numească tot “Războiul stelelor”, în disputa cu URSS-ul lui Iuri Andropov. În acelaşi 1983, Michael Jackson oferea planetei nemuritorul hit “Billie Jean”, iar polonezul Lech Walesa primea Premiul Nobel pentru Pace. Pentru români, 1983 a însemnat însă “Meciul nostru, finala lor”, pentru că Benfica a frânt zborul Craiovei (0-0 la Lisabona şi 1-1 în Bănie) şi a jucat ultimul act cu Anderlecht Bruxelles. Dar asta nu mai contează.

Un superlativ în alb şi albastru


Şi o imagine color a Craiovei Maxima, în vremurile cenuşii ale României roşii

image

Meciul de miercuri seară, cu trofeul pe masă, e o mică revanşă. Şi un cadou. Pentru Donose, care puştiului de 14 ani îi plăcea mai mult decât Balaci, pentru o echipă de superlative alintată “Craiova Maxima”, pentru o naţiune care a îndurat golul sârbului Filipovici, de la Benfica, mai greu decât răceala caloriferelor. Sigur, veţi spune că Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni, că România a respirat la înălţimea Mondialului american sau că Mircea Lucescu a ridicat deasupra capului, cu Şahtior, trofeul pentru care se vor bate deseară Falcao şi Llorente. Chiar şi aşa, îngăduiţi-mi, după 29 de ani, să socotesc Craiova – Kaiserslautern drept cea mai emoţionantă poveste din fotbalul românesc.

Ce-aţi zice de un joc subiectiv? Care sunt pentru dumneavoastră cele mai dragi cinci meciuri (cu echipe româneşti) pe care le-aţi văzut vreodată? Alături e ierarhia autorului.

Locul 1. Universitatea Craiova – Kaiserslautern 1-0 (16 martie 1983)

Locul 2. Dinamo – SV Hamburg 3-0 (19 octombrie 1983)

Locul 3. Steaua – Anderlecht 3-0 (16 aprile 1986)

Locul 4. România – Danemarca 3-1 (15 noiembrie 1989)

Locul 5. Dinamo – Inter Milano 3-2 (4 noiembrie 1981)


Nicolae Negrilă, eroul meciului-retur cu Kaiserslautern, şi Costică Donose, fotbalişti cărora Craiova le datorează dacă nu statui, măcar gratitudine

image


O copertă de neuitat a fostei reviste “Sport” – tabela de pe “23 August”, la un meci de vis: Dinamo – Hamburg 3 – 0. Germanii erau deţinătorii Cupei Campionilor Europeni

image


Ghencea, după unii templul fotbalului românesc: Gavrilă Balint, un accelerat care i-a salutat din mers pe belgienii de la Anderlecht

image


Cotidianul “Sportul”, a doua zi după România – Danemarca 3-1, în 1989. O lună şi jumătate mai târziu, Ceauşescu era urcat în TAB. Iar o jumătate de an mai târziu, “tricolorii” se urcau în avionul pentru “Italia novanta”

image


Dănuţ Lupu, unul dintre aşii României pe 15 noiembrie 1989, contra Danemarcei, alături de soţie, într-un centru comercial din Bucureşti

image

Alin Paicu este redactor-şef adjunct Adevarul

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite