Neregulile depistate în farmacii: lipsa unor medicamente compensate sau gratuite şi produse neaduse la timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele făcute în aproape 60% din farmacii au scos la iveală numeroase nereguli, printre care lipsa unor medicamente compensate şi gratuite sau produse neaduse la timp. Acestea au fost rezultatele controlului derulat de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS) şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în perioada 6-28 noiembrie 2014.

Echipele mixte de control au verificat, în intervalul menţionat, peste 5.000 de farmacii, puncte de lucru şi oficii locale de distribuţie, susţine Mihaela Tănase, purtător de cuvât al CNAS, citată de Mediafax.

Conform acesteia, pentru farmaciile în care au fost depistate nereguli s-a propus diminuarea cu 5%, respectiv 10% a valorilor de contract pentru aceşti furnizori, în cuantum total de 116.401 lei.

Ce nereguli au fost depistate în farmacii

Spre exemplu, 20% din farmaciile supuse controlului au încalcat obligaţia contractuală de a se aproviziona continuu cu medicamentele din lista de compensate şi gratuite, cu prioritate cu medicamentele al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu cel de referinţă.

Totodată, 10% din farmacii nu au respectat obligaţia contractuală de a asigura cu prioritate acoperirea cererii de produse la preţurile cele mai mici din lista cu denumirile comerciale ale medicamentelor şi de a se aproviziona, în maximum 24 de ore, cu medicamente pentru bolile acute şi subacute şi în 48 de ore pentru bolile cronice, dacă acestea nu există în unitate la momentul solicitării, subliniază sursa citată.

În plus, 5% din farmaciile supuse controlului nu au afişat într-un loc vizibil programul de funcţionare, aşa cum prevede legea, în timp ce 4% din farmaciile aflate în relaţie contractuală cu casele judeţene de sănătate nu au păstrat condica de sugestii şi reclamaţii într-un loc vizibil.

Un număr de 347 de farmacii au încălcat obligaţia contractuală de a elibera medicamente din sublistele A, B şi C, ale căror preţuri pe unitatea terapeutică sunt mai mici sau egale cu preţul de referinţă, cu excepţia cazurilor în care medicul prescrie medicamentele pe denumire comercială sau la cererea asiguratului.

Farmacia nu trebuie să propună pacientului un medicament mai scump

„În niciun caz farmacia nu trebuie să propună pacientului un medicament mai scump pentru care trebuie să plătească o coplată”, a declarat anul trecut ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, după ce mai mulţi pacienţi au făcut sesizări referitoare la faptul că nu găsesc anumite produse în farmacii şi că li se propun alternative medicaementoase mai scumpe.

Bănicioiu a precizat la vremea respectivă că eliberarea unui medicament care necesită o plată mai mare din parte pacientului se poate realiza în condiţiile în care medicul a indicat în prescriptie denumirea comercială a medicamentului sau la solicitarea pacientului.

Pe aceeaşi temă:

Afaceri cu medicamente pe spatele românilor: Farmacistul decide dacă dă un produs de 10 lei sau unul de 100 de lei

Românii care primesc medicamente în baza reţetelor compensate se plâng că farmaciştii le dau produse mai scumpe, motivând că nu au pe stoc produsele de pe reţetă. Pentru a le veni de hac celor care fac afaceri pe spatele pacienţilor, Ministerul Sănătăţii va demara o amplă acţiune de control.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite